Revista care te menține sănătos

Revista Farmacia Ta

Farmacia Ta – martie – aprilie 2021

9 martie 2021
Share
Farmacia Ta – martie – aprilie 2021

Anul acesta, mai mult ca oricând, suntem recunoscători pentru primăvară. Parcă zambilele şi ghioceii nu mai sunt nişte flori banale, ci o încântare olfactivă! De fapt, între timp, posibilitatea identificării oricărui tip de miros a devenit un motiv de bucurie.

Aveam impresia că timpul nu mai are răbdare cu noi. Am descoperit că lucrurile stau altfel. Realitatea este că noi nu mai aveam răbdare cu timpul şi am pierdut din vedere lucrurile care contează cu adevărat. Pandemia de COVID-19 ne-a făcut să ne dăm seama că sănătatea şi responsabilitatea merg mână în mână şi că amândouă stau la baza bunăstării noastre.

Pentru prima dată de când ne ştim, nu am putut dărui mărţişoare. Chiar şi aşa, putem dărui ceva mult mai valoros care nu se va rătăci niciodată într-un şifonier sau într-o geantă: grijă şi iubire faţă de cei din jur şi faţă de noi înşine.

Avem grijă de noi ca să putem avea grijă de ceilalţi. Punem imunitatea pe primul plan, nu munca sau preocupările frivole. Am început deja să fim mai atenţi decât înainte la semnalele pe care ni le transmite organismul şi să fim mult mai interesaţi de cum ne putem menţine sănătatea. Să fie oare oboseala un simptom al asteniei, al anemiei sau al bolii Hashimoto? Ce facem cu neplăcerile pe care masca de protecţie le poate provoaca la nivel ocular? Cât de sigur este vaccinul anti-COVID-19? Care sunt semnele vizibile ale diabetului? Cum, când şi de ce ar trebui să folosim suplimente alimentare? Ce au mai descoperit cercetătorii internaţionali? Acestea sunt doar câteva dintre subiectele pe care le-am abordat în cel mai recent număr al revistei Farmacia Ta.

Totodată, pe lângă mirosul proaspăt de tipar, deliciul acestei ediţii primăvăratice constă într-o plimbare prin culisele vieţii de mamă, femeie şi actriţă pe care Alexandra Dinu le-a ferit până acum de ochii publicului. Pe această cale, frumoasa artistă le transmite cititorilor noştri “Să aibă grijă de ei şi cei dragi lor şi să-şi facă timp pentru familie şi prieteni. Iar pentru această perioadă…să fie sănătoşi şi informaţi!”.

La fel vă dorim şi noi! Să aveţi o primăvară senină, lipsită de probleme şi, dacă aveţi un răgaz, împărtăşiţi-le oamenilor dragi noutăţile pe care le veţi descoperi în paginile revistei Farmacia Ta.

Lectură plăcută!

 

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.