Revista care te menține sănătos

Medici

Dr. Mariana Grigore: „Temperaturile crescute au efect negativ pentru varice şi vara simptomele se acutizează”

17 decembrie 2021
Share
  • Varicele reprezintă vene dilatate şi deformate, ce fac parte din manifestările vizibile ale unei probleme mai profunde - insuficienţa circulatorie venoasă cronică (ICVC). Despre acest subiect ne vorbeşte Dr. Mariana Grigore, medic specialist dermatolog, doctor în medicină.

    Sistemul venos asigură întoarcerea sângelui din perferie la inimă. Venele de la nivelul picioarelor trebuie să asigure această întoarcere împotriva gravitaţiei. Acest lucru este posibil datorită contracţiei musculaturii gambelor, ce acţionează ca o pompă pe peretele subţire al venelor. De asemenea, există în interiorul venelor valve care asigură trecerea sângelui într-o singură direcţie, spre inimă şi blochează curgerea retrogradă. În ICVC aceste valve devin incompetente şi permit curgerea retrogradă, ce determină stagnarea sângelui şi creşterea presiunii în interiorul venelor. Presiunea crescută duce în timp la toate manifestările ICVC, inclusiv varice.

    Dr. Mariana Grigore: „Temperaturile crescute au efect negativ pentru varice şi vara simptomele se acutizează”
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/dr-mariana-grigore-temperaturile-crescute-au-efect-negativ-pentru-varice-si-vara-simptomele-se-acutizeaza/

    Există anumiţi factori care predispun la apariţia varicelor? Ce rol joacă genetica?

    Factorii de risc pentru ICVC şi varice sunt vârsta, sexul feminin, uzul anticoncepţionalelor, sarcina, obezitatea, sedentarismul şi statul prelungit în picioare sau la birou. Genetica are un rol important, riscul fiind mai mare la persoanele care au istoric familial de varice.

    De cate tipuri sunt varicele?

    Venele varicoase sunt de trei tipuri. Varicele tronculare sunt vene dilatate semnificativ, cu aspect noduros, de obicei de culoare albastră şi care pot fi palpate. Varicele reticulate sunt vene dilatate mai mici de 2-3 mm, roşii, grupate într-o reţea. Al treilea tip de varice sunt venectaziile sau varicele în pânză de păianjăn, care sunt dilataţii venoase superficiale şi care nu se simt la palpare.

     

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/dr-mariana-grigore-temperaturile-crescute-au-efect-negativ-pentru-varice-si-vara-simptomele-se-acutizeaza/

    Care sunt simptomele?

    Simptomele sunt cele ale ICVC, toate tipurile de varice fiind consecinţa aceleaşi boli, însă intensitatea şi frecvenţa simptomelor este variabilă. Pacienţii îşi simt picioarele grele, au dureri difuze gambiere, oboseală rapidă la efort, crampe nocturne, edem gambier (picioarele se umflă la finalul zilei), modificări cutanate (de culoare, textură, uscăciune, până la ulceraţie).

    Aceste simptome sunt mai intense şi frecvente când există varice tronculare, asociate şi cu dureri pe traiectele venoase. Venectaziile au simptome generale mai puţine, însă local pot apărea usturimi şi înţepături.

    Cum este influenţată boala varicoasă de temperatura de afară? Există şi alţi factori externi de care trebuie să ţinem cont?

    Temperaturile crescute au efect negativ pentru varice şi vara simptomele se acutizează. Acest lucru se întâmplă ca urmare a dilatării induse de căldură, cu scopul de a ne răcori corpul. Pacienţii cu varice nu ar trebui să se expună direct la soare, să evite supraîncălzirea şi să poarte haine largi, dar lungi. Un alt factor extern de evitat este traumatizarea varicelor, deoarece pot apărea sângerări, ulceraţii, tromboze.

     

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/dr-mariana-grigore-temperaturile-crescute-au-efect-negativ-pentru-varice-si-vara-simptomele-se-acutizeaza/

    Dincolo de aspect, care este diferenţa dintre varicele de tip „pânză de păianjen” şi cele îngroşate?

    Venectaziile apar primele în cursul ICVC, iar varicele sunt un stadiu mai avansat de boală. De asemenea venectaziile se asociază mai puţin cu simptome, pe cand varicele întotdeauna. Tratamentul venectaziilor este cu scop estetic şi nu previne evoluţia bolii. În cazul varicelor, tratamentul este necesar pentru a rezolva simptomele şi a preveni/stopa evoluţia.

    Care este tratamentul varicelor?

    Tratamentul varicelor începe prin măsuri simple de îngrijire a picioarelor cu exerciţii, evitarea statului prelungit în picioare sau jos, scăderea în greutate şi purtarea de ciorapi de compresie. Majoritatea intervenţiilor practicate astăzi sunt minim invazive şi se pot efectua ambulatoriu - scleroterapia, ablaţia termică endovenoasă sau flebectomia ambulatorie. Cazurile mai severe pot necesita operaţii mai complexe de excizie a venelor afectate sau stripping venos.

     

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/dr-mariana-grigore-temperaturile-crescute-au-efect-negativ-pentru-varice-si-vara-simptomele-se-acutizeaza/

    Putem vorbi de vindecare sau doar de ameliorare?

    Tratamentele intervenţionale au rate bune de vindecare, însă nu 100%. Riscul de recidivă există şi el şi creşte în timp. Este important ca în afară de intervenţie să fie respectate normele igieno-dietetice referitoare la ortostatism prelungit, gimnastica picioarelor, ciorapi de compresie etc.

    Când apar ulcerele? Cum pot fi prevenite şi, mai ales, vindecate?

    Ulcerul venos este ultimul stadiu de evoluţie a ICVC şi reprezintă o forma avansată de boală. Apare frecvent după mici traumatisme, deoarece pielea nu mai este corect hrănită şi nu se mai poate regenera. Ulcerele de gambă pot fi prevenite prin tratamentul corect al ICVC în stadii incipiente, prin tratarea varicelor şi prin evitarea traumatismelor. Tratamentul modern al ulcerelor se bazează pe pansamente hidrocoloide, care sunt foarte eficiente când sunt corect efectuate de cadre medicale.

     

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/dr-mariana-grigore-temperaturile-crescute-au-efect-negativ-pentru-varice-si-vara-simptomele-se-acutizeaza/

    În ce situaţie ajută ciorapii compresivi şi cum îi alegem?

    Ciorapii compresivi au rolul de a susţine întoarcerea venoasă şi de a împiedica dilatarea venelor. Reprezintă principalul tratament non-intervenţional, dar pot fi dificil de utilizat şi incomozi, mai ales vara. Medicul poate recomanda gradul de compresie necesară după o evaluare, precum şi modul corect de utilizare.

    Care este semnalul de alarmă care ar trebui să ne trimită obligatoriu la medic? Ce specialitate ar trebui să aibă acesta?

    Senzaţia frecventă de picioare obosite seara, dar mai ales picioarele umflate ar trebui să aducă pacientul la un consult, ce poate recomanda o ecografie Doppler pentru a stabili diagnosticul într-un stadiu incipient. Diagnosticul îl poate stabili medicul de familie, cel internist sau dermatolog. Aceştia pot oferi recomandări medicale şi igieno-dietetice, însă doar chirurgul vascular sau un medic specializat în flebologie poate efectua intervenţii asupra varicelor.

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.