Revista care te menține sănătos

Nutriție

De ce să mâncăm ridichi

11 aprilie 2024
Share
De ce să mâncăm ridichi

Primăvara este anotimpul verdeţurilor, al salatelor cu arome proaspete şi îmbietoare, din care nu lipsesc delicioasele ridichi. Pe lângă gustul bun, ridichile sunt „bombe” de vitamine, de care este bine să profitaţi cât sunt în sezon!

De mii de ani, ridichile fac parte din alimentaţia europenilor. Utilizate şi în scop medicinal atât în Europa, cât şi în China şi America, ridichile erau considerate un remediu excelent pentru eliminarea calculilor renali; a paraziţilor intestinali şi pentru tratarea afecţiunilor dermatologice.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Benesio MaxiTonic; care contribuie la revigorarea şi tonifierea organismului şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Ridichi roşii sau ridichi negre?

Spre deosebire de ridichile roşii, ridichile negre se găsesc pe tot parcursul anului şi au un gust mai intens, datorat conţinutului de sulf. Ridichile negre sunt bogate în calciu, potasiu, vitamina B9 (acid folic) şi vitamina C, fiind, de asemenea, o sursă bună de fibre. Ridichile negre pot fi consumate ca atare sau în salate cu miere şi otet pe tot parcursul sezonului rece, fiind recomandate în medicina naturistă pentru prevenirea răcelilor, a gripelor, dar şi în tratarea unor afecţiuni digestive sau chiar pentru echilibrarea tensiunii arteriale.

Ridichile roşii au un gust mai proaspăt şi mai puţin iute decât cel al ridichilor negre, plus un conţinut foarte bogat în vitamina C. Ştiaţi că o singură porţie de ridichi (120 grame) asigură 29% din necesarul zilnic de vitamina C? Puţini ştiu că ridichile roşii sunt atât de sănătoase! În plus, ridichile roşii au un indice glicemic foarte scăzut şi conţin antioxidanţi, cu beneficii recunoscute asupra sănătăţii.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Multivitamine şi Minerale Naturalis; un mix de 17 vitamine şi minerale esenţiale pentru buna funcţionare a organismului.

ridichi, vitamina C,

Faceţi o cură de primăvară cu ridichi roşii!

În medicina asiatică, ridichile roşii sunt considerate un excelent remediu detoxifiant şi răcoritor, fiind recomandate pentru o serie de afecţiuni. Inspiraţi-vă din gastronomia asiatică şi includeţi ridichile crude în meniul zilnic – o cură de primăvară are numeroase beneficii!

Stimulează digestia: în medicina tradiţională, ridichile sunt privite ca un agent de curăţare pentru sistemul digestiv, ce ajută la eliminarea toxinelor, acumulate în special pe parcursul iernii.

Susţin sistemul imunitar: datorită conţinutului mare de vitamina C şi a proprietăţilor detoxifiante, ridichile sunt un aliat al sistemului imunitar. Consumaţi-le crude, în fiecare zi!

Protejează organismul de celulele canceroase: conţin mulţi antioxidanţi, fitonutrienţi, fibre, minerale şi vitamine care pot proteja organismul de cancer, la fel ca celelalte legume din categoria cruciferelor, precum broccoli sau varza.

ridichi,

Au foarte puţine calorii: o porţie de ridichi are doar 19 calorii, zero grame de grăsimi, zero grame de colesterol.

Bune pentru piele: consumul frecvent de ridichi, datorită conţinutului de vitamine C, B, zinc şi fosfor, menţine pielea sănătoasă, hidratată şi, totodată, ajută la vindecarea acneei şi a cicatricilor postacnee.

Vitamina C uniformizează tonul pielii, creşte luminozitatea tenului şi are efect antirid, datorită faptului că neutralizează stresul oxidativ, protejând pielea de radiațiile UV și de radicalii liberi (este un antioxidant). Dar şi pentru că stimulează producţia de colagen, care reduce aspectul liniilor și ridurilor și poate împiedica formarea de riduri noi.

Bine pentru hidratare: fie că le apreciaţi pentru gust, fie că nu reuşiţi să consumaţi o cantitate suficientă de apă, ridichile, pentru că sunt bogate în apă, sunt o alegere bună pentru a vă menţine o stare optimă de hidratare.

Atenţie! Dacă aveţi calculi biliari, consumaţi-le cu cu precauție. Ridichile pot creşte fluxul biliar. Iar la persoanele cu calculi biliari, acest efect ar putea determina apariţia durerii bruşte din cauza unei pietre biliare care blochează conducta biliară.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.