Revista care te menține sănătos

Stomatologie

Dacă ţineţi la sănătatea orală, renunţaţi la ţigară!

Dr. Mariana Cărămidă, medic specialist parodontologie, Clinica Trident
27 octombrie 2023
Share
Dacă ţineţi la sănătatea orală, renunţaţi la ţigară!

Fumatul afectează starea generală de sănătate şi are, totodată, un impact negativ şi asupra sănătăţii orale. Problemele de ordin estetic cauzate de fumat sunt petele pe dinţi. Aceste pete apar nu doar pe dinţii sănătoşi, ci şi pe restaurările din material compozit (plombe), uneori chiar şi la marginea restaurărilor din ceramică (coroane sau faţete).

Aceste pete, însă, pot fi îndepărtate prin igienizarea profesională, cu ajutorul airflow-ului (o procedură de curăţare cu aer comprimat, folosind un jet de pudră fină şi apă cu presiune). Totuşi, la persoanele care fumează un număr mare de ţigări şi pe perioade îndelungate, smalţul se pătează şi în profunzime, astfel că dinţii devin mai galbeni în structura lor, fiind nevoie de albire profesională. În plus, din cauza fumatului se pot păta şi gingiile, limba, obrajii, buzele.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena pasta de dinţi cu carbune activ de la Foramen. Datorită cărbunelui activ, redă albul natural al dinţilor şi înlătură petele. Iar respiraţia va fi proaspătă, de lungă durată.

Un semnal de alarmă

Ceea ce ar trebui însă să ne îngrijoreze cu adevărat, mai mult decât apariţia acestor pete şi a respiraţiei neplăcute specifică fumătorilor, este că fumatul predispune la apariţia cancerului oral, la parodontită şi la pierderea implanturilor dentare. Fumatul este unul dintre factorii ce afectează major starea de sănătate a gingiilor şi a osului.

ţigări, fumat, paradontită, sănătate orală,

Implicaţiile fumatului în cazul pacienţilor cu parodontită

Pentru persoanele fumătoare şi, totodată, predispuse la boala parodontală, riscul de apariţie a parodontitei creşte pe măsură ce fumează mai mult. Acest lucru se întâmplă deoarece fumatul cauzează, printre altele, un răspuns imun insuficient, precum şi degradarea vaselor sangvine de la nivelul gingiei. La pacienţii fumători, parodontita debutează mai devreme, evoluează mai repede, răspunde greu sau doar parţial la tratament, şi poate recidiva mult mai uşor. În plus, se şi diagnostichează tardiv pentru că aspectul gingiei poate păcăli, părând în mod fals sănătoasă.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Foramen Clorhexidină apă de gură este destinată igienizării cavităţii bucale. Conţine clorhexidină care luptă împotriva microorganismelor din cavitatea bucală responsabile de apariţia cariilor, dar şi a altor probleme de sănătate.

Fumatul şi riscul de apariţie a cancerului oral

Din cauza substanţelor din componenţa ţigărilor, buzele, obrajii, limba, gingiile pot fi afectate, iar în anumite situaţii pot să apară leziuni tumorale maligne, mai ales când fumătorii sunt şi consumatori de alcool în exces, au o alimentaţie dezechilibrată, dantură degradată.

O ţigară în minus, un pas în plus

Riscurile cresc pe măsură ce creşte şi numărul de ţigări, dar şi numărul de ani de la debutul acestui viciu. Pentru cei care fumează un pachet de ţigări sau mai mult, riscurile cresc exponenţial, în funcţie de numărul de ţigări fumate. Ideal ar fi să nu fumăm deloc, dar studiile arată ca la sub 10 ţigări fumate într-o zi riscurile se reduc semnificativ.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.