Afectiuni cardiace

Colesterolul: categorii de risc si tratament

miercuri, 21 august 2013
Share

Colesterolul reprezinta o componenta chimica, produsa in mod natural de catre corp si, ca structura, este o combinatie de grasimi si steroizi. El este o parte din membranele celulare si din hormoni, precum estrogen si testosteron. Aproximativ 80% din totalul colesterolului din corp este produs de ficat, iar restul este preluat din dieta noastra.

Sursele importante de colesterol din alimente sunt in carne, peste, organe (ficat). Dupa ce mancam, colesterolul  este absorbit din intestin si stocat in ficat. Ficatul este capabil sa regleze nivelul de colesterol din sange si il poate secreta in caz de nevoie.

Colesterolul LDL este numit colesterol „rau”, deoarece nivelul crescut al acestuia este asociat cu un risc crescut de boli coronariene cardiace, accident vascular cerebral si arteriopatiei obliterante. Lipoproteina LDL este depozitata pe peretele vaselor de sange, cauzand formarea placii de aterom. In timp, aceasta placa determina ingrosarea peretilor vaselor de sange si aparitia aterosclerozei (determina scaderea fluxului sangvin in zona afectata).

Colesterolul HDL este numit colesterol „bun”, pentru ca previne aparitia aterosclerozei, extragand colesterolul din peretii arteriali si depozitandu-i prin ficat. In acest fel, un nivel crescut de LDL si unul scazut de HDL reprezinta factori de risc pentru ateroscleroza, in timp ce nivelul scazut de LDL si cel crescut de HDL ofera protectie impotriva bolilor de inima si a accidentului vascular cerebral.

Colesterolul total reprezinta suma colesterolului LDL (densitate scazuta), HDL (densitate crescuta), VLDL (densitate foarte scazuta) si a IDL (densitate intermediara).

 

Cum poate fi scazut nivelul LDL-colesterolului?

Schimbarea modului de viata,in primul rand, scade nivelul LDL-colesterolului. Acesta include pierderea greutatii corporale in exces, exercitii fizice regulate si o dieta saraca in grasimi si colesterol. Medicamentelesunt prescrise atunci cand schimbarea modului de viata nu poate reduce nivelul colesterolului LDL. Cele mai eficace medicamente se numesc statine.

 

Care este nivelul normal al colesterolului in sange?

Nu sunt stabilite niste limite precise ale nivelului sangvin de colesterol LDL si total. In cele mai multe teste de sange, limitele normale pot fi setate prin masurarea acestuia pe un numar mare de persoane sanatoase, insa, in unele tari (precum SUA), aceasta limita poate fi prea mare. Procesul de ateroscleroza poate incepe progresiv din copilarie, ridicand astfel riscul de a dezvolta boli coronariene cardiace in viitor.

 

Care sunt categoriile de risc?

  • Risc crescut. In aceasta categorie intra persoanele care au deja boli cardiace, diabet, anevrism de aorta abdominala sau cei care au deja ateroscleroza a arterelor din creier sau accident vascular cerebral. Aceste persoane mai au si cel putin 2 factori de risc (fumat, hipertensiune sau antecedente familiale de infarct miocardic), ceea ce-i plaseaza la o sansa de 20% de a face un infarct miocardic in urmatorii 10 ani.
  • Risc foarte crescut. Aceste persoane sunt cele care au deja o boala cardiaca asociata cu multipli factori de risc (in special diabet), fumat, sindrom metabolic (un ansamblu de factori de risc asociati cu obezitate, trigliceride crescute si un nivel scazut de colesterol HDL). Pacientii internati pentru sindrom coronarian acut sunt, de asemenea, la un risc foarte crescut.
  • Risc moderat. Persoanele din aceasta categorie nu au nici boli cardiace, nici diabet, dar au mai mult de 2 factori de risc pentru boli cardiace, ceea ce-i pune la un risc crescut de 10-20 de ori de a face infarct miocardic in urmatorii 10 ani.
  • Risc scazut. In aceasta categorie intra acele persoane care nu au vreun factor de risc pentru boli cardiace sau au doar unul.

 

Cum poate fi crescut nivelul HDL-colesterolului?

Exercitii fizice regulate, pierderea in greutate, oprirea fumatului, consumului de alcool (nu mai mult de o bautura pe zi) vor creste nivelul de colesterol HDL. Din cauza efectelor adverse asupra sanatatii, alcoolul nu este recomandat in tratamentul standard al colesterolului. Medicamentele ce pot fi prescrise includ statine, gemfibrozil sau estrogen.

 

Roxana Mateescu
Studenta anul VI
UMF „Carol Davila” Bucuresti
Sursa: Onhealth.com

Nota pentru articolul «Colesterolul: categorii de risc si tratament»:5.00/ 5 (4 voturi)
tonica
2017-05-10T18:01:52+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena