Ciroza hepatica este acea boala difuza hepatica, caracterizata prin prezenta fibrozei (tesut conjunctiv), a necrozei celulelor hepatice si a nodulilor de regenerare hepatica. Aceste modificari transforma complet structura normala a ficatului. Pana de curand, ciroza hepatica era considerata o boala ireversibila.
Sunt multe cauze care pot in final sa produca ciroza hepatica. Cele mai frecvente cauze in tara noastra sunt infectia virala cu virusul hepatitei B si C, alcoolismul si steato-hepatita non-alcoolica sau ficatul gras non-alcoolic care este caracterizat prin depunerea de grasimi in ficat, ca urmare a unei rezistente a organismului la insulina.
Mai putin frecvente sunt: hepatita autoimuna, ciroza biliara primitiva, cirozele biliare secundare, ca urmare a unui obstacol in caile biliare secundare extrahepatice, obstacole in drenajul venos al ficatului (Sindromul Budd-Chiari, insuficienta cardiaca congestiva, pericardita restrictiva).
Bolile hepatice genetice sunt mai rare, dar sunt importante prin solutiile terapeutice actuale. Cel mai des intalnita este hemocromatoza, caracterizata prin depuneri de fier in toate tesuturile si in ficat. Este produsa de un defect genetic care permite absorbtia exagerata de fier din intestin. O alta afectiune genetica este boala Wilson, caracterizata prin lipsa innascuta a proteinei care transporta cuprul, acesta depunandu-se in tesuturi.
Simptomele si semnele cirozei hepatice
Evolutia clinica a unei ciroze trece prin mai multe etape. La inceput boala este total asimptomatica. Dupa un timp apar primele tulburari: slabiciune generalizata, pierdere in greutate, ascita, hemoragii digestive. In stadiu avansat apare icterul, somnolenta, coma. Ciroticii sunt sensibili la infectii: tuberculoza, infectii respiratorii si urinare. Dupa cativa ani ficatul poate deveni sediul unei tumori a celulelor hepatice, hepatocarcinomul.
Solutii terapeutice in caz de ciroza hepatica
Indiferent de cauza care produce ciroza hepatica, agentul cauzal lezeaza celulele hepatice, ducand la aparitia unui proces inflamator si activarea celulelor stelate hepatice care initiaza fibroza. Dezvoltarea fibrozei produce deteriorarea structurii normale a ficatului si reprezinta un baraj in calea intrarii sangelui venos prin vena porta in ficat. Consecinta acestui baraj este instalarea hipertensiunii portale cu aparitia varicelor esofagiene, gastrice si a ascitei (acumularea de lichid in cavitatea abdominala).
Hipertensiunea portala poate duce la hemoragii digestive grave care pot fi rezolvate doar temporar prin sunturi sau devierea circulatiei sangelui. Distrugerea excesiva a celulelor hepatice duce la aparitia insuficientei hepatice si a comei hepatice terminale. Singurul tratament radical al cirozei este transplantul hepatic, dar listele de primitori sunt foarte lungi si donatorii sunt putini.
Solutia ideala ramane cea de prevenire a imbolnavirii, cum este cazul hepatitei B. In tara noastra incidenta infectiei cu virus hepatic B a scazut foarte mult prin vaccinari la copii si la populatia cu risc crescut. S-a observat ca in anumite cazuri leziunile de fibroza si ciroza hepatica sunt reversibile. In cateva cazuri de hemocromatoza ereditara, efectuarea timp indelungat de flebotomii (extragere de sange din vena) duce la saracirea organismului in fier si, implicit, la disparitia leziunilor hepatice si a fibrozei. Indepartarea obstacolului din canalul coledoc a dus la diminuarea si chiar disparitia procesului de fibroza. Pentru obtinerea unui real succes sunt necesare urmatoarele trei deziderate: indepartarea agentului cauzal, suprimarea inflamatiei si a activitatii celulelor stelate care initiaza fibroza.
Cercetari de ultima ora in cazul cirozei hepatice
Un studiu efectuat recent in Europa si SUA a demonstrat reversibilitatea cirozei hepatice la pacientii tratati timp de 48 de saptamani cu Peg Interferon si ribavirin. Un rol foarte important in reusita tratamentului il au si stadiul fibrozei, raspunsul viral sustinut, varsta sub 40 de ani, index de masa corporala sub 27 Kg/mp, activitate minimala sau absenta la inceputul tratamentului, incarcare virala sub 3,5 milioane copii/mm.
Diagnosticarea precoce a fibrozei hepatice prin biopsia hepatica este foarte importanta pentru perspectivele bolnavilor hepatici. In prezent se incearca si alte metode neinvazive de determinare a fibrozei, prin determinarea in serul bolnavului a acidului hialuronic si a unui anumit tip de colagen. Mai mult, se experimenteaza si alte medicamente antifibrotice in afara de interferon cum ar fi: antioxidantele, medicamentele de modulare a activitatii unor transmitatori intercelulari-citokine, de degradare a matricei conjunctive sau de distrugere a celulelor hepatice.
Conf. Dr. Carmen Oproiu,
Medic primar gastroenterolog,
Centrul Medical Medicover Plevnei.
mai multe informatii despre ciroza hepatica aici: http://medenciclopedia.com/index/ciroza_medici.html .