Hepatita virala de tip B este o boala infectioasa transmisa de virusul hepatic de tip B (HVB) care contine ADN, fiind caracterizata printr-o evolutie extrem de variata si adesea dificila. Virusul hepatitei B se gaseste in sangele infectat sau alte lichide infectate ale organismului uman, de exemplu sperma sau secretiile vaginale.

Anual, apar in lume aproximativ 50 milioane de cazuri de hepatita virala, alimentand un imens rezervor de virus hepatic B, constituit din 300 de milioane de persoane infectate, rata mortalitatii fiind de 2 milioane pe an. Procentul persoanelor infectate cu HVB este de aproximativ 5-30% in zonele tropicale si 5-10% in zonele temperate. Hepatita B este mai raspandita in randul adultilor decat al copiilor, tinand cont si de modul in care se transmite aceasta boala infectioasa. De asemenea, frecventa hepatitei virale B este de 10 ori mai mare la personalul medico-sanitar decat la restul populatiei.

Transmiterea hepatitei B de la mama la fat (transplacentar) este intalnita in aproximativ 10% din cazuri. Riscul de transmitere a HVB de la mama la fat este de 100%, daca femeia face hepatita in primele 3 luni de sarcina. Copiii dezvolta o hepatita cronica, cu evolutie mai putin zgomotoasa.

Cai de transmitere a hepatitei B

Sursa de infectie o constituie bolnavii din toate categoriile de evolutie a infectiei (acuta sau cronica). Cea mai importanta cale de transmitere este cea percutana (prin penetrarea pielii si ajungere in sange), prin manevre medicale sau nemedicale, toate fiind in legatura cu infectarea sau inocularea incidentala de sange chiar si in cantitati extrem de mici.

Modalitati frecvente de raspandire sunt:

• transfuzii de sange sau derivate infectate cu HVB;
• recoltari de sange sau infectii; perfuzii cu ace nesterilizate;
• folosirea instrumentelor chirurgicale nesterilizate suficient;
• refolosirea acelor spirale in stomatologie (folosite in denervarile canaliculare);
• acupunctura efectuata cu ace nesterile;
• vaccinarea in serie cu „pistol” (jet gun);
• folosirea in comun a truselor de manichiura, a lamelor si bricelor de ras, gaurirea lobilor urechilor pentru cercei (piercing), tatuajul amator.

Faptul ca HVB se gaseste in diferite fluide (secretii, saliva, sperma, lichid vaginal), face posibila si transmiterea prin contact cu aceste secretii sau mucoasele respective (sarut, contact sexual) sau prin plagi contaminate cu surse de HVB.

Virusul hepatitei B este foarte rezistent la alcool si dezinfectante uzuale, fiind distrus doar la fierbere peste 60’sau sub presiune (autoclavare). Riscul de infectare depinde de cantitatea de virus care patrunde in organism (de aceea sangele reprezinta sursa principala de infectare).

Cum apare heoatita B, cum se manifesta

Din momentul infectarii, virusul are o perioada de incubatie (in care se instaleaza in ficat si incepe sa se inmulteasca) de 45-160 zile. Urmeaza invazia, cu o durata de 7-21 zile, cu manifestari variate. Astfel, la debut, se pot semnala: disconfort digestiv, astenie si indispozitie generala, cresterea temperaturii discret, fara frisoane, dureri de tip reumatismal, mai ales noaptea si in repaus (debut de tip reumatoid), eruptii cutanate de tip urticarian. Ulterior, poate aparea icterul, care se instaleaza de regula lent si dureaza cateva saptamani. Insa, in 50% din cazuri, hepatitele B nu sunt insotite de icter. Exista si forme de hepatita B care debuteaza brusc, cu evolutie de obicei letala, care necesita masuri de terapie intensiva. Convalescenta este lunga si dureaza aproximativ 3 luni.

… si cum evolueaza boala?
Hepatita tip B evolueaza spre vindecare cu disparitia virusului din organism in 75% din cazuri. Restul de 25% evolueaza catre: purtatori sanatosi de virus, hepatita cronica, ciroza hepatica, cancer hepatic (mai rar decat la hepatita de tip C).

Cum se stabileste diagnosticul?

Diagnosticul hepatitei B se sprijina pe:

Date epidemiologice (aflarea modalitatii de transmitere, a contactului infectant cunoscut: focar familial, colectivitati incluse). Datele clinice (modul de manifestare al bolii, plus eventuala marire a ficatului si splinei; culoarea modificata a urinei si fecalelor). Date de laborator (pun in evidenta si faza de evolutie a hepatitei de tip B.)

Transaminazele (TGO, TGP) sunt indicate in special in perioada de debut, proteinograma, leucograma cu numar crescut de leucocite si limfocite. Confirmarea in laborator se obtine prin depistarea si cercetarea markerilor virali, care orienteaza asupra fazei in care se afla boala. Se poate evidentia chiar ADN-ul viral cu determinarea viremiei. Alte metode: ecografia, tomografia computerizata, precum si tehnici invazive: punctia/biopsia hepatica.

Conduita terapeutica in caz de hepatita B

Initial este obligatoriu repausul la pat, pentru ameliorarea circulatiei sangvine la nivel hepatic. La inceputul bolii, dieta este foarte importanta, in faza de intoleranta digestiva, cand se recomanda mese mici si repetate, de tip hidro-lacto-zaharat, fara dulciuri concentrate, condimente iuti, grasimi si conservanti.

Terapia medicamentoasa include:
vitaminele B1 si B6, pe o perioada scurta de timp, administrate oral; corticoterapia in anumite forme de hepatita B; terapia antivirala cu Interferon si Ribavirina, numai in functie de faza de evolutie a hepatitei, avand in vedere efectele secundare ale acestei terapii.
Atentie!
Este contraindicata vitamina C, inutila in conditiile dietei echilibrate, excesul de vitamina C stimuland cicatrizarea fibroasa la nivelul ficatului.

Vaccinarea, metoda de profilaxie specifica in cazul hepatitei B

Exista doua tipuri de vaccin: cu virus viu inactivat si cu ADN recombinat. Vaccinarile se efectueaza in prezent la nou-nascuti si sugari. Se recomanda vaccinarea la bolnavii cu risc posttransfuzional (hemofilici, hemodializati), la personalul din sectorul sanitar. Imunizarea postaccident se face imediat, printr-o schema accelerata de vaccinare (3 inoculari la interval de o luna). Eficienta vaccinarii este in acest caz de 95%.

Lucia Comanescu
Consultant: Dr. Ioana Costa
Medic specialist medicina de familie