Din categoria enzimelor plasmatice cu importanță cilinică în diagnosticul medical fac parte și enzimele numite transaminaze. Determinările activităților acestor enzime din serul pacientului încearcă să contribuie la stabilirea diagnosticului, evaluarea evoluției tratamentului și stabilirea prognosticului. În scopul interpretării corecte a rezultatelor furnizate de determinarea activității enzimatice în ser sau plasmă este important să se cunoască: locul de sinteză a enzimelor, căile și viteza de eliminare a enzimelor ajunse în plasmă, respectiv mecanismele prin care enzimele ajung, din celulele care le sintetizează, în circulația sangvină (ca în cazul anumitor afecțiuni).
Aproape toate enzimele plasmatice, printre care și cele care poartă denumirea de transaminaze, sunt enzime celulare. Ele sunt eliberate în procesul fiziologic de reînnoire a celulelor, acționând în interiorul celor care le produc. Creșterea lor în plasmă sau ser, când la un pacient se observă, de exemplu, transaminaze mărite, denotă o alterare a membranei celulare, permițându-se astfel „scurgerea” lor în lichidul interstițial, limfă și plasmă. Prin lezarea țesutului de origine, enzima este accidentat eliberată în sânge și, implicit, se va găsi într-o concentrație mai mare. În scopul unui diagnostic se recomandă cuantificarea enzimelor care au specificitate pentru anumite organe.
Transaminaze – definiție și tipuri
Transaminazele sunt enzime din clasa transferazelor, mai exact aminotransferaze. Ele au rolul de a transfera gruparea amino (-NH2) de pe un aminoacid pe un cetoacid, cu formarea unui nou aminoacid, respectiv a unui nou cetoacid necesar funcționării normale a organismului. În mod uzual, se disting 2 tipuri de transaminaze:
- Alanin-aminotransferaza (ALAT, TGP), cu distribuție predominant la nivelul ficatului;
- Aspartat-aminotransferaza (ASAT, TGO), cu distribuție la nivelul mușchilor scheletici, dar mai ales la nivelul cordului și ficatului.
Cele două transaminaze sunt enzime plasmatice nefuncționale, cunoașterea localizării tisulare permițând identificarea organului afectat. Un mecanism de creștere a activității lor este citoliza (distrugerea celulei care produce enzima), ceea ce duce la transaminaze mărite:
- TGP – localizat în citoplasma celulei hepatice, fiind un indicator al afecțiunii hepatice acute (mecanismul de eliberare este reprezentat de hepatocitoliză);
- TGO – este localizat în citosol și mitocondrie.
Aceste două transaminaze prezintă utilitate clinică în afecțiuni ale ficatului, inimii, mușchilor scheletici. Sunt enzime de citoliză, iar prezența lor crescută în ser fiind un indicator al lezării membranei și al creșterii permeabilității membranei celulare. Nivelul seric al enzimelor variază mai ales în funcție de numărul de celule afectate, de gravitatea lezării fiecărei celule, de viteza cu care s-a produs leziunea și de viteza de eliminare din ser a enzimelor respective.
Transaminaze – valori de referință
Cele două transaminaze sunt enzime tisulare prezente în ficat și mușchi, dar distribuția tisulară este diferită:
- TGP predomină în ficat, dar în cantități mici comparativ cu TGO (la nivel hepatic, întâlnim de aproximativ 3 ori mai multă TGO decât TGP);
- TGO predomină în mușchii cardiaci și scheletici (nivelul TGO îl depășește de 20 de ori pe cel al TGP), rinichi, pancreas și alte țesuturi.
Valorile de referință pentru cele două transaminaze sunt:
- TGO: 10-35 UI/L la femei, 20-55 UI/L la bărbați și până la sub 44 UI/L la copii;
- TGP: 4-35 UI/L (femei, bărbați și copii).
Variații ușoare în afara intervalului se pot observa mai ales la persoanele supraponderale, însă acestea sunt normale. De asemenea, în funcție de metoda utilizată pentru cuantificare, diferitele laboratoare pot adopta un interval propriu de referință, însă similar ca valoare.
Transaminaze mărite – interpretare și potențiale cauze
De obicei, concentrații de transaminaze mărite se înregistrează în patologii precum:
- afecțiuni hepatice (hepatită, obstrucție extrahepatică acută, ciroză hepatică, stadiile inițiale ale necrozei hepatice, intoxicație medicamentoasă, metastaze hepatice, tumori);
- unele forme de colecistită;
- consum cronic de alcool;
- afecțiuni cardiace (infarct de miocard, aritmii cardiace, insuficiență cardiacă cronică, însă și intervenții chirurgicale);
- afecțiuni ale musculaturii scheletice (traumatisme, intervenții chirurgicale recente, arsuri severe, distrofie musculară progresivă, miopatie, convulsii recente);
- anemie hemolitică acută;
- pancreatită acută etc.
Afecțiuni hepatice – principala cauză pentru transaminaze mărite
În cazul afecțiunilor hepatice (hepatite acute – virale, toxice, intoxicații), transaminazele pot să atingă valori de ordinul sutelor sau chiar miilor de unități. Valoarea TGP este corelată cu cea a TGO prin folosirea raportului De Ritis: TGO/TGP = 1,3 – 1,5 (în mod normal). Creșterea indică o afectare mai severă a ficatului sau o etiologie alcoolică, cu transaminaze mărite (TGP).
Afecțiuni cronice – o importantă cauză pentru transaminaze mărite
Creșterea TGO și TGP se remarcă în hepatitele cronice cu virus B sau C, hepatitele alcoolice și cele cauzate de medicamente, valorile pentru transaminaze fiind moderat crescute. O mențiune ar fi faptul că hepatitele cronice inactive (persistente) presupun valori mult mai mici ale acestor două transaminaze (chiar apropiate de normal), pe când hepatitele cronice active (agresive) vor genera valori mari ale TGO și TGP (uneori apropiate de hepatitele acute).
Ciroza hepatică – afecțiune gravă cu un grad ridicat de distrugere a hepatocitelor
Transaminaze mărite în mod semnificativ se înregistrează în cazuri de ciroză hepatică. Această afecțiune presupune un grad ridicat de distrugere a hepatocitelor. Într-o astfel de situație, dacă se observă o normalizare a valorii transaminazelor, acest lucru poate indica terminarea rezervei funcționale hepatice, indicând practic că pacientul se află într-un stadiu terminal al bolii.
Afecțiuni cardiace – o altă posibilă cauză pentru transaminaze mărite
Creșterea independentă a TGO, fără modificare TGP, apare în infarctul de miocard (blocarea unei artere coronare, urmată de necroza țesutului deservit) și în unele afecțiuni ale mușchiului striat. În cazul infarctului de miocard, valorile TGO ating un maximum în primele 48 de ore de la producerea evenimentului, revenind la normal în 3-5 zile. În primele 24-36 de ore de la debut se pot înregistra valori de până la 10 ori mai mari. Dacă nu există alte alterări tisulare cardiace suplimentare, acestea scad progresiv în câteva zile.
Interpretare valori transaminaze mărite
În primul rând, persoanele cu transaminaze mărite ar trebui să consulte un medic specialist care va putea pune un diagnostic diferențial, pe baza examinării specifice.
- în hepatita virală, valorile TGP cresc de 10-20 de ori peste limita superioară;
- în hepatita cronică persistentă, valorile TGP cresc de 2-4 ori peste limita superioară;
- în hepatita cronică activă, valorile TGP cresc de 5-10 ori peste limita superioară;
- în hepatita virală acută, valorile TGO pot atinge și până la 3.000 UI/L;
- în hepatita cronică (sau alt tip de necroză celulară) valorile TGO ating peste 500 UI/L;
- în hepatita alcoolică, valorile TGP se situează sub 300 UI/L;
- în obstrucția căilor biliare (icter colestatic), se înregistrează valori de peste 100 UI/L, însă cu debut brusc (în 72 de ore).
Raportul De Ritis joacă un rol esențial în stabilirea unui diagnostic cât mai specific:
- Raport De Ritis sub 1: indică o hepatită virală;
- Raport De Ritis mai mare ca 2, cu TGO sub 300 UI/L: indică o hepatită etanolică;
- Raport De Ritis mai mare sau egal cu 3: indică ciroza hepatică.
De menționat este faptul că nu întotdeauna creșterea moderată a valorilor transaminazelor este sinonimă cu patologia, deoarece pot apărea creșteri ușoare în mai multe situații: activitate fizică intensă, obezitate, consumul unor medicamente cum sunt contraceptivele orale, antiepilepticele sau în timpul sarcinii. Persoanele cu transaminaze mărite ar trebui să se prezinte la medic pentru a efectua investigații suplimentare, confirmându-se sau infirmându-se existența unei patologii.
