Ficatul este unul dintre organele vitale ale organismului, localizat la nivelul abdomenului, sub coaste, în partea dreaptă. Are numeroase roluri, dar printre cele mai importante se numără filtrarea sângelui, eliminarea toxinelor, stocarea energiei și susținerea digestiei. Atunci când ficatul este bolnav, organismul poate transmite semnale variate, unele discrete, altele mai evidente, dar adesea prea ușor trecute cu vederea.
Potrivit dr. Roxana Mateescu, medic specialist geriatrie și gerontologie, există multiple afecțiuni hepatice, acute sau cronice, însă, în mare parte, simptomele pot fi adesea asemănătoare. Printre cele mai cunoscute afecțiuni asociate cu un ficat bolnav se numără hepatitele virale B și C, care, netratate sau evoluate în timp, se pot transforma într-una dintre cele mai severe complicații: ciroza hepatică.
„Aceasta se instalează atunci când există deja modificări de structură și de funcționalitate a ficatului și nu are un prognostic favorabil. Ciroza hepatică este un tip de deteriorare a ficatului rezultată din prezența, pe o perioadă îndelungată, a unei afecțiuni cronice hepatice. Persoanele care suferă de ciroză au un risc foarte crescut de a dezvolta cancer hepatic și pot necesita chiar transplant”, explică dr. Roxana Mateescu.
Tocmai de aceea, recunoașterea din timp a semnelor unui ficat bolnav și prezentarea la medic sunt extrem de importante.
Semne care pot indica un ficat bolnav
Potrivit dr. Roxana Mateescu, organismul transmite adesea semnale atunci când ficatul este afectat. Unele simptome sunt ușor de observat, altele pot fi discrete la început și ignorate cu ușurință. Iată care sunt cele mai frecvente semne ale unui ficat bolnav:
Modificări la nivelul pielii care pot anunța un ficat bolnav
Unul dintre primele semne ale afecțiunilor hepatice poate fi reprezentat de schimbări apărute la nivelul pielii și al mucoaselor. Aceste manifestări nu trebuie ignorate, mai ales dacă apar brusc sau se asociază cu alte simptome.
a) Îngălbenirea pielii și a albului ochilor (icterul)
Atunci când organismul distruge celulele îmbătrânite, unul dintre produșii rezultați este bilirubina, un pigment de culoare galbenă. În mod normal, un ficat sănătos procesează și elimină bilirubina. Dacă ficatul e bolnav, bilirubina se poate acumula în sânge.
Acest proces poate duce la colorarea în galben a pielii, a albului ochilor, dar uneori și a unghiilor sau a extremităților degetelor. Această manifestare poartă numele de icter și este unul dintre cele mai vizibile semne care pot indica un ficat bolnav.
Icterul se poate însoți și de:
- urină închisă la culoare;
- scaune decolorate;
- stare generală alterată.

b) Mâncărimi și sensibilitate crescută a pielii
Pe lângă îngălbenire, mâncărimile persistente ale pielii pot semnala probleme hepatice. Acestea se pot agrava în timp și pot fi însoțite de o sensibilitate crescută a pielii. Uneori, pielea se poate inflama ușor după scărpinare sau poate deveni iritată fără o cauză evidentă.
c) Pete roșii sau violacee pe piele
Dacă ficatul nu mai poate filtra corespunzător sângele și apar tulburări de coagulare, la suprafața pielii pot apărea formațiuni vasculare fine, asemănătoare unor „pânze de păianjen”. Aceste pete au culoare roșie sau violacee și sunt observate mai frecvent în zona pieptului, umerilor sau feței, putând reprezenta un semn al unui ficat bolnav.
d) Apariția vânătăilor
Persoanele cu afecțiuni ale ficatului se învinețesc sau sângerează mai ușor, deoarece funcția ficatului este încetinită. Astfel, este stopată producerea de proteine necesare pentru coagularea sângelui. La nivelul ficatului sunt produși mai mulți factori ce intervin în coagularea sângelui, care dispar în cazul persoanelor cu afecțiuni hepatice.
Dacă observați unul sau mai multe dintre simptomele menționate, este necesar să efectuați un control medical, un profil de analize pentru ficat, precum și unele teste imagistice, după caz, pentru a depista din timp un ficat bolnav.

Ficat bolnav: modificări ale urinei și scaunului
Unele persoane care suferă de anumite afecțiuni ale ficatului pot observa schimbări apărute în momentul urinării sau al defecației. În unele cazuri, urina poate deveni închisă la culoare, deși acest lucru apare și în caz de deshidratare. Totuși, dacă beți o cantitate mare de lichide și urina rămâne închisă la culoare, este posibil să indice o afecțiune hepatică sau un ficat bolnav.
Unele persoane pot observa că scaunul este decolorat, cu sânge roșu sau negru, modificări care pot apărea și în cazul unui ficat bolnav.
Oboseala excesivă, semn al unui ficat bolnav
Dacă vă simțiți slăbit, extrem de obosit sau experimentați oboseală cronică, poate fi vorba despre o afecțiune a ficatului. Corpul lucrează mai mult și depune mai mult efort, iar nevoia de odihnă este mai mare.
Dacă slăbiciunea și oboseala generală apar împreună cu alte simptome, este recomandat să consultați imediat un medic pentru investigații amănunțite, mai ales dacă există suspiciunea unui ficat bolnav.

Ficat bolnav: tulburări la nivelul abdomenului
Schimbările apărute la nivelul abdomenului pot reprezenta un semnal de alarmă în cazul afecțiunilor hepatice. Durerea, sensibilitatea sau apariția unei umflături în partea dreaptă a abdomenului pot indica un ficat bolnav.
Durerea poate apărea periodic, după masă, intermitent sau poate deveni permanentă. În astfel de situații, este recomandată efectuarea unei ecografii abdominale complete, pentru excluderea altor cauze.
Totodată, modificările abdominale se pot manifesta prin crampe, durere la nivelul abdomenului inferior sau prin creșterea în volum a abdomenului, care se poate transforma rapid în senzație de balonare.
Pe măsură ce afectarea hepatică avansează, se poate dezvolta ascita – acumularea de lichid în cavitatea abdominală, mai ales în contextul hepatitelor virale B sau C. În formele severe, lichidul acumulat poate exercita presiune asupra plămânilor și poate îngreuna respirația. În aceste cazuri, poate fi necesară paracenteza, procedură prin care lichidul este îndepărtat din abdomen.
Durerile articulare, semne că ficatul suferă
Durerile articulare, greața, vărsăturile, oboseala și scăderea apetitului sunt toate simptome interconectate ale afectării hepatice, în special atunci când este vorba despre hepatita autoimună, o afecțiune care poate duce la un ficat bolnav.
Aceasta este o boală în care sistemul imunitar atacă în mod eronat celulele și țesuturile ficatului. Apare mai frecvent la sexul feminin, comparativ cu cel masculin.

Ficat bolnav: când apare confuzia
Un ficat bolnav poate determina acumularea unui nivel crescut de cupru în sânge și în creier, ceea ce poate duce la apariția stării de confuzie, asemănătoare celei din maladia Alzheimer.
Însă această confuzie apare în stadiile avansate ale bolilor hepatice și este însoțită, cel mai frecvent, și de alte simptome.
Atrofia musculară, semn al unui ficat bolnav avansat
Un abdomen mărit sau umflarea gleznelor, asociate cu brațe și picioare subțiri și slăbite, pot fi semne ale unui ficat bolnav. Această atrofiere a mușchilor poate apărea și la nivelul obrajilor sau al tâmplelor.
Însă acestea sunt semne ale unei afecțiuni hepatice avansate, chiar în stadii terminale, și nu se manifestă brusc, astfel încât să nu fie observate.
Steatoza hepatică, boala „tăcută”
Cunoscută și sub denumirea de „ficat gras” și de cele mai multe ori asociată cu obezitatea, este cea mai frecventă cauză de apariție a problemelor la nivelul ficatului.
Steatoza hepatică rezultă în special din consumul exagerat de alcool sau dintr-o dietă bogată în grăsimi saturate și carbohidrați „răi”. Puteți avea steatoză hepatică fără să știți, deoarece, la început, pot să nu existe simptome.
Consumul excesiv de alcool este una dintre principalele cauze de suferință hepatică, începând cu steatoza hepatică și încheind cu ciroza.

Ficat bolnav: ponturi pentru a preveni afecțiunile hepatice
Potrivit dr. Roxana Mateescu, multe afecțiuni hepatice pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viață echilibrat și prin evitarea factorilor de risc. Iată principalele recomandări ale specialistului:
- dietă echilibrată, săracă în grăsimi, zahăr și sare, dar bogată în fibre, fructe, legume și pește;
- exerciții fizice constante, cel puțin de trei ori pe săptămână;
- consum moderat de alcool. Dacă suferiți deja de o afecțiune hepatică, este indicat să îl evitați în totalitate;
- evitarea intervențiilor chirurgicale sau stomatologice în locuri care nu par salubre;
- contacte sexuale protejate;
- evitarea contactului cu sângele sau alte fluide ale unei persoane infectate cu hepatită.
Ficat bolnav: sfatul specialistului
Dacă prezentați aceste semne care arată că ficatul este bolnav, este necesar să mergeți imediat la medic pentru investigații amănunțite.
„Pot fi necesare analize de sânge ce includ profilul hepatic și lipidic, testarea pentru hepatitele virale B și C, ecografia abdominală și, după caz, tomografia computerizată sau RMN al abdomenului. Mai mult, trebuie să-i comunicați medicului toate simptomele pe care le aveți, pentru a beneficia de tratament adecvat”, recomandă Dr. Roxana Mateescu.
Diagnosticul pus la timp și schimbarea stilului de viață pot face diferența în evoluția multor afecțiuni hepatice.
Foto: shutterstock.com







