Revista care te menține sănătos

Știați că?

Care este cel mai cel muşchi

Dr. Gabriela Adriana Ivănuş, medic medicină de familie
30 octombrie 2019
Share
Care este cel mai cel muşchi

Corpul uman are peste 600 de muşchi, care îl ajută să meargă, să alerge, să mănânce sau să zâmbească. Dintre aceştia, unii se remarcă în mod deosebit. Iată şase dintre motivele care-i fac remarcaţi şi câştigătorii acestor categorii.

1. Cel mai mare…

este gluteus maximus, cel mai superficial dintre cei trei muşchi gluteali sau fesieri. Aceştia ajută la mişcarea şoldurilor şi a coapselor, la menţinerea trunchiului în poziţie verticală sau la urcarea scărilor.

2. Cel mai mic…

este situat în interiorul urechii medii şi are sub 2 milimetri. Se numeşte stapedius sau muşchiul scăriţei şi rolul său este să susţină cel mai mic os din corp (scăriţa) şi să ajute la conducerea vibraţiilor către urechea internă.

3. Cel mai lung

este muşchiul Sartorius sau muşchiul croitor, care se întinde de la şold până la genunchi şi poate ajunge până la 60 de centimetri lungime. El permite rotirea piciorului sau încrucişarea picioarelor, controlează mişcările în timpul mersului şi nu numai.

4. Cel mai puternic muşchi…

sunt mai mulţi. Dacă luăm în calcul forţa cu care trage într-o singură direcţie, atunci soleus, cel mai mic dintre muşchii gambei, este cel mai puternic. Soleus trage laba piciorului în jos. Dacă ne gândim la cea mai mare presiune exercitată (pe unitatea de suprafaţă), atunci cel mai puternic este muşchiul maseter sau muşchiul maxilarului.

5 Cel mai predispus accidentării…

depinde de activităţile întreprinse. De exemplu, în cazul alergătorilor accidentările apar cel mai des la muşchii hamstring, grupare de muşchi ce se întinde de la pelvis până la oasele gambei şi care este răspunzătoare de flexia genunchiului şi extensia şoldului.

6. Cel mai „muncitor” este…

muşchiul inimii, care pompează cel puţin 9.450 litri de sânge pe zi şi bate de peste 3 miliarde de ori pe durata medie a vieţii unei persoane.

#tags   \  
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.