Revista care te menține sănătos

Ginecologie

Premenopauza, mit sau realitate?

Dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă; [email protected]
1 septembrie 2022
Share
Premenopauza, mit sau realitate?

Menopauza se instalează atunci când ovarele nu mai secretă estrogen şi este definită ca absenţa menstruaţiei timp de cel puţin 12 luni. Vârsta medie la care apare menopauza este de 51 de ani. Perioada de tranziţie la menopauză, perimenopauză sau premenopauză, este asociată cu schimbări hormonale importante care au fost bine documentate şi asociate cu apariţia unor simptome.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Benesio MaxiTonic; care contribuie la revigorarea şi tonifierea organismului şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Conţine o combinaţie unică de 24 de ingredient active.

Premenopauză sau perimenopauză?

Ţinem să precizăm că medicii utilizează termenul „perimenopauză” atunci când se referă la perioada de timp dinaintea menopauzei, termen care înseamnă „în jurul menopauzei”. Deşi ambii termeni (premenopauză si perimenopauză) sunt folositi interşanjabil, din punct de vedere medical ei au semnificaţii diferite. Premenopauza înseamnă de fapt timpul dintre prima menstruaţie şi debutul perimenopauzei. Pentru simplificare însa, în acest articol vom detalia schimbările care se petrec în perioada perimenopauzei.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Calciu Lactic de la Naturalis. Calciul lactic este forma de calciu cu cel mai rapid grad de absorbţie în organism.

premenopauza, perimenopauză, premenopauză, estrogen,

Ce este premenopauza?

Această perioadă din viaţa femeilor începe cu primul semn al neregularităţii ciclului menstrual şi se termină după 12 luni de amenoree (absenţa menstruaţiei).

Există două etape ale premenopauzei: tranziţia timpurie, în care ciclul menstrual este în mare parte regulat, cu puţine întreruperi, şi tranziţia târzie, în care amenoreea devine mai prelungită şi durează cel putin 2 luni. Aceste etape au fost studiate şi legate de schimbări hormonale specifice şi de simptome.

Precizăm că unele femei au o perioada foarte scurtă de premenopauză, iar în cazul acestora menopauza se va instala relativ brusc, iar în cazul altora această perioadă poate să dureze câţiva ani.

Premenopauza, simptome

Modificările hormonale au fost observate chiar şi cu 8 ani înaintea instalarii menopauzei, adică în jurul vârstei de 40 de ani.

În perioada premenopauzei nivelul de estrogen (principalul hormon feminin produs de ovare) va scădea treptat, iar asta va duce la menstruaţii neregulate, dar şi alte simptome precum:

  • creştere în greutate;
  • palpitaţii;
  • pierderea libidoului;
  • dificultăţi de concentrare;
  • sensibilitatea sânilor;
  • modificări ale părului;
  • probleme de memorie;
  • dureri musculare;
  • oboseală nejustificată.

Pe măsură ce organismul intră în tranziţia târzie, nivelul de estrogen va scădea şi mai mult, şi pot apărea simptome caracteristice menopauzei:

  • bufeuri;
  • transpiraţii nocturne;
  • insomnie;
  • iritabilitate;
  • uscăciunea pielii şi a mucoaselor (inclusiv cea vaginală);
  • incontinenţă urinară;
  • infecţii urinare frecvente.
premenopauza, perimenopauză, premenopauză, estrogen,

Osteoporoză şi colesterol mărit

Estrogenul este un hormon care stimulează activitatea osteoblastelor (celule osoase care sintetizează ţesut osos), aşa că scăderea nivelului de estrogen din perioada premenopauzei aduce şi alt risc, cel de apariţie a osteoporozei. În plus, odată cu scăderea estrogenului va scădea şi nivelul de HDL-colesterol (colesterolul „bun”) şi va creşte nivelul de LDL-colesterol (colesterolul „rău”), iar acest lucru va creşte riscul de apariţie a bolilor de inimă.

Doamnelor, NU ignoraţi aceste simptome!

Tratamentul premenopauzei

Nu este obligatoriu să consultaţi un medic pentru a fi diagnosticată cu premenopauză, dar dacă simptomele sunt deranjante (în special bufeurile) există câteva măsuri pe care le puteţi lua:

  • Evitati alimentele picante şi băuturile fierbinţi.
  • Limitaţi consumul de cafea şi băuturi alcoolice.
  • Dacă fumati, încercati să vă lăsaţi.
  • Faceţi mişcare.
  • Adoptaţi o dietă sănătoasă, bazată pe legume şi fructe.
  • Purtaţi haine largi.
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.