Remedii naturale

Plante care mentin rinichii sanatosi

Dr. Ruxandra Constantina, medic specialist medicina de familie, apifitoterapie, gemoterapie, Medica RD Esthetic, tel.: 0734 410 417
miercuri, 21 septembrie 2016
Share
principala_rinichi_sanatosi

Rinichii au o functie complexa de eliminare a toxinelor exo- si endogene acumulate in organism. Din acest motiv, este foarte important sa ne pastram functia renala in parametri normali. Terapiile naturiste ne ajuta, conditia fiind sa apelam intotdeauna la sfatul unui medic specialist.

Astfel, in cazul unei infectii renale, trebuie efectuate obligatoriu urocultura cu antibiograma, deoarece tratamentul cu antibiotice trebuie instituit in functie de aceste rezultate. In paralel cu tratamentul antibiotic, dar si dupa terminarea acestuia, puteti urma un tratament cu plante care cresc imunitatea, au efect antiseptic, antiinflamator, diuretic la nivelul aparatului renal: afin, merisor, urzica, matase de porumb, coada-calului, cozi de cirese, mesteacan, patrunjel, muguri de plop, sulfina, sub forma de ceaiuri (infuzie, decoct, macerat, doua-trei cani pe zi), tincturi, gemoderivate.

Uleiuri esentiale cu efecte antibiotice

Pentru efecte durabile si pentru prevenirea recidivelor, se pot folosi si amestecuri de uleiuri esentiale, ce au efecte antibiotice remarcabile: cuisoare, cimbru, lavanda, pin, ienupar, eucalipt. De asemenea, propolisul are efecte antiinfectioase si antibiotice deosebite. Utila este si gemoterapia cu extracte din mladite de merisor, mladite de afin sau de iarba-neagra, in cure de doua-trei luni.

Infuzii si tincturi contra „pietrelor la rinichi”

O alta problema frecventa este reprezentata de litiaza renala („pietre la rinichi”). In acest caz, se pot efectua cure prelungite cu infuzii sau tincturi din plante. De preferat sa se bea ceaiuri combinate din anumite plante timp de una-doua luni, dupa care se poate continua terapia folosind o alta combinatie de plante: maces, mesteacan, urzica-moarta, coada-calului, pufulita-cu-flori-mici, ghimpe, traista-ciobanului, frunze de strugurii-ursului, radacini de papadie si de pir, muguri de pin, merisor, cozi de cirese, ienupar. Se beau trei-patru cani pe zi. Sau tincturi compuse din aceste plante, o lingurita de tinctura diluata in 200 ml de apa sau ceai, de trei ori pe zi, intre mese.

Hidratare si iar hidratare

Este foarte important sa va hidratati corect. Astfel, se evacueaza continuu prin urina calculii de dimensiuni mici (nisipul). Este bine sa schimbati periodic apa plata sau minerala pe care o beti, deoarece compozitia chimica difera. Folosirea exclusiva a unui tip de apa imbuteliata poate favoriza aparitia calculilor. Evitati bauturile energizante si pe cele dulci din comert!

Consumati legume si/sau fructe care au efecte diuretice si antiinflamatoare, preferabil pe stomacul gol, singure sau in combinatii. De exemplu, sucul de castravete, care se poate combina cu suc de morcovi si ridiche neagra (cate 200 ml din fiecare). Sucul de telina are efecte diuretice, este foarte benefic in zilele calde (unu-doua pahare pe zi). Sucul de patrunjel este un bun detoxifiant si diuretic, cu efecte foarte puternice. Este bine sa combinati maximum 50 ml de suc de patrunjel cu alte tipuri de suc (de pilda, suc de morcov, de telina).

secundara_rinichi_sanatosi_inainte de AI GRIJA LA ALIMENTATIE

Aveti grija la alimentatie!

In general, este indicat ca alimentatia sa contina mai putina carne, sare, grasimi, zahar. Dar sa contina multe fibre, legume si fructe, cereale integrale si un consum constant de lichide (in jur de 2-3 litri pe zi). In cazul pietrelor mici (de pana la 5 mm diametru), care nu produc infectii sau colici, o hidratare corespunzatoare este de ajuns pentru a fi eliminate.

Dintre fructe, au actiune antiseptica, diuretica si de prevenire a formarii pietrelor la nivelul cailor urinare sucurile preparate din urmatoarele fructe: prune, pepene verde, afine si merisoare. Lamaia se poate utiliza in amestec cu apa (limonada, dar mai concentrata) sau se poate adauga suc de lamaie la alte sucuri preparate (de exemplu, cel de castravete, morcov).

Diferite afectiuni ale aparatului urinar (infectii, inflamatii, litiaza) pot fi ameliorate prin consumul de sucuri de legume si/sau fructe, proaspat preparate, in cure de doua-trei saptamani. Rezultate bune au si sedintele de reflexoterapie si masaj, utilizand uleiuri esentiale de ienupar, lamaie, portocal.

Nota pentru articolul «Plante care mentin rinichii sanatosi»:5.00/ 5 (6 voturi)
tonica
2017-10-02T18:48:08+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena