Pielonefrita este una dintre cele mai frecvente și mai severe infecții urinare, afectând îndeosebi femeile, dar fără a ocoli, însă, bărbații sau copiii. „Femeile sunt mai comparative la infecții ale tractului urinar, din cauza lungimii scurte a uretrei, comparativ cu bărbații”, explică dr. Roxana Mateescu, medic geriatrie și gerontologie. Spre deosebire de cistită, care implică vezica urinară și este considerată o infecție urinară joasă, pielonefrita este o infecție a tractului urinar superior, care se extinde la nivelul rinichilor.
„Această diferență este esențială, deoarece rinichii sunt organe vitale, responsabile de filtrarea sângelui, eliminarea deșeurilor metabolice, reglarea echilibrului hidroelectrolitic și acido-bazic al organismului. Când infecția ajunge la rinichi, riscul de complicații crește semnificativ și este pusă în pericol atât funcția renală, cât și starea generală de sănătate”, explică dr. Iasmina Wadi, medic rezident în medicina de familie. În continuare, vă vom prezenta mai multe despre această afecțiune, de la cauze până la simptome și tratament, iar la sfârșit vă oferim sfaturi de prevenție.
Ce este pielonefrita?
Pielonefrita definește inflamația acută sau cronică a țesutului renal și a sistemului pielocaliceal, adică a zonei rinichiului unde se adună urina înainte de a trece în ureter, cauzată cel mai adesea de o infecție bacteriană. „Termenul «pielo» se referă la pelvisul renal, iar termenul de «nefrita» indică, de fapt, inflamația rinichiului”, ne spune dr. Iasmina Wadi.
Din punct de vedere clinic, pielonefrita poate fi acută sau cronică. Forma acută se manifestă în special printr-un tablou simptomatic brusc, intens, cu febră, dureri lombare și simptome urinare cum ar fi senzația de arsură la urinare, nevoia imperioasă de a urina. Pielonefrita cronică, pe de altă parte, apare prin infecții repetate sau tratate incomplet și poate duce la deteriorarea treptată a funcției renale.
„Procesul de instalare a bolii pornește, in majoritatea cazurilor, de la infecții urinare joase, cum ar fi cistitele, când bacteriile urcă prin uretră și vezică, ajungând apoi la rinichi. Mai rar, dar nu exclus, infecția poate apărea prin diseminarea bacteriilor din sânge, chiar de la nivelul pielii, în special la pacienții imunocompromiși”, ne explică dr. Iasmina Wadi.
Pielonefrită – cauze și factori de risc
Pielonefrita este cauzată în special de infecții bacteriene, iar specia cea mai frecvent implicată este Escherichia coli, care în mod normal colonizează intestinul. Aceste bacterii au capacitatea de a se atașa de mucoasa tractului urinar și de a se multiplica rapid. Alte bacterii implicate sunt Klebsiella, Proteus, Enterococcus sau Pseudomonas, în special la pacienții spitalizați sau la cei care poartă catetere urinare.
Factorii de risc sunt multipli. De exemplu, femeile sunt mai predispuse la infecții urinare pentru că au uretra mai scurtă și mai apropiată de regiunea anală, ceea ce favorizează migrarea acestor bacterii. Sarcina, schimbările hormonale, imunitatea deficitară (diabet, HIV/SIDA, tratamentul cu corticosteroizi) cresc riscul de pielonefrită. „La bărbați, problemele de prostată, cum ar fi de exemplu adenomul sau prostatita cronică, duc la dificultăți în golirea completă a vezicii, creând astfel un mediu favorabil dezvoltării infecției”, ne explică dr. Iasmina Wadi.
Alți factori de risc includ litiaza renală (pietre la rinichi), malformațiile tractului urinar, refluxul vezico-ureteral (în special la copii) și utilizarea cateterelor urinare pe termen lung. Femeile care sunt tinere și active sexual au, de asemenea, un riscuri mai mari de a dezvolta pielonefrită acută, dar s-a observat că bărbații cu aceeași afecțiune se confruntă mai frecvent cu complicații.
Cum se manifestă pielonefrita?
Tabloul clinic al pielonefritei este mai intens și permite diferențierea de o simplă cistită. Acestea apar brusc și includ febră ridicată (adesea peste 38,5-39°C), frisoane, dureri lombare puternice (de o parte sau de ambele părți, așa-zisele „dureri de mijloc”), vărsături, dureri în timpul urinării (deseori descrise drept senzații de arsură), urinări frecvente (polakiurie), urină tulbure cu miros înțepător sau chiar sânge (hematurie).
„În pielonefrita cronică, însă, simptomele sunt mai puțin evidente, cu febră absentă sau discretă și simptome nespecifice cum ar fi oboseală, scădere în greutate, hipertensiune arterială. Așadar, vorbim despre o evoluție insidioasă, periculoasă, deoarece distrugerea rinichilor poate progresa «în tăcere», fără ca pacientul să realizeze gravitatea situației”, ne explică dr. Iasmina Wadi.
Diagnosticul de pielonefrită
Diagnosticul începe cu anamneza și examenul clinic. Medicul va observa sensibilitatea în zona lombară și va corela simptomele urinare cu cele generale. Confirmarea se va face prin analizele de laborator și investigațiile imagistice. Urocultura este esențială, întrucât permite identificarea speciei implicate și permite stabilirea tratamentului antibiotic specific.
Analizele de sânge arată adesea leucocitoză, proteina C reactivă crescută și, în cazurile cronice, pot apărea semne de insuficiență renală. Ecografia renală depistează complicații precum calculi sau obstrucția urinară, abcese sau malformații. „În cazurile complicate, poate fi indicat chiar și CT-ul (tomografia computerizată), pentru informații suplimentare”, adaugă dr. Iasmina Wadi.
Pielonefrită – alternative de tratament
„Femeile tinere și sănătoase, care nu sunt însărcinate și care prezintă pielonefrită necomplicată, pot fi tratate în ambulatoriu. Principalele metode de tratament includ antibiotice, analgezice și antipiretice”, ne explică dr. Wadi. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene sunt eficiente atât în ameliorarea durerii, cât și a febrei. „Vom selecta tratamentul antibiotic în funcție de care sunt rezultatele antibiogramei, dar empiric putem administra antibiotice pentru speciile care de obicei sunt implicate în pielonefrită”, mai adaugă aceasta.
Majoritatea cazurilor de pielonefrită acută sunt cauzate de Escherichia coli. În contextul acestei infecții, se inițiază tratament cu cefalosporine orale sau trimetoprim/sulfametoxazol timp de 14 zile sau cu o fluorochinolonă timp de o săptămână. „De asemenea, unii pacienți pot fi tratați cu o singură doză parenterală dintr-un antibiotic adecvat, de obicei ceftriaxonă, dacă acesta suferă de pielonefrită necomplicată”, ne explică dr. Iasmina Wadi.
Alegerea tratamentului antibiotic se face în funcție de rezultatul uroculturii, însă, așa cum deja s-a menționat, inițial se începe cu un tratament empiric cu antibiotice cu spectru larg de acțiune. Pacienții cu forme severe, febră persistentă, vărsături, semne de sepsis sau chiar factori de risc (diabet, sarcină, litiază) necesită internare și administrare intravenoasă de antibiotice.
Pe lângă tratamentul antibacterian, se recomandă hidratarea corespunzătoare, administrarea de antitermice și analgezice pentru controlul durerii și monitorizarea atentă a funcției renale. Dacă diagnosticul este cel de pielonefrită cronică, tratamentul presupune, pe lângă combaterea unei infecții acute, și identificarea și corectarea factorilor favorizanți: eliminarea calculilor, tratarea refluxului vezico-ureteral sau controlul eficient al diabetului și hierglicemiei cronice.
Pielonefrită – prognostic, complicații și riscuri
„Cele mai multe cazuri de pielonefrită sunt tratate în ambulatoriu, majoritatea pacienților având un răspuns bun la tratamentul antibiotic”, ne explică dr. Wadi. Pielonefrita necomplicată nu se consideră a fi o boală periculoasă sau letală, cu excepția cazului în care se asociază cu diferite complicații, cum ar fi pielonefrită emfizematoasă, abces perifrenic, pionefroză, sepsis, necroză papilară, abcesul renal, tromboza venei renale, pielonefrita xantogranulomatoasă.
„În astfel de cazuri, s-au raportat rate de mortalitate chiar și de 25%, chiar mai mult, dar depinde de severitatea bolii, comorbiditățile pacientului, momentul diagnosticului, inițierii terapiei, dar și modelului de rezistență bacteriană la antibiotice”, ne explică dr. Iasmina Wadi. Spre exemplu, femeile însărcinate cu pielonefrită acută au un risc foarte ridicat de naștere prematură, precum și de alte complicații cum ar fi sindromul de detresă respiratorie acută, leziunile renale acute și sepsisul, restricționarea creșterii intrauterine și, în cazuri severe, chiar decesul fătului.
„Mortalitatea crescută este asociată cu vârsta înaintată, de obicei peste 65 de ani, cu diabetul și insuficiența renală, coagularea intravasculară diseminată, sepsisul, cateterele permanente, care sunt purtate cronic, mobilitatea limitată, cum ar fi imobilizarea la pat, și sexul masculin”, spune dr. Iasmina Wadi. Inițierea rapidă a tratamentului antibiotic este foarte importantă.
Pielonefrită – sfaturi pentru prevenție
Pentru a reduce riscul de pielonefrită, dr. Roxana Mateescu ne recomandă:
- menținerea unei igiene intime corespunzătoare;
- ștergerea zonei genitale din față către spate după folosirea toaletei;
- urinarea după întreținerea raporturilor sexuale;
- tratamentul preventiv cu antibiotice la femeile care fac frecvent pielonefrită sau cistită;
- femeile active din punct de vedere sexual, cu parteneri multipli, ar trebui să practice contact sexual protejat;
- terapia hormonală (cremă cu estriol administrată zilnic intravaginal), conform recomandării medicului;
- consumul de merișoare și suc de merișoare;
- în cazul pacienților cu sondă urinară este importantă schimbarea constantă a acesteia, însă și curățarea adecvată a zonei din jurul cateterelor;
- tratarea cauzelor subiacente (calculi renali, reflux vezico-ureteral), gestionarea diabetului.
„În final, consultul medical prompt încă de la primele semne de infecție urinară este poate cea mai eficientă metodă de a preveni complicațiile. O cistită tratată incorect sau superficial poate evolua rapid către pielonefrită, cu consecințe mult mai grave”, ne sfătuiește dr. Iasmina Wadi.
Bibliografie:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK519537/
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10913074/
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8895969/
https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/pyelonephritis
Foto: shutterstock.com
