Revista care te menține sănătos

Interviu

Pavel Bartoş: „30 de minute de zâmbet pe zi fac bine oricui”

Coroianu Elena; foto: PRO TV
22 iulie 2019
Share
  • 44 de ani, tată a trei fete, de 18 ani actor al teatrului Odeon, prezintă două dintre cele mai urmărite programe TV din ţară şi, de curând, a debutat şi în cinematografie cu „Romanian Traditions”. Vorbim, bineînţeles, despre Pavel Bartoş. Actorul care pentru scurt metrajul amintit a fost şi regizor şi producător. Iar pelicula s-a bucurat de succes la festivalul TIFF 2019.

    Talentat, optimist, jovial, cam aşa arată cea mai sumară caracterizare a îndrăgitului actor Pavel Bartoş. Cel pe care iubitorii de teatru îl ştiu de pe scena Odeonului sau chiar a teatrelor din Satu Mare şi Timişoara, unde şi-a început şi, după cum mărturiseşte, şlefuit cariera. Iubitorii de telenovele sigur şi-l amintesc din producţii precum „Păcatele Evei” sau „Aniela”. Şi aproape tot poporul de la „Vocea României” şi „Românii au talent”.

    Pavel Bartoş: „30 de minute de zâmbet pe zi fac bine oricui”
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/pavel-bartos-30-de-minute-de-zambet-pe-zi-fac-bine-oricui/

    Farmacia Ta: Ce planuri ai pentru vara aceasta?

    Pavel Bartoş: Filmez pentru sezonul 9 „Vocea României”, vor urma şi filmările pentru sezonul 10 „Românii au talent”, iar de la teatru o binemeritată pauză, dacă o pot numi aşa. Şi, bineînţeles, îmi doresc foarte tare să plec măcar în două vacanţe împreună cu familia.

    18 ani în aceeaşi instituţie. E mult, e puţin? Ce-ţi doreşti la majorat?

    Eu cred că am evoluat, că mi-am luat majoratul. Înseamnă că ceea ce am făcut, am făcut bine, dacă m-au „suportat” 18 ani. Faptul că eu am stat atâţia ani în aceeaşi instituţie înseamnă că-mi este drag să lucrez aici, cu aceşti oameni. Şi cred că mai e ceva, fidelitatea se răsplăteşte de ambele părţi.

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/pavel-bartos-30-de-minute-de-zambet-pe-zi-fac-bine-oricui/

    Care a fost cea mai mare satisfacţie de până acum din cariera de actor?

    Fiecare rol pe care l-am făcut în teatru, fiecare teatru în care am jucat, totul culminând cu teatrul Odeon, Bucureşti. Dar un loc aparte în sufletul meu este reprezentat de intrarea la facultate, care a însemnat ceva nesperat pentru mine, şi când am câştigat Gala tânărului actor de la Costineşti, care mi-a confirmat că sunt pe drumul cel bun.

    Ai avut şi roluri de care te-ai temut? Pe care ai crezut la prima citire că nu-s pentru tine?

    De asta iubesc teatrul, pentru că mi se oferă astfel de roluri. Dacă în general lumea mă ia drept un om foarte vesel, şi chiar aşa sunt, şi am parte de situaţii şi roluri comice, în teatru mi se cere şi altceva, iar lucrul acesta mă bucură cel mai mult. Mă face să caut în mine lucruri şi să le descopăr. Îmi plac foarte mult şi rolurile de dramă şi mă bucură când un regizor vede şi altceva în mine. Mă incită să fac astfel de roluri.

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/pavel-bartos-30-de-minute-de-zambet-pe-zi-fac-bine-oricui/

    Ce îl face pe Pavel Bartoş fericit?

    Să doarmă. Lăsând gluma la o parte, ador să stau cu familia, asta mă face fericit. Şi, după familie, să fac ceea ce îmi place, adică meseria.

    Teatru, televiziune, trei copii. Care este sursa energiei tale?

    În primul rând, aşa cum am mai spus, marele noroc e că fac ceea ce-mi place. Apoi, am o familie extraordinară, care mă echilibrează în tot ceea ce fac şi-mi dă întotdeauna energia de care am nevoie.

    Cum reuşeşti să împaci viaţa de familie cu cea profesională?

    Cred ca ţine de maturitate. Ştiu care sunt priorităţile mele în viaţă, aşa că nu-mi este greu să fac acest lucru.

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/pavel-bartos-30-de-minute-de-zambet-pe-zi-fac-bine-oricui/

    Ce sfaturi ai pentru părinţii aflaţi la început de drum?

    În general, mă tem de sfaturi, pentru că fiecare familie are unicitatea ei. Totuşi, dacă ar trebui să dau un mic sfat, atunci ar fi: dacă îşi doresc copii, să-i facă, să nu stea pe gânduri, pentru că nu vor regreta niciodată. Să nu aştepte nu ştiu ce, de nu ştiu unde.

    Dacă ar trebui să alegi: „Vocea” sau „Românii au talent”?

    N-aş putea să aleg, ambele formate sunt ca şi copiii mei. E ca şi cum aş alege între copiii mei, nu pot să fac asta, nu am cum.

    Smiley: „Sunt un optimist convins”

    Un rol în „Vlad” sau în „Las Fierbinţi”?

    În ambele. Sunt produse pe care le apreciez în egală măsură şi ar depinde doar de rol.

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/pavel-bartos-30-de-minute-de-zambet-pe-zi-fac-bine-oricui/

    Teatru sau televiziune?

    Teatrul este prima mea iubire, dar televiziunea este cea care a dat echilibru şi amploare vieţii mele profesionale.

    Ce înseamnă pentru tine un stil de viaţă sănătos?

    Trebuie să fiu echilibrat în tot ceea ce fac. Sunt un gurmand, însă încerc să nu fac abuz. În general, încerc să nu abuzez de nimic.

    Ce analize/controale faci în mod regulat?

    De o vreme fac controale regulat. Sunt tată şi îmi doresc să mă bucur de copiii mei, de familia mea cât mai mult şi, bineînţeles, şi ei să se bucure de mine cât mai mult timp.

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/pavel-bartos-30-de-minute-de-zambet-pe-zi-fac-bine-oricui/

    Sunt mulţi copii cărora le este frică de medic. Este şi cazul fetiţelor tale?

    Depinde despre ce medic vorbim. Tot timpul când merg la analize şi li se ia sânge, le e frică. La dentist nu le este frică. Se crispează dacă trebuie să le ia sânge, dar înţeleg că este ceva necesar şi atunci trec peste această teamă.

    Sănătatea ţi-a fost pusă la încercare până acum?

    Sănătatea oricui e pusă zilnic la încercare. Până acum, am avut noroc şi nu m-am confruntat cu situaţii deosebite. Asta nu înseamnă că voi avea noroc mereu şi de aceea trebuie să am în permanenţă grijă de sănătatea mea.

    Când ţi-e greu, de unde vine ajutorul?

    Din familie, în primul rând. Şi am noroc că Dumnezeu mi-a dat nişte prieteni pe care mă pot baza oricând. Dar familia este de bază întotdeauna.

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/pavel-bartos-30-de-minute-de-zambet-pe-zi-fac-bine-oricui/

    Pari un optimist convins. Aşa este?

    Da, sunt. Mă trezesc în fiecare dimineaţă, mă bucur de acest lucru şi cred că 30 de minute de zâmbet pe zi fac bine oricărui om.

    Ce sfat ai pentru cei care nu prea reuşesc să vadă partea plină a paharului?

    Să o vadă şi să se bucure de ce li se întâmplă bun în viaţă şi mai ales de cei dragi lor, în fiecare clipă. Dacă nu fac asta, la un moment dat s-ar putea să regrete. Şi cât timp sunt sănătoşi, sunt nişte oameni fericiţi.

    Un gând pentru cititorii noştri.

    Bucuraţi-vă de cei dragi vouă!

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.