Revista care te menține sănătos

Interviu

Ovidiu Lipan Tandarica: „Pozitivismul este esential pentru psihic”

5 septembrie 2017
Share

Maestrul Ovidiu Lipan Tandarica nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este cunoscut publicului larg atat din Romania, cat si din strainatate drept un artist complex. Toata lumea ii cunoaste numele si il aclama, insa putini stiu care este povestea din spatele lui. Dupa o cariera de mai bine de jumatate de secol, Ovidiu Lipan Tandarica este in continuare ambitionat sa ofere. Sa ne ofere muzica prin care respira de 60 de ani, dintre care 50 petrecuti pe scena, energia debordanta si spiritul tanar care l-au consacrat.

Printre concerte, inregistrari si repetitii, maestrul a reusit sa ne raspunda la cateva intrebari, iar rezultatul este pe masura asteptarilor: nu este un simplu interviu, ci, mai degraba, o lectie de viata!

Farmacia Ta: Aveti o activitate incredibila, intinsa pe o perioada de mai bine de jumatate de secol. Cum reusiti sa va pastrati publicul?

Ovidiu Lipan Tandarica: Activitatea mea se datoreaza unui spirit foarte ambitios si unei stari obsesive de a face arta, de a face ceea ce fac. Nu pot iesi din aceasta stare nici macar atunci cand dorm. Eu am spus intotdeauna ca atunci cand dorm creierul meu canta. Nu este usor sa faci performanta si sa fii indragit de generatii care, la randul lor, apreciaza ceea ce faci. Este ceva ce mie imi da un suflu nou de energie si ma ambitioneaza sa imi fac in continuare pasiunea.

F.T.: Sunteti un artist complex, care si-a castigat notorietatea prin creatie si arta. Care a fost lectia suprema invatata de-a lungul traiectoriei dumneavoastra?

O.L.T.: Daca vrei sa traiesti intr-un echilibru cu eul tau si cu tine, trebuie sa te eliberezi de rautatea excesiva, de gelozie, de ranchiuna, de energie negativa si sa incerci sa-ti creezi o stare de armonie, o stare pozitiva, pentru ca, in viata, asa cum dai, asa primesti inapoi. Eu cred ca idealul vietii este de a putea trece peste diferitele dificultati pe care le intampini si sa le poti bifa cu bravura.

F.T.: Sunteti plin de vitalitate si debordati de tinerete si energie. Ce va implineste in viata?

ovidiu lipan tandarica 2O.L.T.: Ma implineste tot ceea ce fac. Ma ajuta premonitia, intuitia si forma de a trai multicultural, de a asculta, de a invata permanent, de „a umbla cu ochii deschisi”. Cred ca tocmai asta imi da acel spirit tineresc. Este o revigorare de fiecare data, o reimprospatare a sinelui si cred ca asta este secretul. Este important sa faci lucruri frumoase de la care sa nu astepti neaparat ceva in schimb.

F.T.: Pasarea Rock este cel mai nou proiect muzical al dumneavoastra, impreuna cu Mircea Baniciu si Josef Kapp. Povestiti-ne in cateva cuvinte despre noul proiect.

O.L.T.: Noul proiect este foarte bine venit, pentru ca atinge la fiecare dintre noi o varsta, o generatie, un debut printre colegii si prietenii nostri. Este un proiect benefic pentru noi, facem muzica exact ca in tinerete si asta ne da o prospetime, ne incurajeaza si cred ca si publicul ne-a demonstrat ca facem bine ceea ce facem si suntem bine primiti in continuare.

F.T.: Care este povestea numelui de „Tandarica”?

Eu am venit in ’69 la Festivalul de Muzica Rock organizat la Casa de Cultura a Studentilor, unde s-au prezentat toate formatiile rock din tara. In vremea aceea, aveam 15 ani si am reusit sa fac un solo cu o tehnica debordanta, am reusit sa uimesc si sa-i surprind pe foarte multi muzicieni si am fost foarte indragit. Aveam un stil de parca eram tras de ate si aveam si nasul un pic mai mare, eram si foarte slab si de atunci lumea din public a inceput sa-mi zica „tandarica”. Pana cand mi-am terminat recitalul, eram deja Ovidiu Lipan Tandarica. Am reusit sa pun o amprenta care m-a urmarit toata viata si pe undeva face parte din spiritul meu adolescentin. Numele de Tandarica mi-a dat o autoironie, un umor mai accentuat si a avut o influenta pozitiva asupra mea.

F.T.: Fiul dumneavoastra, Alexander, va mosteneste pasiunea pentru muzica? Ce instrumente studiaza el? V-ati gandit si la o colaborare tata-fiu?

O.L.T.: Da. Canta la percutie, pian, a facut tobe de la trei ani, a studiat notele muzicale, dar se pare ca cel mai pasionat este de chitara. Are mai multe formatii, canta in Germania si cred ca o sa devina mult mai cunoscut decat mine. Este foarte talentat si arata foarte bine. Am avut o colaborare si am sustinut un concert impreuna la Sala Palatului si ne dorim sa cantam impreuna si pe viitor.

F.T.: Este Ovidiu Lipan Tandarica o persoana sensibila? Ce va sperie cel mai tare in viata aceasta?

O.L.T.: Ma sperie ca am ajuns la un nivel la care forma de percepere multipla este atat de senzoriala si de rafinata, incat sunt ca o antena parabolica. Sunt foarte brutal la toata prostia si nebunia care se regasesc in jurul meu. Traiesc intre doua lumi si trebuie sa ma impac cu amandoua. Am un spirit de artist si foarte multi artisti au asemenea sentimente si sensibilitati. Poate ca sunt si hipersensibil si din aceasta cauza pun mai mult la suflet.

F.T.: Cum definiti un stil de viata sanatos?

O.L.T.: Fara niciun fel de excese. Din toate cate putin.

F.T.: Cum faceti fata stresului zilnic si oboselii fizice?

O.L.T: Incerc sa rad. Rasul este sanatos si nu trebuie sa uitam sa radem.

F.T.: Pozitivismul si spiritul tanar care va caracterizeaza va ajuta atunci cand vine vorba de imbunatatirea starii de sanatate?

ovidiu lipan tandaricaO.L.T.: Absolut. Pozitivismul conteaza foarte mult pentru psihic. Este foarte important sa stim ca atunci cand avem probleme trebuie sa incercam sa gandim pozitiv, sa le percepem ca pe niste lucruri care au intotdeauna rezolvare. Dupa cum spuneam, hipersensibilitatea si perceperea mea senzoriala ma ajuta foarte mult.

F.T.: Sunteti adeptul medicinei conventionale sau, mai degraba, optati pentru terapia naturala?

O.L.T.: Terapia naturala imi este mult mai apropiata.

F.T.: Care sunt principiile sanatoase dupa care va ghidati?

O.L.T.: O mancare buna, un suflet frumos, o muzica buna, o plimbare in aer liber si calatoriile.

F.T.: Cu cat sufletul este mai fericit, cu atat si trupul va fi mai sanatos si in echilibru. Cum gasiti armonia dintre minte, trup si suflet?

O.L.T.: Multumirea sufletului inseamna esentialul. Doar asa iti poti mentine echilibrul si poti iesi din impasuri neprevazute.

F.T.: Ce loc ocupa miscarea in viata dumneavoastra?

O.L.T.: Un loc foarte important. Eu daca nu faceam miscare nu stiu unde ajungeam. Miscarea este esentiala pentru mine. Obisnuiesc sa ma plimb mult.

F.T.: Cum se relaxeaza maestrul Ovidiu Lipan Tandarica in viata de zi cu zi?

O.L.T.: Nici nu stiu daca as putea spune ca eu ma relaxez. Cred ca inca nu am cunoscut starea de relaxare.

 

Text: Alexandra Lupu

Foto: Facebook

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.