Revista care te mentine sanatos

Vedete

Cristi Iacob: „Un stil de viata sanatos porneste dinauntru, din inima, din suflet”

Elena Coroianu; foto: Antena 1; arhiva personala
12 noiembrie 2018
Share
  • Ce au in comun filmul „Ghost Rider: Demonul razbunarii” (cu Nicolas Cage in rol principal), emisiunea „Risti si castigi”, serialul „Cu un pas inainte” si piesa de teatru „Karamazovii”? Elementul comun este, desigur, Cristian Iacob, actorul pe care il puteti vedea in fiecare sambata seara, de la ora 20:00, la Antena 1, in juriul „Te cunosc de undeva!”.

    Iubitorii de teatru il stiu pe actorul Cristi Iacob din piese precum „Dragostea dureaza trei ani”, „Ce ne spunem cand nu ne vorbim” sau „Viata si moartea lui Richard al II-lea”. Dar cea care i-a adus, probabil, cea mai mare satisfactie din cariera de actor este „Pescarusul” lui Cehov: „Mai de mult, am primit o scrisoare de la un tanar. Imi multumea mie (desi nu am niciun merit in asta), pentru ca fusese in pragul suicidului, dar a vazut o piesa de teatru („Pescarusul”) si s-a schimbat ceva in el, i s-au ridicat valurile negre de pe suflet, terminase facultatea, avea sotie si un baietel. Emotionant, motivant si responsabilizant”.
    https://www.farmaciata.ro/cristi-iacob-un-stil-de-viata-sanatos-porneste-dinauntru-din-inima-din-suflet/
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • Cristi Iacob_Teatrul Mic

    Foto: Piesa de teatru Karamazovii, Teatrul Mic

    Farmacia Ta: 25 de ani de Teatrul Mic. E mult, e putin? Cum s-au schimbat lucrurile in aceasta perioada?

    Cristi Iacob: Nu prea am stat in institutie, mai mult m-am agitat. Un sfert de secol. Nu pot judeca. E mult? E putin? Cu siguranta nu e suficient pentru cat as vrea sa pot sa dau. Lucrurile nu se schimba, au doar alte forme. Cele esentiale sunt asa cum se si numesc: esentiale. Si aici ma refer la talent, la munca, la framantare, la extaz, la agonie, la ras, la plans, la infinitele fatete ale lui Dumnezeu, pentru ca harul e numai de la Dumnezeu.
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • Actorul-Cristi Iacob

    Foto: Piesa de teatru EGO SUM OVIDIUS 

    Esti considerat unul dintre actorii buni ai Romaniei. Ai avut si roluri de care te-ai temut? Cum te mobilizezi intr-o astfel de situatie?

    Am sa trec peste catalogare, sper macar ca sunt un om util. Pana sa pot sa ma numesc actor, sa fiu actor cu adevarat, mai e… Poate o secunda, poate o eternitate, desi amandoua sunt surori bune. Mai bine vorbesc de frica. Frica e o stare definitorie a omului. Dar mi se intampla un lucru paradoxal de fiecare data cand ma bantuie spaima: incepe sa-mi fie teama ca o sa ma copleseasca frica si aceste doua chestii se anuleaza reciproc. Si atunci ma linistesc si nu-mi mai e frica. De nimic.
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • Cristi Iacob_hobbyuri

    Dincolo de teatru, de televiziune etc. iti ramane timp si pentru tine? Ce-i place lui Cristi Iacob sa faca pentru sufletul lui?

    Da. As enumera niste activitati oarecare, obisnuite, poate chiar caraghioase. Toate astea sunt numai sub clopotul unei bucurii pe care o simt de fiecare data. Cred ca daca aceasta bucurie e aleasa drept tovaras in aceasta calatorie care se cheama viata, poate fi mai putin inspaimantatoare. Bucuria imi e daruita in fiecare clipa de insasi clipa cu pricina. Si ca vietati: Gabriela (n.n. sotia) si Usi (n.n. pisicuta familiei).


    Daca te-ai putea intalni cu tine, cel de la inceputul carierei, ce sfaturi „de viata” ti-ai da?

    Probabil sa nu mai pun in planul intai decat lucrurile cu adevarat esentiale, sa nu ma las pacalit de spoielile de doi bani cu care e plina o existenta umana, societatea si falsele valori. Sa casc ochii ca nu cumva sa pierd singurul lucru pe care il am: sufletul.
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • Cristi Iacob_ce inseamna fericirea

    Ce inseamna fericirea in viziunea ta?

    Fericirea e langa tine, in palma ta, in inima ta si numai tu o alungi de acolo inlocuind-o ca un prost cu alte chestii. Fericirea e simpla si eficace si nu depinde de lucrurile pe care le ai, ci de cele pe care le faci.

    Stiti ce va aduce cu adevarat fericirea?


    De ce Te cunosc de undeva!” si nu alta emisiune?

    Cand esti martorul talentului, al harului cu care sunt inzestrati semenii tai, esti un privilegiat. Cum sa ratezi intalnirea cu zece talente autentice jucandu-se de-a zeci de alte ultra-talente? E ca si cum ai refuza un festin gatit de Sir Gordon Ramsay.
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • Cristi Iacob_Te cunosc undeva

    Cum te intelegi cu membrii juriului? Ai mai lucrat cu vreunul pana acum?

    Cum sa nu ma inteleg cu: bunavointa Andreei Balan care cand da un punctaj mai slab e mai trista decat cel care a primit punctajul cu pricina; cu eleganta, credinta si profesionalismul Ozanei Barabancea; cu aristocratia, siguranta si flerul lui Temi. Ar trebui sa fiu cam tembel sa nu. Iar de lucrat, inca nu, desi mi-ar placea. Cum o fi, om vedea.


    Cum ar arata un program tv dupa chipul si asemanarea” lui Cristi Iacob?

    Probabil un sitcom mai rafinat, mai spre „Seinfeld”. Nu prea gust scalambaiala, desi imi place Mister Bean. Dar la el nu e scalambaiala, e un personaj desavarsit si asumat.
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • Cristi Iacob_Stil de viata

    Ce inseamna pentru tine un stil de viata sanatos?

    Cred ca porneste dinauntru, nu dinafara, din inima, din suflet. Cred ca boala incepe mai intai in suflet, iar repercusiunile sunt asupra mintii si mai apoi asupra trupului. Acolo cred ca e adevarata terapie. In suflet. Altfel spus, daca inima ta este curata, nu poti cadea mental, iar trupul e ca o cutie de rezonanta a celor dinainte. El se supune lor.


    Pari un tip foarte energic, care este sursa acestei energii?

    Asa m-am nascut. Apoi mi-am dat seama ca e un lucru bun si l-am cultivat. Urasc lenea si delasarea. Mi-e sila de suficienta si de non-implicare. Cred ca sunt pur si simplu niste fatete ale prostiei. Iar prostia e un pacat. Sursa energiei, numai Bunul Dumnezeu.
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • Cristi Iacob_Sport

    Sportul face parte din viata ta? Sub ce forma?

    Intrucat majoritatea spectacolelor in care joc implica efort fizic destul de serios, sportul ar fi miere peste zahar. Mai usor. Imi place, am si facut la vremea junetii box, judo, handbal, fotbal, kioku-shin. In rest, doar privitor. O admir si o iubesc din tot sufletul pe Simona Halep.


    Care sunt analizele pe care le faci in mod regulat?

    Nu fac. Dar acum cateva luni nu stiu ce m-a apucat si mi le-am facut. Sunt inca ok. Dar este o tampenie din partea mea, asa ca nu va luati dupa mine. Ele trebuie facute: mai bine sa previi decat sa repari cand poate e prea tarziu. Treceti la analize!
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • Cristi Iacob actor

    Cum iti revii dupa o perioada stresanta?

    N-am o reteta sigura, ma bazez pe inspiratia de moment. Cred ca primul lucru pe care il fac din instinct: imi inchid mobilul. Fratilor, chestia asta numita telefon e alienanta, e diabolica, e dezumanizanta. Ar trebui sa fie un simplu instrument si a devenit un dictator.


    Un sfat pentru cititorii revistei.

    Raul se hraneste cu rau. Intoarceti raului binele si o sa piara ca si cum nimic n-ar fi fost.
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

Lasa un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicata. Campurile marcate sunt obligatorii *



Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comentarii online. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Mentine-te
sanatos
in fiecare luna

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Politica de confidentialitate