Revista care te menține sănătos

Psihologie

Ortorexia sau când prea mult bine face rău

Dr. Roxana Mateescu, medic specialist geriatrie și gerontologie, medicină estetică și anti-aging, [email protected]
5 mai 2022
Share
Exclusiv online
Ortorexia sau când prea mult bine face rău

Mâncatul sănătos este primul pas pe care îl puteţi face pentru a vă îmbunătăţi sănătatea şi dispoziţia. Însă, în cazul unor persoane, acest obicei devine o obsesie şi, prin urmare, o tulburare alimentară. Acest fenomen este cunoscut sub numele de ortorexie. Consecinţele ortorexiei pot fi grave, în opoziţie cu ideea de la care porneşte.

În comparaţie cu alte tulburări alimentare, ortorexia se referă mai mult la calitatea alimentelor decât la cantitate. Persoanele care suferă de ortorexie au o obsesie în ceea ce priveşte puritatea alimentelor, dar şi în legătură cu beneficiile aduse de mâncarea sănătoasă.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar StresControl, recomandat pentru combaterea efectelor stresului, reducerea anxietăţii şi îmbunătăţirea calităţii somnului.

Care sunt cauzele ortorexiei?

Deși la început poate părea o simplă dietă pentru a vă îmbunătăți sănătatea, aceasta se poate transforma rapid într-un fenomen extrem. După un timp, intențiile bune de a vă schimba modul de viață se pot transforma în ortorexie.

Nu se cunoaște exact cauza acestei afecțiuni, însă persoanele cu un caracter de tip obsesiv-compulsiv sunt mai predispuse la apariția acesteia. Alte cauze pot include:

  • tendințele către perfecționism;
  • anxietatea severă;
  • nevoia de control.

Care sunt consecințele ortorexiei?

Efectele negative ale ortorexiei asupra vieții sunt următoarele:

1. Consecințe de ordin fizic

Ortorexia poate avea consecințe asemănătoare oricăror tulburări alimentare. De exemplu, un deficit de nutrienți cauzat de mâncatul restrictiv poate duce la malnutriție, anemie sau tulburări cardiace. Malnutriția severă poate avea ca și consecințe afecțiuni digestive, dezechilibre electrolitice și hormonale, dar și afectarea oaselor.

Atenție! Aceste consecințe pot pune viața în pericol și nu trebuie ignorate.

Tulburările de alimentație: ce se ascunde în spatele lor

tulburări alimentare, ortorexie, consecințele ortorexiei,

2. Consecințe de ordin psihic

Persoanele care suferă de ortorexie pot avea sentimente de frustrare intense atunci când obiceiurile alimentare sunt perturbate. În plus, încălcarea acestor principii individuale pot cauza apariția sentimentelor de vinovăție legate de o „purificare” sau post.

Obsesia pentru alimentele „pure” sau „curate” se poate traduce prin căutarea legumelor fără pesticide, lactate fără hormoni și alte produse alimentare fără arome artificiale sau conservanți.

Pe lângă consumul propriu-zis al acestora, se poate aloca un timp foarte lung de cercetare, cântărire sau chiar măsurare a alimentelor.

În plus, după o perioadă mai lungă de timp, persoanele cu ortorexie pot prezenta tulburări de memorie, scăderea flexibilității în rezolvarea unor activități sau scăderea capacității de concentrare.

3. Consecințele ortorexiei de ordin social

Persoanele cu ortorexie nu pot renunța la control atunci când vine vorba de alimente sănătoase. De cele mai multe ori, acestea urmează reguli stricte care, frecvent, pot influența relațiile cu persoanele din jur.

Unele principii rigide pot face dificile întâlnirile cu prietenii sau cu familia, în special la restaurant sau la petreceri. Acest lucru nu este cauzat doar de nevoia de a mânca sănătos, ci și din cauza unei tendințe de superioritate și control care poate fi dăunătoare atunci când este vorba despre relaţiile cu cei apropiați. În unele cazuri, ortorexia poate duce la izolare socială.

Dacă nu este tratată, ortorexia poate fi la fel de severă ca alte tulburări alimentare și poate avea consecințe ireversibile. Acest lucru poate da de gândit, deoarece persoanele cu ortorexie sunt mai puțin capabile să recunoască impactul pe care această afecțiune îl are asupra vieții proprii. Dacă suspectați că ați putea avea o problemă, este recomandat să cereți ajutor de la o echipă multidisciplinară formată din medic, psiholog și nutriționist.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.