Afectiuni ale ficatului

Hepatita B

joi, 16 noiembrie 2006
Share

Hepatita B este o boala infectioasa determinata de virusul hepatitei B (VHB), un virus ADN a carui gazda naturala este omul. S-a constatat ca virusul hepatitei B este extrem de rezistent in conditiile din afara gazdei. Chiar dupa mai multe luni de la contaminare acele, echipamentul medical sau stomatologic pot fi cauza de transmitere a hepatitei B.

Virusul hepatita B este de cel putin 100 de ori mai infectios decat virusul HIV si are mai multe particule virale prezente in sangele infectat. S-a demonstrat transmiterea si prin saliva, spre deosebire de virusul HIV.

Hepatita B se transmite mai repede decat infectia HIV prin contactul heterosexual si, in contrast cu HIV, poate fi transmis prin contactul intim in familie, in special in conditii de trai aglomerat. Boala se mai transmite prin contact cu lichidele biologice precum sangele, sperma, secretiile vaginale si saliva.

 

Contactul cu sangele contaminat cu virusul hepatic B expune cadrele medicale

Se recunosc patru mecanisme de transmitere ale infectiei: perinatal (vertical), orizontal, sexual si parental (percutan). Infectia perinatala apare de la mama purtatoare la nou-nascut in timpul sau la scurt timp dupa nastere.

Transmiterea orizontala are loc intre copii, adolescenti si tineri adulti, in general prin saliva contaminata sau sange care patrunde in organism prin plagi discrete si escoriatii. Parintii, bunicii, fratii mai mari infectati sunt sursa pentru transmiterea orizontala.

Transmiterea sexuala a virusului hepatic B apare atat prin hetero cat si prin homosexualitate.

Transmiterea parentala se face prin sange sau produse de sange contaminate care patrund in organism prin ace de seringa, transfuzii, hemodializa sau droguri administrate intravenos. In toata lumea contactul cu sangele contaminat expune cadrele medicale, pacientii hemodializati si transfuzati, precum si persoanele care lucreaza in politie, serviciul de ambulanta, pompieri si armata la risc de infectie cu virusul hepatitei B.

 

In lume sunt peste 300 milioane de purtatori cronici virusului hepatita B

Perioada de incubatie este lunga, de 40-180 zile, timp in care pacientul este contagios. O treime dintre persoanele infectate sunt asimptomatice, dar contagioase. O treime dintre infectii se manifesta cu simptomatologie pseudogripala precum oboseala, slabiciune, anorexie, cefalee, dureri abdominale si subfebrilitate, simptomatologie care frecvent duce la confundarea diagnosticului. O alta treime din infectii se manifesta prin icter, urini hipercrome, scaune decolorate. Icterul atinge un maxim de intensitate la 1-2 saptamani dupa care se diminueaza.

Aproximativ 90% dintre cazurile de imbolnavire cu hepatita B la adulti evolueaza spre recuperare completa pana la sase luni, cu persistenta oboselii pana la un an sau chiar mai mult. Aceste persoane dezvolta anticorpi protectori, iar virusul este eliminat din organism. O foarte mica proportie din cazuri fac o forma fulminanta de hepatita, frecvent fatala in cateva zile. Restul devin purtatori cronici de virus.

Dupa infectia acuta, aproximativ 1-10% dintre adultii aparent sanatosi si peste 90% dintre sugari infectati esueaza in efortul de a se debarasa de virus. Ei raman Ag HBs seropozitivi pentru o perioada de peste sase luni intrand in categoria de purtatori cronici de VHB. Spre deosebire infectia clinic simptomatica, dupa infectia simptomatica probabilitatea de portaj cronic este mai mare. Barbatii sunt mai expusi de a deveni purtatori cronici decat femeile.

Cei care devin purtatori la varsta adulta au un risc de 15-40 ori mai crescut de evolutie spre hepatopatie cronica si cancer primitiv hepatic. In lume sunt 350 milioane de purtatori cronici de VHB. Studiile epidemiologice au aratat ca exista o corelatie semnificativa intre numarul de purtatori cronici dintr-o tara si incidenta cancerului hepatic.
In prezent se folosesc vaccinuri realizate prin inginerie genetica

Cand o persoana anterior nevaccinata este in mod accidental expusa la sange Ag HBs pozitiv, trebuie sa se actioneze imediat. Dupa obtinerea unei probe de sange de la persoana expusa in vederea investigatiilor serologice, trebuie facuta imunizarea pasiva cu imunoglobuline specifice antihepatita B. In acelasi timp trebuie inceputa vaccinarea contra hepatitei B. Daca vaccinarea trebuie continuata depinde de rezultatele testelor serologice. Continuarea vaccinarii nu este necesara daca persoana expusa este depistata ca fiind imuna natural.

La persoanele anterior imunizate, se determina prezenta de anticorpi anti-HBs, iar daca titrul seric este inadecvat (sub 10mUI/ml) se administreaza o doza de rapel. Adimistrarea de imunoglobuline nu diminueaza proprietatile imunogene ale veccinului, in situatia in care cele doua produse se administreaza in locuri anatomice diferite.

Primele vaccinuri contra hepatitei B au fost vaccinuri plasmatice. Acestea contin antigenul de suprafata al VHB, Ag HBs, preluat din plasma purtatorilor cronici de virus si purificat. In prezent se folosesc vaccinuri realizate prin inginerie genetica, ENGERIX, intrat recent in schema de vaccinari obligatorii a tuturor nou-nascutilor la noi in tara.

De importanta majora ramane vaccinarea grupelor populationale cu risc crescut: personalul medical, personalul si clientii institutionalizati, pacientii care primesc frecvent produse de sange, calatorii in zone cu inalta endemicitate si nu in ultimul rand, prostituatele si homosexualii cu parteneri multiplii, utilizatorii de droguri si administrare intravenoasa. Se recunoaste tot mai frecvent ca vaccinarea numai a grupelor de risc nu va duce la controlul bolii.

Vaccinul impotriva virusului hepatita B asigura protectie si pentru infectia cu virusul hepatitei D
Protectia bolii se obtine prin administrarea intramusculara a unei serii de trei doze de vaccin. Se pot recomanda doua scheme pentru imunizarea primara: o schema rapida, cu administrari la 0, 1 si 2 luni, care va conferi protectie mai rapid instalata; scheme in care se lasa mai mult timp intre a doua si a treia doza, adica la 0, 1 si 6 luni.

Aceasta din urma dureaza mai mult timp, dar induce titruri mai inalte de anticorpi. Se considera eficient un titru de anicorpi de peste 10miliU.I./ml.

Vaccinul pentru hepatita B trebuie administrat in sezut muscular si nu in tesut gras, in regiunea deltoidiana pentru adulti si in regiunea anterolaterala a coapsei pentru nou-nascuti. Titrurile de anticorpi tind sa fie mai scazute cand vaccinul este administrat in tesutul gras al regiunii fesiere. Administrarea subcutanata este indicata numai la pacientii cu tendinta de sangerare severa, precum hemofilicii.

Dupa imunizarea cu schema 0,1, 2 luni se recomanda un rapel la 12 luni dupa prima doza. Urmatorul rapel nu este necesar cel putin opt ani. Dupa schema de vaccinare 0, 1, 6 luni se recomanda un rapel la cinci ani de la vaccinarea primara. Vaccinul impotriva hepatitei B asigura protectie si pentru infectia cu virusul hepatitei D. Prin prevenirea infectiei se asigura prevenirea cirozei hepatice si a cancerului hepatic, doua boli severe, cu prognostic incert.

Dr. Angelica Nour
Medic specialist Medicina interna
Centrul de Diagnostic si Tratament “Victor Babes”, Bucuresti

Nota pentru articolul «Hepatita B»:2.83/ 5 (6 voturi)
tonica
2017-05-11T14:37:22+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena