Revista care te menține sănătos

Remedii naturale

Ginkgo biloba, beneficii și proprietăți terapeutice

Andrei Cioată; Articol realizat cu sprijinul Dr. Ruxandra Constantina, medic specialist în medicină de familie, apifitoterapie și gemoterapie
23 septembrie 2025
Share
Ginkgo biloba, beneficii și proprietăți terapeutice

Ginkgo biloba este una dintre cele mai vechi specii de arbore de pe Pământ, care a supraviețuit milioane de ani, adaptându-se la schimbările climatice și de mediu. De altfel, mai este denumit și „arborele vieții”, frunzele și semințele sale fiind utilizate de peste două milenii datorită gamei variate de beneficii pe care le au, mai ales în medicina tradițională chineză. „Toate elementele de la Ginkgo biloba (scoarța, mugurii, fructele) pot fi eficiente din punct de vedere terapeutic, dar cel mai mare potențial îl au frunzele, grație conținutului în flavonoizi, acizi organici, dar și substanțe fenolice”, adaugă dr. Ruxandra Constantina, medic specialist în medicina de familie, apifitoterapie și gemoterapie.

Astăzi, Ginkgo biloba este una dintre cele mai studiate plante medicinale, cercetările moderne confirmând multe dintre proprietățile și beneficiile pe care medicina tradițională le-a intuit. Se pot administra extracte din părțile vegetative ale plantei sub formă de comprimate, tinctură sau infuzie, dar se pot folosi și extern, sub formă de creme, geluri sau șampoane. În continuare, vă vom prezenta proprietățile terapeutice ale acestei plante, ce compuși activi conține, în ce tipuri de afecțiuni se recomandă și ce beneficii are pentru sănătate. De asemenea, vă prezentăm cum se administrează corect și ce precauții trebuie respectate pentru consumul cât mai sigur!

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Naturalis Ginkgo Biloba. Este recomandat pentru: îmbunătăţirea circulaţiei la nivel cerebral şi îmbunătăţirea memoriei, protejarea celulelor de stresul oxidativ, combaterea sindromului mâinilor şi picioarelor reci, protejarea retinei.

Despre Ginkgo biloba

Ginkgo biloba este un arbore originar din China, dar care a reușit să se adapteze în multe colțuri ale lumii, inclusiv în Europa și America de Nord. Este ușor de recunoscut după frunze, care au aspectul inconfundabil al unui evantai și care devin galben-aurii toamna. Interesant este faptul că arborele poate atinge vârste impresionante, unele exemplare trăind peste o mie de ani. Poate, printre altele, acesta este și motivul pentru care se mai numește și „arborele vieții”.

De la această specie se folosesc în principal frunzele, bogate în compuși bioactivi, din care sunt obținute diferite formule (tincturi, capsule, infuzii) cu numeroase beneficii pentru sănătate. Ele se recoltează în perioada caldă, când conținutul de substanțe active este maxim, apoi sunt uscate și procesate pentru obținerea extractelor utilizate în suplimente sau alte preparate medicinale.

Ginkgo biloba – proprietăți terapeutice

Ginkgo biloba are numeroase aplicații în medicina tradițională. Puterea terapeutică este dată în esență de conținutul ridicat în flavonoide și terpenoide. Flavonoidele, precum kampferolul sau quercitina, au proprietăți antioxidante puternice, protejând celulele de acțiunea radicalilor liberi nocivi și, astfel, de procesul de îmbătrânire prematură.

Terpenoidele, printre care ginkgoloidele și bilobalidele, îmbunătățesc circulația sângelui, având efect vasodilatator și de reducere a agregării plachetare, ceea ce favorizează o oxigenare relativ mai eficientă a țesuturilor și susține sănătatea cardiovasculară. „Ginkgolidele fluidifică sângele și îmbunătățesc circulația la nivel periferic și central,” completează dr. Ruxandra Constantina.

Specia mai conține și acizi organici, fitosteroli, lactone sequiterpenice, antocianide, care susțin funcțiile cognitive și protejează celulele nervoase de stresul oxidativ. În scop terapeutic, planta este folosită în tulburări de memorie, vertij, tinitus (țiuit în urechi), probleme de concentrare și în afecțiuni periferice, cum ar fi sindromul picioarelor reci sau insuficiența venoasă.

Ginkgo biloba – beneficii pentru sănătate

Înainte de a detalia numeroasele beneficii documentate, trebuie subliniat faptul că nu este vorba despre un „remediu-minune”; ci despre o plantă medicinală ale cărei efecte se resimt progresiv, în timp, dacă este administrată corect și constant în diferite formule. În rândurile de mai jos vă vom prezenta care sunt cele mai bine cunoscute beneficii ale suplimentării cu Ginkgo biloba.

Susține memoria și funcțiile cognitive

Unul dintre cele mai cunoscute efecte este sprijinul oferit memoriei și atenției. Studiile ne arată că administrarea extractelor standardizate poate îmbunătăți circulația cerebrală, ceea ce sprijină procesele de învățare, reținere a informațiilor. Dr. Ruxandra Constantina adaugă faptul că: „(…) favorizând o mai bună irigare și oxigenare la nivelul creierului crește capacitatea de concentrare și memorare, diminuând riscul apariției tulburărilor cognitive tipice îmbătrânirii celulare”, cum ar fi Alzheimer-ul. Suplimentarea s-a observat că ameliorează simptomele acestei afecțiuni.

Îmbunătățește circulația periferică

Ginkgo biloba are beneficii și asupra circulației – are efect vasodilatator și ajută la diminuarea vâscozității sângelui, ceea ce favorizează o mai bună circulația la nivelul extremităților. Astfel, persoanele care se confruntă cu sindromul picioarelor reci, mâini reci, tulburări de mers cauzate de tulburări ale circulației periferice pot resimți o ameliorare după câteva săptămâni de folosire.

Ameliorează simptomele de vertij și tinitus

Conform studiilor de specialitate, Ginkgo biloba ajută și la reducerea senzației de amețeală sau a țiuitului persistent din urechi, prin îmbunătățirea microcirculației la nivelul urechii interne și a creierului. Aceste efect sunt, totuși, mai evidente atunci când problema de fond este de natură vasculară.

Sprijin în gestionarea anxietății

Dr. Roxana Mateescu, medic specialist geriatrie și gerontologie, este de părere că: „Suplimentele de Ginkgo administrate timp de o lună întreagă pot să amelioreze simptomele de anxietate”. Acest lucru se datorează, probabil, efectului pozitiv avut atât asupra circulației, cât și oxigenării creierului, pe care Ginkgo biloba îl are.

Susține sănătatea ochilor

Prin îmbunătățirea circulației și acțiunea antioxidantă, Ginkgo biloba prezintă „efecte benefice în cazul degenerescenței maculare și retinopatiei diabetice”, adaugă dr. Ruxandra Constantina. Cu toate acestea, nu ar trebui să înlocuiască tratamentul indicat de către medic – suplimentarea cu Ginkgo biloba ar trebui să fie întotdeauna în asociere cu tratamentul alopat.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena VizualMax. Suplimentul alimentar contribuie la menţinerea optimă a vederii. Conţine acizi graşi Omega-3, vitaminele A, B2, C şi E şi un complex de minerale.

Ameliorează simptomele sindromului premenstrual

Suplimentarea cu Ginkgo biloba are beneficii și în ameliorarea simptomelor tipice sindromului premenstrual. „Suplimentele cu Ginkgo biloba administrate începând cu ziua a 16-a a perioadei menstruale până în ziua a 5-a din următorul ciclu menstrual, pot ameliora sensibilitatea la nivel mamar și alte simptome asociate sindromului premenstrual,” ne spune dr. Roxana Mateescu. În egală măsură, Ginkgo biloba reduce și anxietatea asociată acestei perioade.

Are efect antioxidant și antiinflamator

Numeroase studii de specialitate susțin potențialul antiinflamator și antioxidant pe care Ginkgo biloba îl prezintă. Radicalii liberi și inflamația au impact negativ asupra celulelor, accelerându-le îmbătrânirea, ceea ce susține dezvoltarea afecțiunilor neurodegenerative. Flavonoidele, care se găsesc în concentrații mari în părțile vegetative ale arborelui, sunt antioxidanți naturali care protejează celulele nervoase, retina și pereții vaselor de sânge de speciile reactive oxigen.

Ginkgo biloba – modalități de administrare și folosire

Există mai multe modalități prin care Ginkgo biloba se poate administra, toate având beneficii generale asupra susținerii și promovării sănătății.

Ginkgo biloba – administrare internă

Dr. Ruxandra Constantina ne recomandă să luăm 2-3 comprimate pe zi (care au, în general, 40 de miligrame), timp de 3 luni, urmate de o pauză, iar apoi tratamentul se poate relua. Sub formă de tinctură, „o linguriță de 3 ori pe zi, cu puțină apă, timp de 3 luni”. Se poate lua și sub formă de ceaiuri – se adaugă o linguriță de plantă mărunțită în 250 de mililitri de apă, se lasă la infuzat 15 minute și se vor bea aproximativ 2 căni pe zi.

Ginkgo biloba – administrare externă

Ginkgo biloba are și beneficii externe, când se folosește sub formă de creme sau geluri. „Pentru că activează microcirculația, planta este utilă pentru ameliorarea celulitei”, vine în completare dr. Ruxandra Constantina. Același extract „îl regăsim în compoziția săpunurilor, șampoanelor, cremelor de față și de corp”. 

„Sub formă de șampon, stimulează circulația sângelui la nivelul scalpului și favorizează, astfel, creșterea părului”, iar „gelurile de duș cu extracte de Ginkgo biloba contribuie, pe de altă parte, la păstrarea elasticității și fermității pielii”, adaugă dr. Ruxandra Constantina. În cosmetică, de asemenea, Ginkgo biloba se găsește și în diferite creme de față și corp: asigură hidratarea foarte eficientă, un efect antioxidant și protejează împotriva efectului nociv al radiațiilor UV. Conform dr. Ruxandra Constantina, Ginkgo biloba „încetinește procesul de îmbătrânire a pielii”.

Ginkgo biloba – precauții și posibile contraindicații

Deși au numeroase beneficii, suplimentele cu Ginkgo biloba nu sunt lipsite de precauții. „Spre exemplu, Ginkgo biloba este contraindicată femeilor însărcinate și celor care alăptează, copiilor sub 12 ani”, ne atenţionează dr. Ruxandra Constantina. De asemenea, suplimentele sunt contraindicate persoanelor cu tulburări de coagulare a sângelui sau hemofilie. În special în rândul persoanelor în vârstă, consumul de Ginkgo biloba „poate provoca amețeli, dureri de capă, greață, anxietate sau reacții alergice”, completează dr. Ruxandra Constantina.

Pe lângă aceste precauții, specialiștii recomandă ca suplimentarea să nu se facă concomitent cu tratamente medicamentoase anticoagulante, anticonvulsivante sau cu inhibitori MAO. În egală măsură, „în cazul celor supuși intervențiilor chirurgicale sau stomatologice, administrarea este de dorit a fi întreruptă cu 36 de ore înainte”, spune dr. Ruxandra Constantina, pentru a reduce riscul de hemoragii.

Bibliografie:

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8014356

https://physoc.onlinelibrary.wiley.com/doi/10.14814/phy2.16050

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3157487

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK541024

https://www.tandfonline.com/doi/10.1080/1028415X.1998.11747236

Foto: shutterstock.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.