Revista care te menține sănătos

Seniori

Sfaturi pentru siguranta seniorilor pe timp de iarna

Dr. Roxana Mateescu, medic specialist geriatrie și gerontologie, medicină estetică și anti-aging, [email protected]
11 ianuarie 2022
Share
Sfaturi pentru siguranta seniorilor pe timp de iarna

Atunci cand temperaturile sunt scazute, persoanele varstnice au un risc mai mare de agravare sau aparitie a unor afectiuni, inclusiv hipotermie, degeraturi si alunecari/cazaturi pe gheata sau zapada. Seniorii sunt vulnerabili la temperaturile mici, precum si la conditiile de ceata, gheata sau zapada.

Din acest motiv, persoanele in varsta trebuie sa fie cat mai precaute si sa ia in considerare recomandarile medicilor. Iata cateva sfaturi care ii pot ajuta pe varstnici sa depaseasca fara probleme majore de sanatate in sezonul rece.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Multivitamine şi Minerale Naturalis, un mix de 17 vitamine şi minerale esenţiale pentru buna funcţionare a organismului.

Hipotermia

Hipotermia apare atunci cand temperatura corpului scade pana la un nivel periculos pentru organism. Temperatura corpului poate scadea atunci cand petreceti mult timp afara, in frig, pierzand caldura. Varstnicii au un risc mai mare de hipotermie din cauza schimbarilor din organism ce apar odata cu inaintarea in varsta.

Semnale de alarma: piele rece palida, oboseala excesiva, confuzie si somnolenta, tulburari de mers, scaderea pulsului sau a respiratiei. Sunati imediat la ambulanta daca aveti aceste semne.

Masuri de precautie:

  • Stati in interior sau, daca este necesar sa iesiti, nu petreceti prea mult timp afara.
  • Mentineti caldura din casa.
  • Asigurati-va ca hainele pe care le purtati nu sunt umede.
  • Imbracati-va in 2-3 straturi subtiri de haine, pentru a mentine mai bine caldura.
  • Purtati caciula, fular, manusi, jachete calduroase si cizme impermeabile.

Degeraturile

Degeraturile se dezvolta atunci cand apar leziuni ale pielii ce pot ajunge si pana la os. Cele mai frecvente localizari ale degeraturilor includ nasul, urechile, obrajii si degetele. Persoanele cu boli cardiovasculare si alte probleme circulatorii au un risc mai mare de aparitie a degeraturilor.

Toate partile corpului trebuie acoperite si protejate cat mai bine atunci cand stati in frig. Daca observati ca pielea devine rosie sau inchisa la culoare si va doare, mergeti imediat in interior.

Semnale de alarma:amorteli ori piele alba sau cenusie si tare la atingere. Daca aveti aceste semne, tineti zona afectata sub apa calda (nu fierbinte) si mergeti la medic.

Cazaturile pe gheata sau zapada

Cazaturile sunt foarte frecvente iarna, in special atunci cand sunt prezente gheata si zapada.

Masuri de precautie:

  • Asigurati-va ca drumul pe care mergeti este curatat. Daca nu, pasiti atent, nu va grabiti.
  • Purtati incaltaminte cu talpa antiderapanta.
  • Daca va deplasati cu dificultate, rugati o persoana apropiata sa va insoteasca.

6 efecte ale frigului asupra organismului

Sfaturi pentru siguranta seniorilor pe timp de iarna

Deszapezirea

Daca este absolut necesar sa indepartati zapada, luati-va masuri de precautie. Nu uitati, atunci cand este frig inima lucreaza dublu pentru a mentine caldura. Activitatile care necesita efort mare, precum deszapezirea, pot forta inima prea mult, in special in cazul persoanelor cu afectiuni cardiace. In plus, deszapezirea poate fi periculoasa si pentru persoanele care sufera de osteoporoza.

Incendiile si intoxicatia cu monoxid de carbon

Iarna este frecventa incalzirea cu lemne sau cu alte surse de caldura, precum gazul de la aragaz. Daca semineul, soba sau aragazul nu sunt bine curatate si intretinute, pot duce la scurgerea de monoxid de carbon, un gaz mortal ce nu are miros.

Semnele intoxicatiei cu monoxid de carbon includ:

  • Durere de cap
  • Slabiciune
  • Greata sau varsaturi
  • Ameteala
  • Confuzie
  • Vedere incetosata
  • Pierderea cunostintei

Este indicat sa plasati detectoare de gaz in apropiere, sa va asigurati ca aceste surse de incalzire sunt cel putin la un metru distanta de perdele si mobila, iar in cazul unui incendiu, sa parasiti imediat domiciliul si sa sunati la 112.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.