Revista care te menține sănătos

Revista Farmacia Ta

Farmacia Ta – iulie – august 2022

20 iulie 2022
Share
Farmacia Ta – iulie – august 2022

Când vă pregătiţi bagajele pentru vacanţă, păstraţi loc şi pentru cel mai recent număr al revistei Farmacia Ta. Fie că plănuiţi să mergeţi la mare, fie la munte, veţi găsi inspiraţia de care aveţi nevoie nu doar pentru a vă bucura de sezonul estival, ci şi pentru a vă îmbunătăţi, la modul general, calitatea vieţii.

Călătoriile vă dau bătăi de cap? Descoperiţi remedii naturale care vă vor ajuta să învingeţi răul de mişcare! Vara vă invită să petreceţi cât mai mult timp în natură? Acordaţi atenţie la tot ceea ce zboară, merge sau sare în jurul dumneavoastră! Aparent inofesive, insectele sezoniere pot periclita buna dispoziţie şi chiar sănătatea. Vă copleşeşte durerea de spate? Aflaţi care ar putea fi cauza! În ce relaţie sunteţi cu soarele? Aflaţi cum să vă feriţi de riscuri şi cum să alegeţi produsele SPF care vi se potrivesc! Care este starea de sănătate a rinichilor dumneavoastră? Corpul este harta care vă poate indica acest lucru. Aveţi diabet? Sportul ar putea avea efecte miraculoase asupra organismului. Practicaţi un sport care presupune efort fizic intens? Transpiraţi frecvent? Vă copleşeşte călddura? Ocazional vă confruntaţi cu diaree şi vărsături? Apelaţi cu încredere la sărurile de rehidratare pentru vă menţine echilibrul electrolitic. Aţi mâncat, în concediu, o mâncare ce nu v-a priit? Specialiştii vă recomandă ce regim alimentar să adoptaţi în caz de toxiinfecţie alimentară. Nopţile vă sunt albe şi nu puteţi pune geană pe geană? Aflaţi tot ceea ce trebuie să ştiţi despre insomnie. Când aţi fost ultima dată la stomatolog? Descoperiţi lucruri esenţiale despre placa bacteriană şi boala parodontală!

Vedeta ediţiei iulie – august este cântăreţul şi prezentatorul Pepe. Acesta ne invită în culisele vieţii de artist, dar şi de tată, pentru a ne face destăinuiri emoţionante. De asemenea, Pepe ne dezvăluie câteva dintre trucurile la care apelează pentru a se menţine în formă, dar şi pentru a avea grijă de sănătatea sa.

Aşa cum v-am obişnuit, din cel mai recent număr al revistei Farmacia Ta nu vor lipsi noutăţile medicale, remediile naturiste, sfaturile, recomandările şi ofertele de sezon.

Lectură plăcută!

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.