Revista care te menține sănătos

Primul ajutor

Cum oprim sângerările nazale

Dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă; [email protected]
14 februarie 2023
Share
Cum oprim sângerările nazale

Sângerarea nazală (epistaxis) poate fi frecvent întâlnită atât la copii, cât şi la adulţi. Durata, intensitatea şi frecvenţa acestor episoade neplăcute pot să varieze în funcţie de cauza declanşatoare.

De cele mai multe ori, sângerările nazale sunt minore şi se opresc rapid. Există, însă, şi situaţii în care o sângerare nazală poate să ascundă o problemă mai gravă, ce necesită intervenţie medicală. Astfel, dacă sunteţi hipertensiv sau dacă luaţi tratament anticoagulant şi constataţi apariţia epistaxisului, atunci trebuie să luaţi măsuri medicale imediate.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Benesio MaxiTonic; care contribuie la revigorarea şi tonifierea organismului şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Conţine o combinaţie unică de 24 de elemente (vitamine, minerale, acizi graşi nesaturaţi şi extracte naturale).

Cauzele sângerărilor nazale

Cele mai întâlnite cauze ale epistaxisului sunt fragilitatea mucoasei nazale la nivelul petei vasculare (mai frecvent întâlnită la copii); traumatisme nazale; clima uscată, cu umiditate redusă, care duce la uscarea mucoasei nazale; medicamentele anticoagulante; tumori; răceala sau gripa cu suflarea repetată a nasului; rinita (alergică sau non-alergică); afectarea coagulării – boli hepatice; introducerea de corpi străini în nas.

epistaxis, sângerare, hemoragie, sângerarea nazală, sâgerările nazale, primul ajutor,

Sângerările nazale. Care este primul ajutor

  • Toată lumea trebuie să îşi păstreze calmul. Pentru început, persoana care prezintă sângerarea nazală trebuie să respire pe gură. Nu este cazul să se aşeze decât dacă ameţeşte, are dureri de cap sau durere în piept; situaţii ce pot anunţa evenimente serioase, motiv pentru care ar fi bine să ajungă cât mai repede la spital.
  • În cazurile uşoare, persoana în cauză poate să stea în poziţie verticală, cu o uşoară aplecare în faţă pentru a evita înghiţirea sângelui, care este iritant pentru mucoasa gastrică.

Primul ajutor atunci când nu este nevoie de 112

  • Totodată, apăsaţi nara din care curge sânge timp de câteva minute, apoi verificaţi dacă hemoragia s-a oprit. Nu este recomandată suflarea viguroasă a nasului, întrucât poate agrava sângerarea. În plus, aplicarea unei pungi cu gheaţă la nivelul nasului va determina vasoconstricţie şi va ajuta la oprirea sângerării.
  • Dacă hemoragia nu s-a oprit, reaplicaţi presiune 1-2 minute. Dacă tot nu s-a oprit sângerarea, ar fi bine să vă adresaţi medicului. Sângerările repetate, neglijate terapeutic, pot duce la anemie.
  • Dacă vă confruntaţi cu sângerări minore, care se opresc rapid, dar care se repetă frecvent, trebuie să mergeţi la medic pentru a face o serie de investigaţii, pentru a afla factorul cauzator.
  • După epistaxis evitaţi duşurile calde, fumatul, băuturile fierbinţi şi alcoolul, întrucât acestea pot irita zona sau pot cauza vasodilataţie şi, deci, o nouă hemoragie. De asemenea, nu încercaţi să scoateţi crustele care se formează după o hemoragie nazală. Altfel riscaţi să afectaţi vascularizaţia intranazală şi să provocaţi o nouă sângerare.
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.