Revista care te menține sănătos

Știri

Consumati ceai cu regularitate pentru a reduce riscul declinului cognitiv

20 aprilie 2017
Share

Consumat cu regularitate, ceaiul reduce riscul declinului cognitiv, cel putin asta sustin oamenii de stiinta. Exista deja numeroase studii care au demonstrat efectele benefice ale ceaiului pentru inima, pentru sistemul osos etc. Cel mai recent studiu condus de catre cercetatorii de la Universitatea din Singapore, arata insa ca un consum regulat de ceai poate reduce riscul declinului cognitiv la varstnici.

Beti ceai verde, negru, oolong

Studiul a fost realizat pe un esantion de 957 de chinezi adulti, cu varsta medie de 55 de ani. Intre anii 2003 si 2005, echipa a cules informatii privind consumul de ceai (cantitatea, frecventa, tipul de ceai). Apoi, la fiecare doi ani de zile, pana in anul 2010, participantii au fost evaluati din punct de vedere cognitiv. Au fost identificate 72 de cazuri cu probleme neurocognitive intre anii 2006 si 2010. S-a descoperit ca persoanele care consumau ceai in mod regulat aveau un risc cu 50% mai redus de a dezvolta astfel de probleme. Pe de alta parte, printre participantii la studiu care prezentau gena APOE e4 (asociata cu risc crescut de Alzheimer) si care consumau ceai in mod regulat aveau un risc de declin cognitiv cu 86% mai redus. Ceaiul negru, ceaiul verde si cel oolong au proprietati antiinflamatoare si antioxidante, care se pare ca ar proteja creierul impotriva deteriorarii vasculare si bolilor neurodegenerative.

Ruxandra Dumitrescu

Sursa Topsante.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.