Revista care te menține sănătos

Remedii naturale

Cele mai bune ceaiuri care scad colesterolul

Andrei Cioată; surse: pmc.ncbi.nlm.nih.gov, pubs.rsc.org, healthline.com
30 iulie 2025
Share
Cele mai bune ceaiuri care scad colesterolul

Colesterolul seric crescut, în special fracția LDL-colesterol, este recunoscut ca un factor major de risc pentru apariția bolii cardiovasculare aterosclerotice. Managementul dislipidemiilor este o prioritate a medicului, având în vedere asocierea directă cu infarctul miocardic, cu accidentul vascular cerebral ischemic și boala arterială periferică. Pe lângă intervențiile farmacologice, au apărut și numeroase opțiuni non-farmacologice, mai ales intervenții dietetice și fitoterapeutice, cum ar fi statine naturale sau ceaiuri care scad colesterolul.

Prin abordare complementară, consumul de ceaiuri care scad colesterolul, hipolipemiante, este o soluție accesibilă și bine tolerată în acest sens, în special în formele ușoare până la moderate de dislipidemie, sau ca adjuvant în prevenția cardiovasculară primară. Prin urmare, în articolul de față ne-am propus să vă prezentăm cele mai bune ceaiuri care scad colesterolul, care au efect dovedit asupra metabolismului lipidic, explicând mecanismele de acțiune, dozele eficiente, dar și posibilele limitări în utilizarea lor terapeutică.

Ce este colesterolul și de ce poate fi considerat „rău”?

În esență, colesterolul este o moleculă lipidică esențială pentru funcționarea normală și integră a organismului, chiar dacă deseori este promovat drept „un dușman al sănătății”. Este implicat în sinteza membranelor celulare, a hormonilor steroizi, vitaminei D și sărurilor biliare. Totuși, acumularea excesivă de colesterol, sub forma lipoproteinelor cu densitate scăzută (LDL), duce la depuneri patologice pe pereții arteriali, proces care stă la baza aterosclerozei. Lipoproteinele sunt, de fapt, forma de transport a colesterolului în plasmă. Principalele fracții relevante clinic sunt:

  • LDL (low-density lipoprotein): este forma aterogenă, care facilitează transportul moleculei de colesterol de la ficat, spre țesuturi, iar oxidarea particulelor de LDL joacă un rol central în apariția plăcilor de aterom și, astfel, ateroscleroză (motiv pentru care se mai numește și „colesterol rău”);
  • HDL (high-density lipoprotein): are funcție protectivă, deoarece mediază transportul revers al colesterolului, adică de la țesuturi către ficat, unde este metabolizat, iar mai apoi excretat (valorile crescute ale HDL se corelează invers cu riscul cardiovascular, acesta fiind motivul pentru care HDL-colesterolul se mai numește și „colesterol bun”).

Dislipidemiile severe se tratează în principal cu statine. Un profil lipidic dezechilibrat, definit de creșteri ale LDL-ului și/sau trigliceridelor și scăderi ale HDL-ului, se asociază cu risc crescut de evenimente cardiovasculare. Prin urmare, orice intervenție care reduce nivelul LDL sau care crește nivelul HDL, inclusiv consumul de ceaiuri care scad colesterolul, poate avea importantă valoare terapeutică.

Recomandări de ceaiuri care scad colesterolul

Există diferiți compuși bioactivi prezenți în plante – flavonoide, sapnonine, fitosteroli, taninuri – care au efecte benefice asupra metabolismului lipidelor. Din astfel de plante se pot prepara și ceaiuri care scad colesterolul, prin inhibarea absorbției intestinale a colesterolului și stimularea excreției biliare, reducerea sintezei de lipide sau prin efect antioxidant asupra LDL-ului. În cele ce urmează, vă vom prezenta cele mai populare ceaiuri care scad colesterolul.

Ceaiul verde (Camellia sinensis)

Primul pe lista de ceaiuri care scad colesterolul este ceaiul verde, întrucât este unul dintre cele mai studiate produse naturale cu potențial hipolipemiant. Conține cantități crescute de așa-zise catechine, în special galat de epigalocatechină (EGCG), care pare să interfereze cu procesul de metabolizare a colesterolului la nivel intestinal și hepatic. Reduce absorbția colesterolului, dar promovează și resorbția sărurilor biliare, inhibă HMG-CoA-reductaza hepatică (o enzimă care este implicată în sinteza colesterolului) și reduce peroxidarea LDL-ului.

Astfel de ceaiuri pentru colesterol pot fi consumate în cantități de 2-3 căni pe zi, preparate prin infuzia a 2-3 grame de frunze în 250 de mililitri la 80°C, timp de 5-7 minute. Consumul regulat de ceai verde poate reduce LDL-colesterolul cu până la 10-15%.

Ceai de hibiscus (Hibiscus sabdariffa)

Continuăm lista de ceaiuri care scad colesterolul cu cel de hibiscus, plantă bogată într-o familie de compuși numiți antocianine. De asemenea, conține și acizi organici – hibiscic, malic, dar și acid ascorbic (vitamina C) și polifenoli –, cu acțiune antioxidantă și vasodilatatoare. Integrarea sa pe lista de ceaiuri care scad colesterolul este susținută de numeroase studii care arată faptul că are capacitatea de a reduce colesterolul total și LDL-ul, prin scăderea activității HMG-CoA-reductazei, creșterea excreției biliare și puternicul efect antioxidant.

Se consumă 1-2 căni pe zi, obținute prin infuzia a 1,5 grame de flori uscate în 250 mililitri apă clocotită, timp de 10 minute. Ceaiul de hibiscus poate avea efecte hipotensive semnificative la unele persoane, așadar aceste ceaiuri care scad colesterolul ar trebui consumate cu precauție de către persoanele deja hipotensive.

Ceai de anghinare (Cynara scolymus)

De pe lista de ceaiuri care scad colesterolul nu putea lipsi ceaiul de anghinare. Frunzele acestei plante conțin cinarină și luteolină, flavonoide hepatoprotectoare și coleretice, adică pot stimula secreția bilei. Efectul hipolipemiant este asociat cu creșterea fluxului biliar și inhibarea sintezei endogene de colesterol, prin reducerea activității HMG-CoA-reductazei și, de asemenea, și prin scăderea VLDL, o altă fracție a colesterolului. Se consumă 2 căni pe zi, obținute prin infuzia a 1,5-2 grame de frunze uscate în 250 de mililitri de apă fierbinte.

Ceai de armurariu (Silybum marianum)

Nu este o surpriză faptul că în această listă cu ceaiuri care scad colesterolul se găsește și ceaiul de armurariu, o plantă recunoscută pentru efectele sale hepatoprotectoare. Conține și silimarină – un complex flavonolignanic cu efecte favorabile asupra metabolismului lipidic. Are efecte de scădere a colesterolul prin creșterea expresiei receptorilor pentru LDL și stimularea regenerării hepatocitelor, alături de efectul antioxidant. Se administrează 1-2 căni pe zi, însă la modul ideal se administrează sub formă de decoct (5-7 minute), din semințe fin măcinate.

Ceai de schinduf (Trigonella foenum-graecum)

Semințele de schinduf (fân grecesc) sunt bogate în saponine steroidice și fibre solubile cu efect direct asupra absorbției intestinale a colesterolului. Consumul acestora – mai ales sub formă de decoct de semințe – duce la formarea unui gel în tractul digestiv care pare să limiteze absorbția colesterolului. Bineînțeles, se pot prepara și ceaiuri care scad colesterolul din semințele de fân grecesc, dar efectele sunt mai reduse.

Ceai de lucernă (Medicago sativa)

Încheiem recomandările de ceaiuri care scad colesterolul cu cel de lucernă, mai puțin popular, dar cu efecte similare schindufului. Reduce absorbția colesterolului intestinal și crește excreția biliară. Se poate bea o cană pe zi, obținut prin infuzia a 1-2 grame de frunze uscate.

Ceaiuri care scad colesterolul – observații importante privind administrarea

Deși aceste ceaiuri care scad colesterolul au efecte documentate, este important de subliniat că nu ar trebui considerate un înlocuitor exclusiv al tratamentului medical standard, mai ales când acesta este indicat de medicul specialist. În special în cazurile severe de hipercolsterolemie, cu risc cardiovascular crescut sau în prezența altor afecțiuni, aceste ceaiuri care scad colesterolul nu ar trebui să înlocuiască tratamentul cu statine, standardul în caz de hipercolesterolemie. Prin urmare, aceste ceaiuri care scad colesterolul pot fi utilizate drept adjuvante în caz de:

  • dislipidemii incipiente sau ușor moderate;
  • profilaxie cardiovasculară primară;
  • intoleranță la tratamentul alopat clasic (efecte secundare ale statinelor);
  • susținerea unei diete hipolipemiante și a unui stil de viață sănătos.

La modul ideal, consumul de ceaiuri care scad colesterolul ar trebui făcut la recomandările unui medic specialist. De asemenea, consumul trebuie să fie constant, zilnic, pe o perioadă de câteva săptămâni (6-8), cu monitorizarea regulată a profilului lipidic.

 

Foto: shutterstock.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.