Endocrinologie

Ce boli pot ascunde variatiile bruste de greutate

joi, 27 aprilie 2017
Share

Bolile autoimune apar in momentul in care organismul, prin intermediul sistemului imun, ataca singur diverse celule si organe, deoarece le percepe ca pe niste structuri straine. Incidenta acestor afectiuni a crescut in ultimele decenii.

In ciuda ultimelor inovatii medicale, afectiunile autoimune sunt inca dificil de diagnosticat sau chiar de explicat din punct de vedere fiziopatologic. In unele cazuri, diagnosticul poate fi intarziat ani de zile, deoarece tabloul clinic, in multe cazuri, poate fi nespecific. In ciuda tuturor acestor neajunsuri, majoritatea afectiunilor autoimune asociaza variatii ale indicelui de masa corporala (IMC). In cazul in care observati cresteri sau scaderi in greutate fara o explicatie aparenta si fara o modificare a regimului alimentar, la care se adauga si alte simptome, ganditi-va la o posibila cauza autoimuna. Adresati-va imediat medicului curant. Care sunt afectiunile care pot da batai de cap, aflati in randurile de urmeaza.

Diabetul zaharat tip 1

Diabetul zaharat tip 1 (DZ 1) este o afectiune autoimuna rara, ce apare mai frecvent la tineri si care difera din punct de vedere clinic si terapeutic comparativ cu diabetul zaharat tip 2. In cazul DZ 1, organismul ataca celulele pancreatice ce produc insulina, astfel incat debutul bolii semnifica o incetare a secretiei acestui hormon implicat in reglarea nivelului de glucoza.

Unul dintre primele semne cu care se confrunta pacientii cu DZ 1 este scaderea in greutate. Pe langa aceasta, tabloul clinic mai cuprinde sete si urinare excesiva (polidipsie /poliurie), oboseala, tulburari de vedere. Daca va confruntati cu astfel de semne si simptome, mergeti la medic pentru dozarea nivelului de glucoza din sange.

Poliartrita reumatoida

Cresterea in greutate nu este un simptom propriu-zis al poliartritei reumatoide. Din cauza simptomelor (redoare matinala a articulatiilor mici si mari), pacientii evita efortul fizic, motiv pentru care apare un surplus ponderal. Pe langa aceasta explicatie, putem mentiona ca acesti pacienti primesc ca tratament antiinflamatoare steroidiene care predispun la o crestere in greutate si un apetit crescut. Aceasta afectiune nu contraindica eforturile fizice moderate.

Boala celiaca

Boala celiaca sau intoleranta la gluten a devenit o afectiune „la moda”. Mai mult decat atat, pe piata se gasesc din ce in ce mai multe produse fara gluten. Chiar si asa, mai putin de 1% din populatie sufera de aceasta afectiune caracterizata printr-un atac al sistemului imun asupra celulelor intestinale, secundar consumului de gluten. De regula, cei care sufera de boala celiaca au un grad de malabsorbtie, motiv pentru care sunt slabi sau chiar subponderali. Alte manifestari ale acestei afectiuni sunt: durerile abdominale, meteorismul, durerile de cap, durerile articulare si anemia.

Ce legatura exista intre boala celiaca si pneumonie

Boala Addison

Aceasta afectiune se caracterizeaza printr-o afectare a glandelor suprarenale pana la incapacitatea acestora de a secreta cortizol si aldosteron (hormoni implicati in reglarea tensiunii arteriale). Boala Addison se manifesta prin scaderea tensiunii arteriale si a apetitului, reducere in greutate, varsaturi, dureri abdominale, oboseala pana la surmenaj. Aceasta afectiune trebuie diagnosticata cat mai rapid, intrucat o criza a acestei boli poate pune viata in pericol.

Tiroidita Hashimoto

2shutterstock 130913954Tiroidita cronica sau Hashimoto este o afectiune autoimuna caracterizata prin prezenta anticorpilor ce ataca tesutul tiroidian, deoarece nu il recunosc ca facand parte din organism. De regula, tiroidita cronica poate sa mearga o buna bucata de timp cu functie tiroidiana normala, insa, ulterior, apare insuficienta tiroidiana (productie scazuta de hormoni tiroidieni), care poate asocia crestere in greutate. In cazuri rare, tiroidita cronica se poate asocia si cu hipertiroidie (productie crescuta de hormoni tiroidieni).

Boala Crohn

Este o afectiune inflamatorie intestinala, cauzata de un raspuns imun anormal. Spre deosebire de colita ulcero-hemoragica, boala Crohn poate sa afecteze intreg tractul intestinal. Simptomele acestei afectiuni sunt durerile abdominale, diareea si scaderea in greutate.

Dr. Alin Popescu

Medic primar medicina sportiva

[email protected]

Nota pentru articolul «Ce boli pot ascunde variatiile bruste de greutate»:5.00/ 5 (2 voturi)
tonica
2017-05-10T17:48:22+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena