Revista care te menține sănătos

Medicină generală

Cum combatem efectele nocive ale tehnologiei moderne

6 octombrie 2017
Share

Este clar ca nu putem opri progresul tehnologiei, iar unii dintre noi nici nu vor, pentru ca ne face viata mai usoara, insa ne poate afecta sanatatea. Studiile au aratat legatura dintre statul prelungit la birou si numeroasele probleme de sanatate rezultate.

Dintre acestea, obezitatea si sindromul metabolic sunt fruntase, cu multitudinea de manifestari, cum ar fi hipertensiunea arteriala, valorile crescute ale colesterolului si glicemiei, stratul adipos in exces depus in jurul taliei, dar si afectiunile coloanei vertebrale lombare sau cervicale. De asemenea, statul prelungit la birou poate creste riscul de deces din cauze cardiovasculare sau cancer. Situatia se inrautateste atunci cand exista si factori agravanti: fumatul si bolile cardiovasculare.

Ce se intampla in organism cand stam mult pe scaun

In timpul sederii prelungite, fluxul sangvin incetineste, iar muschii ard mai putine grasimi. Atunci cand stam un timp indelungat la birou, muschii spatelui stau incordati, iar cei abdominali sunt foarte putin folositi, ducand la aparitia hiperlordozei – postura defectuoasa a corpului – ce accentueaza curbura naturala a coloanei vertebrale. Incetinirea circulatiei sangvine duce la acumularea de lichid la nivelul picioarelor – edem – ce favorizeaza aparitia varicelor si a cheagurilor de sange, provocand o afectiune extrem de periculoasa: tromboza venoasa profunda.

Recomandari:

  • Incercati sa va ridicati mai des de la birou (daca genul de slujba va permite).
  • La fiecare jumatate de ora, faceti o pauza de doua-trei minute.
  • Cand vorbiti la telefon, ridicati-va si faceti cativa pasi.
  • Folositi scarile in locul liftului.
  • Comunicati fata in fata cu colegii; renuntati la telefon sau sms-uri.
  • Luati pranzul la mese inalte, stand in picioare.

Cum ne afecteaza gadgeturile ochii

Cateva dintre cele mai frecvente probleme care pot aparea din cauza folosirii intensive a mobilului, tabletei sau computerului/laptopului sunt:

  • Durerile de cap. Contrastul mare pe ecranele luminoase poate duce la aparitia durerilor de cap. Citirea unor caractere de culoare inchisa pe un fond luminos poate duce la spasmul muschilor situati la nivelul tamplelor, cauzand, de asemenea, dureri de cap.
  • Uscaciunea ochilor. Atunci cand privim la distanta, ochii clipesc automat, de un anumit numar de ori. Atunci cand privim la ceva care este mai apropiat de fata noastra, clipitul incetineste, ceea ce inseamna ca lacrimile se evapora mai repede decat atunci cand clipim mai des.
  • Tensiunea oculara. Incercarea constanta a ochilor de a se concentra oboseste muschiul din interiorul ochilor, ducand la tensiune oculara. Cea provocata de computer este foarte frecventa si poarta numele de sindromul privitului la calculator.Pana si cele mai calitative imagini formate pe monitoarele computerului sunt mai dificil de focalizat vizual, comparativ cu cele imprimate.

Recomandari:res-tehnologie

  • Incaperile in care va desfasurati activitatea trebuie sa fie luminate corespunzator. Ochii au nevoie de lumina pentru a nu obosi.
  • Efectuati exercitii care implica strangerea pleoapelor si deschiderea larga a ochilor pentru a preveni uscaciunea si tensiunea oculara.
  • Clipitul frecvent ajuta la prevenirea uscaciunii ochilor.
  • La fiecare 20 de minute, redirectionati-va privirea pentru 20 de secunde in alt punct al incaperii, pentru a permite ochilor sa se odihneasca.
  • Utilizati ochelari cu protectie pentru calculator. Preveniti, astfel, instalarea durerilor de cap, a ametelilor si a senzatiei de „nisip in ochi”.
  • In cazul iritarii ochilor, utilizati o solutie salina, pentru a combate factorii agresivi ce provoaca disconfort.

Pot aparea tulburari si la nivel psihic

Din pacate, pe langa beneficiile indiscutabile aduse de tehnologie, exista si un mare impact negativ asupra sanatatii mentale. Conectarea permanenta la un dispozitiv electronic poate da nastere unor probleme de natura psihologica, de exemplu, deficitul de atentie, narcisismul, asteptarile nerealiste, sentimentul de izolare, chiar depresie.

Dr. Alin Popescu

Medic primar medicina sportiva

[email protected]

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.