Revista care te menține sănătos

Ginecologie

Cancer cervical: cauze, factori de risc, simptome, diagnostic și opțiuni de tratament

Andrei Cioată; surse: ncbi.nlm.nih.gov, sciencedirect.com, radiopaedia.org
17 septembrie 2024
Share
Cancer cervical: cauze, factori de risc, simptome, diagnostic și opțiuni de tratament

Cancerul de col uterin, numit și cancer cervical, este al patrulea cel mai frecvent cancer, la nivel mondial, în rândul femeilor. În ceea ce privește cauzele acestui tip de cancer, infecțiile cu HPV (papilomavirusul uman) reprezintă, aproape exclusiv, principala etiologie. Tipurile de HPV cu risc ridicat pot provoca leziuni intraepiteliale la nivelul colului uterin care progresiv pot evolua spre malignizare și, astfel, cancer cervical. Așadar, primele semne ale cancerului de col uterin, în stadiu inițial, îl reprezintă leziunile de la nivelul cervixului, care pot fi evaluate prin diferite teste, cum ar fi testul Babeș-Papanicolau care poate identifica citologia anormală a cervixului.

Este foarte important de știu că simptomele cancerului cervical pot lipsi în stadiu inițial. Drept urmare, acestea tind să apară în special când cancerul se răspândește și ajunge într-un stadiu cu mult mai avansat. În mare măsură, cazurile de cancer cervical/ col uterin pot fi prevenite: din 2006, chiar există posibilitatea de vaccinare anti-HPV, care s-a dovedit eficient în a preveni infecția și, prin urmare, în a scădea incidența cazurilor de cancer cervical. De asemenea, screening-ul periodic este recomandat, în special prin testarea HPV și efectuarea testelor Babeș-Papanicolau, întrucât cancerul de col uterin, chiar și în ziua de astăzi, duce la deces în aproximativ 10% din cazuri.

Cancer cervical – cauze și factori de risc

Există două tipuri principale de cancer cervical, clasificate în funcție de tipul de celulă în care, inițial, a devenit canceroasă:

  • carcinomul cu celule scuamoase: reprezintă majoritatea cancerelor de col uterin (90%), iar acest tip de cancer se dezvoltă din celulele ectocervixului (partea exterioară a colului uterin, acoperită cu celule scuamoase);
  • adenocarcinomul: reprezintă cancerul care ia naștere în celulele endocervixului, partea din interior a colului uterin, acoperit cu celule glandulare producătoare de mucus.

Principala cauză care duce la cancer cervical o reprezintă infecția cu HPV, de lungă durată, care nu este tratată și persistă. Majoritatea persoanelor active sexual sunt sau vor fi infectate cu HPV la un moment dat de-a lungul vieții. Există peste 130 de tipuri de HPV cunoscute, aproximativ 20 de tipuri fiind asociate cazurilor de cancer cervical. Dintre acestea, infecția cu tipurile HPV 16 și 18, considerate cu risc crescut, poate evolua spre cancer cervical invaziv. Privitor la vârsta la care apare cancerul de col uterin, cea mai mare incidență a infecției cu papilomavirusul uman cu risc ridicat se observă la adulții cu vârsta sub 25 de ani. Totuși, deseori infecția este limitată.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena produsele Genera pentru igiena intimă, formulate cu extracte naturale care au efect antibacterian, antifungic şi antiinflamator.

cancer de col uterin, cancer cervical, infectia cu hpv,

În schimb, dacă există infecție simultană cu mai multe tipuri de HPV, în special cu risc ridicat, este mai puțin probabil ca infecția să se rezolve de la sine. Drept urmare, riscul ca leziunile de la nivelul colului uterin să devină maligne este mult mai mare. Cele mai multe decese asociate diagnosticului de cancer cervical se înregistrează la femeile cu vârstă cuprinsă între 40-50 ani. Identificat în stadii inițiale, cancerul de col uterin este vindecabil, însă acest aspect depinde de mai multe variabile, cum ar fi răspunsul la tratament, comorbiditățile asociate.

Factori de risc

Există mai mulți factori care cresc riscul de infecție cu HPV și, prin urmare, cancer cervical/ de col uterin, iar aceștia sunt:

  • contactul sexual cu o persoană infectată (HPV se transmite prin contact piele-pe-piele, dar și prin practicarea sexului oral);
  • vârsta fragedă în momentul începerii vieții sexuale;
  • parteneri sexuali multipli;
  • numărul crescut de sarcini;
  • fumatul;
  • infecția cu Herpes simplex, HIV și alte infecții cu transmitere sexuală;
  • utilizarea contraceptivelor orale;
  • distemul imunitar scăzut (diabet, tratament cronic cu corticosteroizi).

Infecția persistentă cu HPV (tipul 16 și 18) cauzează peste 99% din totalul cazurilor de cancer cervical. În fiecare an, se înregistrează peste 500.000 de cazuri noi de cancer cervical și în egală măsură aproximativ 250.000 de decese secundare diagnosticului. Riscul de deces este cu mult mai mare în rândul femeilor care nu își fac screening periodic și a celor care, după ce prin testare s-au identificat leziuni cervicale precanceroase, nu au mai mers la medicul ginecolog în vederea monitorizării evoluției bolii. Privitor la cât de repede evoluează cancerul de col uterin, de obicei este nevoie de 15-20 de ani ca leziunile precanceroase să devină maligne.

cancer de col uterin, cancer cervical, infectia cu hpv,

Cancer cervical – simptome și manifestări clinice

În stadii inițiale, simptomele cancerului cervical pot să lipsească, motiv pentru care ar putea fi dificil de pus diagnosticul. De obicei, simptomele încep să apară în stadii mai avansate și după ce cancerul s-a răspândit. Acestea ar putea fi următoarele:

  • sângerare vaginală după întreținerea de raporturi sexuale;
  • sângerări vaginale anormale la menopauză;
  • sângerări vaginale intermenstruale sau perioade menstruale mai abundente, cu o durată mai lungă decât în mod normal;
  • scurgeri vaginale apoase, cu miros respingător, care pot conține sânge;
  • durerea în cancerul de col uterin nu este un simptom specific, dar pot să apară dureri foarte severe la nivel pelvisului sau în timpul actului sexual (dispareunie).

În cazul în care vorbim despre un cancer cervical avansat, așadar care s-a răspândit dincolo de colul uterin, în alte părți ale corpului, pot apărea și alte simptome, cum ar fi:

  • constipație, mișcări intestinale dureroase sau sângerări la nivelul rectului;
  • urinare dificilă și dureroasă, sânge în urină (hematurie);
  • durere surdă de spate;
  • umflarea picioarelor;
  • dureri abdominale;
  • senzația marcantă de oboseală (ca urmare a anemiei cauzate de sângerările abundente între sau la menstruații);
  • scădere în greutate.

Aceste simptome pot să apară și în cadrul altor afecțiuni, nu doar în caz de cancer cervical. Prin urmare, diagnosticul de cancer cervical trebuie pus doar de către medicul specialist. Este foarte important ca eventualele simptome să nu fie ignorate și screening-ul să fie făcut periodic, chiar dacă nu există istoric familial pozitiv de cancer cervical. Ignorarea simptomelor poate duce nu doar la întârzierea tratamentului, ci și la posibilitatea ca acesta să nu fie la fel de eficient odată ce a fost inițiat. Cu cât se intervine mai rapid, cu atât prognosticul asociat este unul mai bun, și riscul de complicații scade semnificativ.

cancer de col uterin, cancer cervical, infectia cu hpv,

Diagnosticul de cancer cervical

Diagnosticul de cancer cervical nu se pune pe baza simptomelor sau testelor de screening care sugerează posibilitatea apariției acestuia. Totuși, în astfel de cazuri se recomandă diferite tipuri de investigații specifice, cum ar fi:

  • colposcopie: prin introducerea unui speculum, se examinează tractul genital inferior (colul, vaginul, vulva) și partea inferioară a uterului;
  • biopsia: de obicei, colposcopia include și biopsia, care presupune prelevarea unei probe de țesut de la nivelul colului uterin și analizarea ulterioară a acesteia de către un patolog.

Colposcopia cu biopsie este îndeajuns de eficientă pentru a pune diagnosticul de cancer cervical în asociere cu simptomele. Pentru a identifica în ce stadiu este cancerul de col uterin, însă, sunt necesare și alte investigații, cum ar fi:

  • teste imagistice pentru cancer cervical: PET-CT, RMN;
  • teste de laborator: hemoleucograma, profilul hepatic, biochimia generală a sângelui;
  • examinări vizuale în caz de cancer cervical: citoscopie, sigmoidoscopie.

Diagnosticul cancerului este precedat, de cele mai multe ori, de rezultatul anormal al unui test Babeș-Papanicolau care, ulterior, nu a fost monitorizat conform recomandărilor medicului. Prin testare HPV se poate identifica eventuala infecție cu tulpinile virale 16 și 18, care au risc foarte crescut de a evolua spre cancer cervical.

Opțiuni de tratament pentru cancer cervical

În ceea ce privește tratamentul în caz de cancer cervical, acesta este individualizat de la caz la caz. La femeile sub 25 de ani cu leziuni precanceroase, tratamentul este conservator, deoarece majoritatea cazurilor se vor rezolva spontan și nu vor evolua spre cancer cervical (prezintă așa-zisa displazie cervicală cu risc scăzut). Leziunile cu risc ridicat, care au tendința de a evolua de cele mai multe ori spre cancer cervical, sunt tratate în funcție de dimensiune, localizare și, mai mult decât atât, de adâncime, după cum urmează:

  • crioterapia, excizia chirurgicală: leziuni precanceroase limitate ca dimensiune și adâncime;
  • excizia electrochirurgicală (conizație): pentru leziuni care includ canalul endocervical, care sunt mai extinse.

Dacă deja a fost diagnosticat un cancer cervical, tratamentul poate include:

  • rezecția chirurgicală a uterului (care poate varia de la îndepărtarea unui fragment din colul uterin, până la îndepărtarea totală a uterului);
  • chimio- și radioterapie concomitente, în special în caz de cancer cervical într-un stadiu mai avansat;
  • terapia țintită.

În caz de cancer cervical (de col uterin), ratele de supraviețuire diferă în funcție de vârstă și rasă. De exemplu, femeile cu vârstă înaintată au un prognostic mai puțin favorabil. Rata relativă de supraviețuire la 5 ani este de aproximativ 67%. Totuși, cu cât diagnosticul este mai întârziat, iar cancerul este într-un stadiu mai avansat, cu atât prognosticul cancerului cervical este mai puțin favorabil.

Foto: shutterstock.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.