Revista care te menține sănătos

Știați că?

Avem o vârstă mai mare decât cea din buletin

Dr. Olimpia Popa, medic specialist medicină de familie
2 decembrie 2019
Share
Avem o vârstă mai mare decât cea din buletin

Deși evidențele spun altceva, în realitate, fiecare dintre noi e mult mai în vârstă. Aceasta deoarece ziua în care ne naștem e departe de a marca adevăratul început al vieții noastre. În cazul în care vă gândiți la momentul concepției, nu sunteți deloc pe aproape…

De fapt, viața noastră începe mult mai devreme. Ovulul, celula sexuală feminină, din care ne-am dezvoltat s-a format înainte ca bunica fiecăruia dintre noi să știe că va avea o fetiță. Să nu uităm că, spre deosebire de bărbați, care poduc spermatozoizi non-stop, din perioada pubertății, femeile vin pe lume cu toate ovulele de care vor avea (sau nu) nevoie în decursul vieții, ele fiind gata create încă din stadiul intrauterin.

Așadar, având în vedere că jumătate din ADN-ul nostru e moștenit de la mamă, nu-i deloc exagerat să considerăm momentul formării folicului ovarian care a găzduit ovulul din care am provenit drept debut al existenței noastre. Cu alte cuvinte, dacă vreți să vă aflați vârsta reală, adăugați la anii pe care îi aveți vârsta pe care o avea mama dumneavoastră atunci când v-a născut.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.