Anemie Biermer: cauze, factori de risc, simptome și soluții

Anemia Biermer, cunoscută și sub denumirea de anemie pernicioasă sau Adison-Biermer, este o afecțiune hematologică autoimună caracterizată printr-o absorbție deficitară a vitaminei B₁₂, numită și cobalamină, ceea ce duce, evident, la un deficit global al acestei vitamine. Acest lucru are repercursiuni și asupra funcției hematiilor – globulele roșii din sânge, care transportă oxigen și nutrienți spre celulele -, deoarece vitamina B₁₂ este implicată în maturarea hematiilor. Astfel, se ajunge la un tip de anemie megaloblastică – globule roșii mari și imature prezente în măduva osoasă hematogenă, nefuncționale – și la scăderea numărului de hematii circulante din sânge.

Anemie Biermer (anemie pernicioasă) – ce este și cum apare?

Această formă particulară de anemie megaloblastică a fost descrisă pentru prima dată în secolul al XIX-lea de medicul Thomas Addison, iar ulterior a fost detaliată de medicul Anton Biermer, de unde și denumirile păstrate de „anemie Biermer” sau „anemie Addison-Biermer”. La început această formă de anemie era considerată fatală, deoarece rolul vitaminei B₁₂ în patogeneză nu era cunoscut. Odată descoperit rolul vitaminei și introducerea tratamentului substituiv pe bază de ciancobalamină, afecțiunea s-a transformat dintr-una de cele mai multe ori fatală într-o boală cronică, dar gestionabilă prin administrare periodică, sub formă de injecții, a vitaminei B₁₂.

Gastrita autoimună cronică de tip A se consideră a fi cea care duce la anemie Biermer. În acest tip de gastrită, apar autoanticorpi direcționați împotriva celulelor parietale gastrice și factorului intrinsec, o glicoproteină esențială pentru absorbția vitaminei B₁₂ la nivelul ileonului terminal. Este important de subliniat faptul că anemia Biermer nu se suprapune perfecte peste toate acele cauze care duc la deficitul de cobalamină, dar reprezintă cea mai frecventă cauză autoimună a acestei deficiențe în populația adultă, și mai ales la vârstnici. Bineînțeles, și alte cauze, nu doar gastrita autoimună cronică, pot duce secundar la anemie Biermer.

Anemie Biermer – cauze și factori de risc

Cauzele care duc la anemie Biermer sunt reprezentate, în principal, de gastrita autoimună, care la rândul ei duce la distrugerea celulelor parietale, reducerea secreției de acid clorhidric (starea fiind numită achlorhidrie) și absența factorului intrinsec. Aceste modificări patologice duc la o absorbție deficitară a vitaminei B₁₂ chiar și în prezența unui aport alimentar adecvat. Este foarte important de știut faptul că factorul intrinsec este necesar pentru formarea complexului factor-vitamină B₁₂ care facilitează transportul vitaminei la nivelul ileonului terminal și absorbția sa. Peste 25% dintre pacienții cu gastrită autoimună se confruntă cu anemie Biermer (pernicioasă).

Autoanticorpii specifici implicați în apariția bolii sunt:

• anticorpi anti-factor intrinsec (în aproximativ 70% din cazuri);
• anticorpi anti-celule parietale (care produc factor intrinsec și acid clorhidric, în aproximativ 85-90% din cazuri, dar mai puțin specifici).

Acești autoanticorpi împiedică formarea complexului vitamină B₁₂-factor intrinsec și, mai mult decât atât, determină distrugerea celulelor care secretă factor intrinsec. În egală măsură, starea de aclorhidrie duce la o scădere eliberării vitaminei legate de proteinele alimentare. Termenul de ”anemie Biermer„ a fost folosit în trecut ca sinonim pentru gastrita autoimună cronică; însă, astăzi afecțiunea este considerată o manifestare a stadiului avansat a gastritei autoimune, parte a spectrului clinic asociat afecțiunii de bază. Mulți pacienți cu anemie Biermer au, concomitent, și alte tulburări autoimune: diabet zaharat de tip 1, tiroidită Hashimoto, boala Addison, vitiligo.

Anemie Biermer – simptome și manifestări

Pacienții cu anemie Biermer prezintă simptome variabile și adesea nespecifice, în special într-un stadiu incipient al bolii, ceea ce deseori duce la întârzierea diagnosticului. Simptomele tind să apară progresiv, pe parcursul mai multor luni, ca urmare a rezervelor mari de cobalamină în organism și a debutului insidios al carenței vitaminice și hipovitaminozei. Simptomele asociate pot include:

• simptome hematologice: oboseală marcantă, paloare a pielii și mucoaselor, dispnee la efort, tahicardie compensatorie;
• simptome gastrointestinale: glosită atrofică (limbă roșie, netedă, dureroasă), dispepsie și o scădere a apetitului, scădere în greutate, alterări ale tranzitului intestinal (constipație/diaree) și epigastralgii, disconfort gastric postprandial.

Implicarea neurologică a deficitului vitaminic este un element definitoriu și apare în peste 75% din cazurile netratate de anemie Biermer. Manifestările pot include:

• dureri de cap;
• confuzie;
• dificultăți de concentrare, pierderi de memorie;
• declin cognitiv;
• tulburări de mers, echilibru;
• parestezii (amorțeală, furnicături) la nivelul membrelor inferioare;
• modificări de personalitate;
• depresie, iritabilitate, labilitate emoțională sau, în forme foarte severe, demență.

Este foarte important de subliniat că simptomele neurologice asociate diagnosticului de anemie Biermer pot apărea chiar și în absența anemiei evidente și deveni ireversibile dacă tratamentul este întârziat foarte mult timp.

Anemie Biermer – protocol de diagnostic

Diagnosticul de anemie Biermer este pus pe seama rezultatelor investigațiilor paraclinice, care sunt necesare pe fondul relevante. Investigațiile de laborator de bază includ:

• hemoleucograma completă, care evidențiază anemie macrocitară (MCV, volum corpuscular mediu, crescut), frecvent normocromă;
• frotiul de sânge periferic, care evidențiază macroovalocite, neutrofile hipersegmentate, dar și poikilocitoză;
• nivelul seric al vitaminei B₁₂, care este scăzut (<200 pg/mL în mod obișnuit);
• nivelurile de acid metilmalonic și homocisteină, crescute în deficitul de vitamină B₁₂ (sunt considerate marker biochimic precoce);
• testul anticorpilor anti-factor intrinsec și anti-celule parietale.

Evaluarea funcției medulare – aspirat sau biopsie medulară – este rareori necesară. Totuși, dacă se efectuează, evidențiază aspectul megaloblastic specific. Endoscopia digestivă superioară, cu biopsie gastrică, evidențiază gastrita atrofică fundică, cu infiltrat limfoplasmocitar și pierderea distrugerea parietale secretoare de factor intrinsec și acid clorhidric (starea de aclorhidrie este, de asemenea, confirmată prin teste de laborator).

Anemie Biermer – alternative de tratament

În caz de anemie Biermer, tratamentul standard constă în suplimentarea parenterală, adică sub formă de injecții, cu vitamina B₁₂. Cea mai frecvent utilizată formă este hidroxocobalamina, în unele cazuri cianocobalamina, care se administrează intramuscular. Protocolul terapeutic clasic include:

• faza de atac: 1000 µg intramuscular zilnic timp de 7 zile, apoi săptămânal timp de 1 lună;
• faza de întreținere: 1000 µg lunar, pe termen nelimitat, de regulă pe viață.

În anumite cazuri, în special în formele ușoare de anemie Biermer sau la pacienții care deja au dovedit complianță la tratament, se poate opta pentru administrarea orală a vitaminei B₁₂, doze mari (1000–2000 µg/zi), deși eficiența este încă un subiect de dezbatere în formele autoimune.  Tratamentul simptomatic este esențial în cazul manifestărilor neurologice, indiferent de care ar fi severitatea acestora, cu monitorizarea atentă a funcțiilor neurocognitive și motorii.

Monitorizarea răspunsului terapeutic în caz de anemie Biermer include reevaluări periodice ale parametrilor hematologici (reticulocitoză precoce în primele 5-7 zile), nivelul seric de vitamină B₁₂ și ameliorarea simptomelor clinice. De asemenea, este foarte important ca pacientul care a fost diagnosticat cu anemie Biermer să facă screening periodic pentru neoplazii gastrice. Riscul de adenocarcinom gastric și carcinoid la pacienții cu gastrită atrofică autoimună este mai mare.

Anemie Biermer – complicații și riscuri asociate

Pacientul cu anemie Biermer dispune de tratament cu suplimentare vitaminică, care de cele mai multe ori este urmat întreaga viață. După inițierea tratamentului, simptomele hematologice tind să se amelioreze, precum și celelalte simptome (ameliorarea simptomelor neurologice durează, în mod uzual, cel mai mult). Un risc pe care pacienții cu anemie Biermer îl au este riscul relativ crescut de cancer gastric. Spre exemplu, într-un studiu efectuat pe 22.000 de pacienți cu anemie Biermer s-a constatat o incidență a cancerului de 0,27% per persoană, în fiecare an, și o rată de recurență (cumulată) a cancerului gastric de 6,8. Așadar, screening-ul periodic este recomandat.

Foto: shutterstock.com