Incidenta bolii Alzheimer creste intre 65 si 85 de ani. Principalii factori de risc, pe langa inaintarea in varsta, sunt istoricul familial (formele ereditare sunt cele cu debut in jurul varstei de 50 de ani), sexul feminin, nivelul educational scazut, bolile cerebrovasculare, factorii de risc vasculari, traumatismele craniene anterioare.

Pierderea memoriei, primul simptom al bolii Alzheimer

Cel mai important simptom al bolii Alzheimer este pierderea insidioasa si progresiva a memoriei recente: scade capacitatea de a invata lucruri noi, sunt uitate micile intamplari de peste zi, numele mai rar folosite, conversatii sau alte evenimente recente. De asemenea, cei afectati de aceasta boala pun obiectele in locuri nepotrivite sau repeta aceeasi intrebare sau poveste. Prin contrast, evenimentele din trecut raman intacte pentru mult timp.

Diferenta dintre declinul cognitiv de varsta, care incepe in jur de 50 de ani, si cel care evolueaza spre dementa este importanta, studiile clinice aratand ca, in cazul a 30-50% dintre pacienti, declinul cognitiv evolueaza spre o forma de dementa.

Tulburarile cognitive usoare apar la cei sedentari, depresivi, singuri

Tulburarile cognitive usoare sunt frecvente la persoanele singure, depresive, sedentare, cu implicare mica intr-o comunitate, la persoanele cu tulburari de somn (somnul de noapte este esential pentru o functionare buna a creierului). Daca la acestea se adauga factorii de risc cardiovasculari (hipertensiune, dislipidemie, diabet zaharat) si factorii toxici (fumat, alcool), creste riscul de evolutie spre dementa.

Schimbarea stilului de viata, un prim pas in corectarea tulburarilor de memorie

Tulburarile cognitive usoare se corecteaza prin schimbarea stilului de viata (miscare, somn de noapte suficient, alimentatie corespunzatoare, evitarea substantelor toxice, evitarea izolarii, preocupari constructive si pozitive), prin tratarea depresiei, a bolilor asociate si prin medicatie neurotropa, cand este cazul.

Cand ne ingrijoram?

Tulburarile de memorie ridica semne de intrebare atunci cand evenimentele recente progreseaza, asociaza scaderea atentiei, a capacitatii de concentrare, afecteaza desfasurarea vietii de zi cu zi in parametrii anteriori. De cele mai multe ori, pacientii sunt adusi de familie, care observa si o schimbare de comportament: vorbesc putin, au o igiena deficitara, nu se implica in treburile zilnice, in viata familiala etc.

Investigatiile clinice si paraclinice stabilesc diagnosticul

Diagnosticul de dementa este stabilit de neurolog, psihiatru sau psihogeriatru, dupa o investigare completa atat clinic, cat si paraclinic: istoric si anamneza, discutie cu familia si apropiatii care sa certifice deteriorarea cognitiva progresiva, examenul clinic general, neurologic, psihiatric, teste psihologice care sa cuantifice starea reala, analize de laborator, tomografie cerebrala sau investigatii mai sofisticate cand este cazul. Nu este un diagnostic usor de pus, atat ca acuratete medicala, cat si ca impact asupra pacientului si familiei.

Stilul de viata activ si integrarea sociala intarzie aparitia bolii

Prevenirea sau intarzierea instalarii dementei se pot face prin tratarea factorilor de risc vasculari, psihosociali si prin modificarea stilului de viata. Pe primul plan se afla controlul hipertensiunii arteriale, al obezitatii, al diabetului zaharat, care sa asigure o irigare sangvina normala a creierului si sa reduca riscul de accidente vasculare cerebrale. Al doilea obiectiv important este mentinerea unui stil de viata activ, integrat social, cu cat mai multe relatii sociale.

Dr. Margareta Cosurba,

Medic primar neurolog,

Centrul Medical Medsana,

www.medsana.ro