Dermatologie

Stop buzelor crapate si iritate! Trucuri pentru a le ingriji

miercuri, 12 noiembrie 2014
Share

Buzele sunt fragile si constant expuse factorilor agresori, de exemplu: soarele, vantul, alimentele picante sau iritante, lichidele prea fierbinti sau prea reci, produsele cosmetice inadecvate. In plus, sezonul rece, prin variatiile de temperatura, umiditate si expunerea la vant puternic, predispune la deshidratarea buzelor.

Acestea devin sensibile, iritate, uscate, crapate. Desi incepem sa folosim un balsam hidratant, uneori ameliorarea intarzie sa apara. Care sunt cauzele posibile? Cheilita este termenul folosit de medici si inseamna „inflamarea buzelor”. „Buzele crapate” sau cheilita comuna se manifesta frecvent toamna si iarna, aspectul incluzand aparitia de fisuri si descuamare la nivelul buzelor. Ambele pot fi implicate, dar, de obicei, buza inferioara este mai afectata. Se pot asocia senzatia de arsura sau de durere. In lipsa tratamentului, pot aparea sangerarea si crustele.

 

Tipuri de cheilita

  • Eczema „buzelor linse” (lip-lick eczema) este un exemplu de cheilita iritanta de contact. Cauza este umezirea repetata a buzelor cu limba. Contactul cu saliva, ce contine enzime utile in digestia initiala a bolului alimentar, duce la iritarea si deshidratarea buzelor.
  • Cheilita alergica de contact este o forma de alergie si apare cel mai frecvent in urma contactului cu produse cosmetice (ruj, pasta de dinti), medicamente, materiale folosite in stomatologie, metale (de exemplu, nichelul), parfumuri etc. Pentru a identifica produsul „vinovat” de aparitia dermatitei, este utila testarea de tip „patch” in cadrul careia se aplica pe piele niste plasturi speciali care contin cantitati mici de substante alergizante. Apoi, se interpreteaza reactia pielii la contactul cu acestea.
  • Cheilita atopica esteun exemplu de eczema endogena, cauza principala fiind o trasatura inerenta persoanei afectate (terenul atopic).

 

Cum se face corect ingrijirea buzelor?

Aceasta trebuie sa includa:

  • Stop buzelor crapate si iritate! Trucuri pentru a le ingrijiHidratarea cu un balsam special formulat, bogat in agenti hranitori si protectori, cu un continut redus de substante iritante. Se recomanda cele care contin vaselina, unt de cacao sau unt de shea, vitaminele A si E, ceara de albine, glicerina, acid hialuronic.
  • Evitarea produselor care contin substante cu potential iritant: parfumuri, camfor, mentol.
  • Fotoprotectie, prin aplicarea unui balsam sau crema de buze cu SPF de minimum 25.
  • Gomaj bland, cu o frecventa variabila, in functie de necesitati. Puteti prepara chiar dumneavoastra un scrub bland, adaugand putin zahar intr-o baza naturala hidratanta, de exemplu, uleiul de cocos.
  • Daca testele alergologice sunt pozitive, contactul cu produsele cauzatoare trebuie evitat, pe cat posibil. Daca testele sunt negative sau nu pot fi facute, dar suspiciunea de alergie e puternica, trebuie intrerupt contactul cu toate produsele posibil implicate, pentru a permite refacerea buzelor. Aceasta include, dar nu se rezuma la: produsele de machiaj, pasta de dinti, apa de gura, ata dentara parfumata, sapunurile, guma de mestecat etc. Temporar, pentru curatarea dintilor, se poate folosi bicarbonat de sodiu presarat pe periuta de dinti. Reintroducerea produselor se va face dupa disparitia dermatitei, treptat (un singur produs reintrodus pe saptamana, pentru a creste sansa de a identifica „vinovatul”).
  • Pentru persoanele atopice, pe langa hidratante, poate fi necesara si recomandarea de corticosteroizi topici pentru controlul initial al inflamatiei.
  • Evitarea ticurilor: umezirea frecventa a buzelor, muscarea lor, ruperea „pielitelor”.

Majoritatea persoanelor care consulta dermatologul in aceasta perioada si au buzele crapate, rosii, iritate sufera de cheilita comuna. Insa, in putine cazuri, poate fi vorba de ceva mai serios: de exemplu, cheilite infectioasa, actinica, granulomatoasa, reactii la unele medicamente, deficite nutritionale, afectiuni sistemice etc.

 

Dr. Madalina Caraivan

Medic specialist dermato-venerologie

Nota pentru articolul «Stop buzelor crapate si iritate! Trucuri pentru a le ingriji»:4.76/ 5 (17 voturi)
tonica
2017-05-10T17:50:57+00:00
catena