Sănătatea bărbatului

Simptomele HIV pe care bărbații ar trebui să le cunoască

Andrei Cioată; surse: ncbi.nlm.nih.gov, ajronline.org
24 mai 2024
Share
Simptomele HIV pe care bărbații ar trebui să le cunoască

Infecția cu HIV este o infecție cu transmitere sexuală, observându-se o incidență mult mai mare la bărbații care întrețin raporturi sexuale cu alți bărbați. Chiar dacă infecția poate să apară și în cadrul cuplurilor heterosexuale, contactul sexual anal, neprotejat, crește riscul infecției cu HIV. Din păcate, cele mai multe simptome HIV la bărbați nu vor apărea imediat infecției ci, conform specialiștilor, la aproximativ 3 săptămâni după contractarea agentului viral. În tot acest timp, o persoană infectată cu HIV va putea transmite foarte ușor virusul unei persoane sănătoase. Drept urmare, mai ales în prezența factorilor de risc, este vitală testarea periodică a posibilei infecții.

Riscul de transmitere a virusului în rândul persoanelor cu infecție HIV în fază acută este de 9-15 ori mai mare decât în rândul celor cu infecție cronică. Cu toate acestea, diagnosticul infecției acute este deseori omis din cauza naturii asimptomatice sau autolimitate a infecției virale. Drept urmare, diferitele simptome HIV la bărbați care vor apărea sunt nespecifice, foarte ușor de pus pe seama unei infecții virale tipice. Acestă constelație de simptome HIV la bărbați, dar care va apărea și la femei, poată denumirea de „sindrom retroviral acut”, și poate apărea la aproximativ 2-4 săptămâni (uneori chiar 10 luni) din momentul infecției cu virusul imunodeficienței umane.

Principalele simptome HIV la bărbați

În cadrul infecției acute, cele mai multe simptome de HIV la bărbați sunt nespecifice. Uneori, ele pot chiar să lipsească, însă atunci când apar imită foarte bine simptomele asociate sindroamelor virale, cum ar fi gripa sau mononucleoză. Așadar, vorbim despre simptome nespecifice și care doar în cazuri foarte rare ridică suspiciunea unei infecții cu HIV. În schimb, o relevanță deosebit de mare ar putea-o avea istoricul sexual al persoanei în cauză, când prezența de simptome de HIV la bărbați poate fi asociată practicilor sexuale neprotejate, cu parteneri multipli. În continuare, vor fi prezentate principalele simptome HIV la bărbați, în funcție de frecvența acestora.

hiv, sida, simptome hiv, hiv la barbati,

Sindromul retroviral acut

Primele simptome HIV la bărbați care pot să apară descriu așa-zisul „sindrom retroviral acut”. În acest context, este vorba despre simptome foarte asemănătoare altei boli infecțioase, așa cum este gripa sau mononucleoza. În cadrul sindromului retroviral acut, cel mai frecvent observate simptome HIV la bărbați sunt următoarele:

  • febra (80% din cazuri);
  • oboseala și slăbiciunea musculară (78% din cazuri);
  • starea generalizată de rău (68% din cazuri);
  • durerile articulare, durerile de cap, diminuarea apetitului (54% din cazuri);
  • transpirații nocturne (51% din cazuri);
  • dureri musculare și greață (49% din cazuri).

După cum se poate observa, aceste simptome HIV la bărbați sunt foarte nespecifice, în deosebit de puține cazuri persoanele prezentându-se la medicul specialist în vederea unui consult. Chiar și în timpul unui consult, deseori este trecută cu vederea posibilitatea ca aceste simptome HIV la bărbați să apară ca urmare nu a unei infecții virale obișnuite, ci ca urmare a infecției cu HIV. Alte semne sunt mult mai specifice și potențial predictive ale infecției.

Erupțiile și manifestările cutanate

Printre cele mai relevante simptome HIV la bărbați se numără apariția erupțiilor cutanate, mai ales sub forma unor ulcerații mucocutanate. Această manifestare este foarte sugestivă în cadrul unei infecții acute cu HIV. Erupția cutanată apare la aproximativ 50% dintre persoane, de obicei la 3 zile după debutul febrei și persistă timp de 5-8 zile. Aceste simptome HIV la bărbați, care apar la nivelul pielii, se prezintă sub formă de macule sau au aspect maculopapular, sunt mici, de 5-10 milimetri, bine delimitate de restul pielii, eritematoase (roșiatice). În principal, apar pe partea anterioară a toracelui, la nivelul pieptului.

Alte simptome HIV la bărbați, tot sunt formă de erupții și leziuni la nivelul pielii și mucoaselor, pot fi eczema și candidoza orală. Ulcerațiile bucale apar la aproximativ 37% dintre bărbații cu infecție acută. Deși nu sunt specifice bolii, asocierea acestora cu alte simptome HIV la bărbați, cum ar fi febra și durerile articulare, ar trebui să ridice suspiciunea unei astfel de infecții. Chiar dacă, în primă instanță, candidoza tinde să se dezvolte la nivelul gurii, poate apărea și la nivelul penisului, ducând la inflamația glandului penian și prepuțului (balanopostită candidozică). Este cunoscut faptul că infecția cu HIV scade imunitatea, crescând riscul de infecții oportuniste.

Limfadenopatia generalizată persistentă

Din categoria diferitelor simptome HIV la bărbați, care ar trebui să ridice suspiciunea infecției, face parte și limfadenopatia generalizată, adică umflarea ganglionilor limfatici. Ganglionii pot fi măriți, se simt anormal la atingere, în două sau mai multe zone (de obicei limfadenopatia va apărea în zona cervicală și axilară). Localizarea inghinală este rară. Umflarea ganglionilor este simetrică, de ambele părți ale gâtului și de ambele părți axilare. Chiar dacă aceste simptome HIV la bărbați sub formă de limfadenopatii persistente sunt, iarăși, nespecifice, ar putea indica prezența infecției acute cu agentul viral. Limfadenopatia poate dura chiar și peste trei luni.

hiv, sida, simptome hiv, hiv la barbati,

Simptome de meningism

Alte simptome HIV la bărbați care pot ridica suspiciunea unei astfel de infecții se prezintă sub forma meningismului, un sindrom clinic care se caracterizează prin dureri de cap, rigiditatea la nivelul gâtului și fotofobia, adesea în asociere cu grețurile și vărsăturile. Deși, din nou, vorbim despre simptome HIV la bărbați cu specificitate foarte redusă, prezența lor, în special în context cu alte simptome (febră, dureri musculare, ulcerații) poate fi deosebit de relevantă. S-a observat faptul că simptomele de meningism au incidența următoare:

  • durerile de cap (54% din cazuri);
  • rigiditate la nivelul gâtului (34% din cazuri);
  • fotofobie (24% din cazuri).

Greața și vărsăturile, alte posibile simptome HIV la bărbați, apar mult mai frecvent. Chiar dacă, izolate, aceste simptome sunt extrem de nespecifice, asocierea lor ar putea avea relevanță foarte mare în context clinic. Este deosebit de important ca o persoană să cunoască îndeaproape care sunt factorii de risc asociați infecției, precum și posibilele semne timpurii ale acesteia. Testarea periodică, chiar și cu un test rapid de detectare, îmbunătățește semnificativ prognosticul asociat infecției. Cu cât terapia antiretrovirală se inițiază mai rapid, cu atât progresia infecției virale și stadiul său final, SIDA, sunt întârziate.

 

Foto: shutterstock.com

#tags   \   , , ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.