Revista care te menține sănătos

Sănătatea bărbatului

Investigaţii medicale ce trebuie efectuate de orice bărbat

Dr. Roxana Mateescu, medic specialist geriatrie și gerontologie, medicină estetică și anti-aging, [email protected]
20 mai 2022
Share
teste bărbaţi

Iată care sunt principalele teste ce ar trebui făcute de către bărbaţi pentru a preveni şi/sau descoperi din timp anumite afecţiuni.

Controalele medicale periodice efectuate la momentul potrivit reprezintă cea mai bună metodă de a avea grijă de sănătate. Acestea pot diagnostica timpuriu anumite boli, înainte să apară simptomele, când sunt mai uşor şi de tratat.

Anumite tipuri de cancer, descoperite devreme, pot fi chiar vindecate. Totodată, diabetul descoperit la momentul potrivit poate împiedica apariţia complicaţiilor, precum pierderea vederii şi impotenţa. Testele necesare sunt bazate pe vârstă şi pe factorii de risc. Iată care sunt investigaţiile medicale ce trebuie efectuate de orice bărbat.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Potent Forte Naturalis, recomandat pentru: revigorarea organismului, sănătatea prostatei, creşterea potenţei.

Teste pentru cancerul de prostată

Testele specifice pentru depistarea cancerului de prostată includ tuşeul rectal şi o analiză de sânge a unui antigen specific (PSA). Acest tip de teste ar trebui efectuate de bărbaţi începând cu vârsta de 40-50 de ani.

Prostata: ce trebuie să ştiţi despre simptome şi tratament

Teste pentru cancerul testicular

Acest tip de cancer este destul de rar. Se dezvoltă la nivelul testiculelor şi poate să apară cel mai frecvent între 20 şi 54 de ani. Bărbaţii cu risc mare de a dezvolta cancer testicular (istoric familial sau testicule necoborâte) ar trebui să discute cu medicul în legătură cu investigaţiile adiţionale ce trebuie efectuate. În plus, testiculele trebuie autoexaminate de orice bărbat, pentru a observa eventuale umflături, prezenţa nodulilor sau schimbări la nivelul formei acestora.

teste bărbaţi

Teste pentru cancerul de piele

Este recomandat să vă autoexaminaţi periodic aluniţele (formă, culoare, dimensiune) pentru a detecta eventualele modificări. Dacă observaţi nereguli, este indicat să consultaţi un medic dermatolog. Tratamentul pentru cancerul de piele este mult mai eficace atunci când este descoperit devreme.

Cum îţi dai seama dacă aluniţele de pe piele sunt periculoase?

Teste pentru hipertensiunea arterială

Tensiunea arterială se măsoară cu ajutorul tensiometrului şi conţine două valori: prima, cea sistolică, reprezintă presiunea din artere în momentul în care bate inima; a doua valoare, cea diastolică, reprezintă presiunea dintre bătăi. Valoarea normală a tensiunii arteriale este mai puţin de 120/80 mmHg, iar una mai mare reprezintă primul pas spre hipertensiune arterială.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar GlucoSuport, care contribuie la menţinerea glicemiei în limite normale.

Teste pentru colesterol şi glicemie

Determinarea periodică a valorilor colesterolului şi glicemiei este importantă pentru a preveni complicaţiile ce pot apărea, precum bolile cardiovasculare, accidentul vascular cerebral şi diabetul. Aceste teste, efectuate prin simple analize de sânge, trebuie efectuate constant de bărbaţi începând cu vârsta de 35 de ani în cazul colesterolului şi de 45 de ani în cazul glicemiei.

teste bărbaţi

Teste pentru HIV şi alte boli cu transmitere sexuală la bărbaţi

HIV, hepatita B sau C, precum şi alte boli cu transmitere sexuală pot exista mulţi ani în organism fără a determina simptome. Dacă aţi avut contacte sexuale neprotejate, este necesar să vă testaţi, însă la o distanţă de cel puţin două luni de la contactul sexual. Important! Efectuarea acestor teste este irelevantă mai devreme de acest interval, deoarece rezultatul poate fi fals-negativ.

Dacă aveţi mai mulţi factori de risc pentru bolile cardiovasculare, diabet sau simptome asociate, aceste teste trebuie efectuate la un interval mai scurt de timp. Discutaţi cu medicul în legătură cu situaţia în care vă aflaţi, pentru a beneficia de cel mai bun plan de investigaţii.

Cele mai comune boli cu transmitere sexuală

Teste pentru cancerul de colon

Colonoscopia este cea mai frecventă investigaţie pentru depistarea cancerului de colon şi trebuie efectuată începând cu vârsta de 50 de ani. Aceasta poate vizualiza tot colonul cu ajutorul unei camere. Un test asemănător este reprezentat de sigmoidoscopie, ce examinează partea inferioară a colonului.

Pe lângă acestea, pentru detectarea cancerului de colon mai pot fi utilizate şi tomografia computerizată sau radiografia abdominală ce foloseşte bariu.

Nota pentru articolul «Investigaţii medicale ce trebuie efectuate de orice bărbat»:4.54/ 5 (13 voturi)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comentarii online. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.

Sunt de acord cu politica de confidențialitate