Revista care te menține sănătos

Wellness club

Sănătate la pachet: 11 idei de cadouri altfel

Dr. Roxana Mateescu, medic specialist geriatrie și gerontologie, medicină estetică și anti-aging, [email protected]
8 ianuarie 2024
Share
Sănătate la pachet: 11 idei de cadouri altfel

Faceţi parte din categoria celor care se gândesc încă din septembrie ce cadouri să facă de Crăciun sau a celor care intră pe 24 decembrie în primul magazin pe care îl găsesc deschis şi iau ce se nimereşte? A celor care fac cadouri personalizate sau cadouri practice? Mergeţi pe „sănătate” sau pe extravaganţe?

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Tonico Forte; care combate oboseala, întăreşte rezistenţa organismului şi sprijină procesul de învăţare şi memorare.

Idei de cadouri sănătoase

În criză de timp, multe persoane ajung să cumpere pentru cei dragi cadouri nesănătoase, precum dulciuri, alcool sau diverse lucruri inutile. Pentru a evita situaţia, vă recomandăm să faceţi o listă cu două coloane. Într-una să treceţi persoanele cărora vreţi să le oferiţi daruri, iar în cealaltă ce anume. Pentru a vă uşura alegerea, avem câteva sugestii de cadouri sănătoase.

cadouri sănătoase

Abonamente la sală, spa sau masaj

Starea de bine vine odată cu susţinerea unui stil de viaţă sănătos. Acest lucru implică în mod direct practicarea sportului sau metodele reconfortante terapeutice, precum masajul sau împachetările la spa. Acest cadou este potrivit pentru toate persoanele, indiferent de vârstă sau sex.

Brăţările fitness, cadouri sănătoase

O astfel de brăţară inteligentă este utilă pentru monitorizarea caloriilor, a ritmului cardiac, pulsului, tensiunii arteriale şi a somnului. Monitorizarea acestor parametri vă ajută să aveţi o imagine de ansamblu asupra stării de sănătate. Un astfel de cadou este potrivit atât pentru persoanele foarte active fizic, cât şi pentru vârstnici sau adulţi cu probleme cardiovasculare sau de somn (apnee de somn).

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena produsele RILASTIL Daily Care, recomandate pentru curăţarea profundă, îndepărtarea machiajului, reajustarea şi calmarea pielii feţei. 

cadouri sănătoase

Produse dermato-cosmetice

Produsele de calitate dermato-cosmetice sunt potrivite atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi şi pot fi încadrate la cadouri sănătoase. În plus, există o mare varietate din care puteţi alege: şampoane, geluri de duş, creme de corp sau de faţă, pachete wellness cu produse pentru baie etc.

Ce se ascunde in spatele goanei dupa cadouri

Suport lombar

Suportul lombar este un cadou ideal pentru persoanele care stau mult pe scaun (la birou sau în maşină) sau pentru cele care au dureri „de mijloc”. Acesta ajută la poziţionarea corectă a coloanei vertebrale lombare, fără a depune vreun efort în acest sens. La birou, încercaţi să vă schimbaţi poziţia sau să vă ridicaţi la fiecare 30-60 de minute, pentru a putea elimina tensiunea existentă la nivelul coloanei vertebrale.

Periuţă electrică de dinţi

Potrivită oricărei vârste, periuţa electrică menţine sănătatea dinţilor şi a gingiilor. Comparativ cu periuţa de dinţi clasică, are o durabilitate mai mare şi curăţă mai bine.

Nebulizator

Un nebulizator este un aparat electric care generează aerosoli. Poate fi un cadou indicat persoanelor cu diverse probleme respiratorii sau alergice. În plus, este un cadou ideal pentru persoanele cu copii, fiind de mare ajutor în tratarea infecţiilor respiratorii.

cadouri sănătoase

O minivacanţă

Câteva zile libere sunt mereu bine-venite, aşa că timpul petrecut la munte, de exemplu, că tot suntem în plin sezon, relaxează mintea şi întăreşte sistemul imunitar.

Vacanta de iarna fara probleme de sanatate

Produse pentru gravide

Femeile gravide au nevoie de produse speciale, fără substanţe toxice şi mai blânde cu organismul. Aceste produse pot include creme pentru vergeturi, şampoane şi geluri de duş naturale, centuri abdominale, perne de susţinere şi multe altele.

Aparat de masaj

Masajul relaxează şi este benefic pentru muşchi, circulaţie sangvină şi sistemul imunitar. Există o gamă variată de aparate de masaj ce pot fi folosite cu uşurinţă acasă de persoane de orice vârstă.

Cădiţă de hidromasaj

Nimic nu este mai plăcut într-o zi răcoroasă decât un masaj cald la picioare cu ajutorul unei cădiţe de hidromasaj. Acesta este un cadou ideal pentru orice persoană mai friguroasă, cu probleme circulatorii sau stresată, dar şi pentru seniori.

Încălzitor electric pentru picioare

Un astfel de aparat este util în fiecare zi din anotimpul rece. Este un cadou potrivit, indiferent de vârstă şi sex.

Pe care dintre aceste cadouri sănătoase v-ar plăcea să-l primiţi?

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.