Oftalmologie

Reguli de respectat pentru o vedere de invidiat

luni, 1 aprilie 2013
Share

Vederea este bunul cel mai de pret pe care il avem. Este atat de firesc, de normal sa vedem, incat nu realizam acest lucru. Dar ce facem noi ca sa o protejam? Grija pentru ochii nostri, dar si ai copiilor, trebuie manifestata inca din copilarie. Orice mama trebuie sa stie ca un control oftalmologic in jurul varstei de 4-5 ani este obligatoriu, chiar si atunci cand copilul este aparent sanatos.

De ce? Copilul poate masca un viciu de refractie care ar trebui corectat pana la varsta de sapte ani. Astfel, putem evita lenevirea (ambliopizarea) unui ochi care ar putea avea un viciu de refractie, necesitand doar ochelarii potriviti. Daca apar devieri ale globilor oculari, spre exterior sau interior, ori coborarea unei pleoape, trebuie obligatoriu investigat oftalmologic, pentru ca, de multe ori, poate exista o afectiune mai grava. Cu cat este depistata mai rapid, cu atat are mai multe sanse de rezolvare.

Omul modern traieste, din nefericire, intr-un mediu poluat fizic si chimic, care influenteaza sanatatea intregului organism, deci si pe cea a ochilor. Pentru a incerca sa contracaram aceste influente negative, trebuie sa tinem cont de cateva reguli de baza pentru ca vederea sa nu fie afectata, indiferent de varsta.

In jurul varstei de 45 de ani se instaleaza presbiopia

Presbiopia este un fenomen fiziologic ce consta in scaderea elasticitatii cristalinului, care nu se mai poate adapta pentru a vedea clar la citit. Pentru a-l corecta, avem nevoie de ochelari prescrisi de oftalmolog dupa o investigatie completa. Trebuie tinut cont si de faptul ca la aceasta varsta se pot declansa o serie de afectiuni grave, nedureroase, dar care pot duce la scaderea vederii, inducand ideea gresita ca este doar o problema de ochelari.

Reguli simple de urmat

Regulile care ne mentin ochii sanatosi nu sunt greu de urmat, trebuie sa avem doar vointa:

  • In primul rand, alimentatia trebuie sa fie echilibrata, bogata in vitaminele A (morcov, ficat de pasare, varza, spanac, caise etc.), C (citrice, broccoli, dovlecei, rosii, cartofi etc.), E (seminte de floarea-soarelui, alune, migdale, nuci, germeni de grau, avocado).
  • Prezentati-va anual la un control de specialitate.
  • Ochelarii de soare cu protectie impotriva radiatiilor UV sunt obligatorii, pentru ca protejeaza retina de actiunea nociva a acestora. Totodata, sunt necesari si ochelarii speciali de protectie in cazul in care se lucreaza cu scule sau utilaje, pentru a evita penetrarea unor corpuri straine in ochi.
  • Persoanele care lucreaza la calculator trebuie sa faca pauze de relaxare a privirii de 10 minute, la fiecare ora. Acestea, dar si cele care stau mai mult timp intr-un mediu uscat, cu aer conditionat, risca sa capete sindromul de ochi uscat. In aceasta situatie, trebuie folosite lacrimile artificiale, dar nu inainte de a merge la medicul specialist.

Vederea este un dar extraordinar de care trebuie sa avem grija. Evitati sa va tratati singuri daca apar probleme de orice natura in sfera oculara, prezentati-va din timp la medicul oftalmolog si faceti controale anuale, chiar daca, aparent, sunteti sanatosi. Orice afectiune depistata la timp are o rezolvare medicala, mult mai buna decat atunci cand, din diverse motive, ajungeti tarziu la medic.

Dr. Speranta Schmitzer

Medic primar oftalmologie

Clinica OFTALMESTET

[email protected]

Tel.: 021/322 82 45

Nota pentru articolul «Reguli de respectat pentru o vedere de invidiat»:5.00/ 5 (4 voturi)
tonica
2017-05-10T17:52:22+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena