Revista care te mentine sanatos

Digestie

Rectocolita ulcero-hemoragica

Dr. Ramona Constantinescu, medic medicina de familie
13 septembrie 2018
Share

Rectocolita ulcero-hemoragica este o boala inflamatorie nespecifica, cu caracter ulcerativ-purulent, care este de obicei localizata la nivelul rectului si a sigmoidului (ultima portiune a colonului), dar care poate cuprinde si colonul în întregime.

Tot mai multi tineri peste 20 de ani se confrunta cu rectocolita ulcero-hemoragica. Boala apare mai ales la persoanele tinere, cu virsta cuprinsa intre 24 si 45 de ani, dar poate aparea si inainte de 20 de ani sau peste 50 de ani.

Cauzele rectocolitei hemoragice nu se cunosc

Inca nu s-a descoperit cauza rectocolitei. Exista numeroase ipoteze cum ar fi: ipoteza genetica (datorita faptului ca incidenta acestei boli este crescuta printre membrii aceleiasi familii), ipoteza infectioasă, ipoteza enzimatica si factorul imunologic.

Ipoteza imunologica este din ce in ce mai incriminata in ultima perioada. Se pare ca la aparitia rectocolitei ar contribui o sensibilitate de tip alergic. Se ia in calcul posibilitatea existentei unor anticorpi anti colon, care ar favoriza aparitia bolii.

Rectocolita ulcero-hemoragica
este considerata o stare precanceroasa, pentru ca in foarte multe cazuri se complica cu aparitia cancerului de rect si de sigmoid. De obicei acesta apare in maxim 10 ani de la aparitia primului puseu de rectocolita.

Cum recunoastem rectocolita hemoragica?

Boala in sine se manifesta prin aparitia unor ulceratii la nivelul mucoasei recto-sigmoidiene. Ulceratiile, initial de dimensiuni reduse, conflueaza in timp, se maresc si cuprind in totalitate mucoasa colonului, subtiind-o si favorizind aparitia de fisuri superficiale si formatiuni pseudopolipoide. Exista si o forma fulminanta de rectocolita, in care ulceratiile cuprind tot colonul, dar din fericire aceasta este rara.

Rectocolita hemoragica apare sub diverse forme, dar cel mai frecvent se manifesta prin pusee de scaune diareice cu singe. Uneori pacientii pot prezenta pina la 30 de scaune diareice pe zi, cu febra si dureri abdominale.

Debutul bolii se caracterizeaza prin dureri abdominale si scaune frecvente, moi, in numar de 3 – 10 – 30 pe zi. Scaunele sint cu mucus, cu singe si puroi, ultimele doua aspecte fiind pretioase pentru diagnostic. In regiunea ano-rectala, bolnavul are o jena permanenta, cu senzatia de arsura sau de usturime. Starea generala este alterata, cu paloare, astenie, stare febrila, tahicardie. Apetitul este pastrat sau redus. Cu timpul, bolnavul se deshidrateaza, pierde electroliti, scade in greutate, poate ajunge casectic. Simptomele evolueaza cu un aspect de periodicitate.

Primul puseu dureaza 2 – 3 saptamini pina la 2 – 3 luni, apoi intervine o perioada de liniste relativa, in care bolnavul mai are doar mici tulburari. Puseul urmator are o durata mai lunga si o simptomatologie mai grava, perioada de liniste se scurteaza, apoi acalmiile sint tot mai rare si pe un rastimp mai scurt.

Tratamentul rectocolitei hemoragice

Tratamentul este de lunga durata (ani de zile) si necesita ingrijire spitali­ceasca si ambulatorie.

Tratamentul igieno-dietetic consta in repaus la pat si spitalizare, in cursul peri­oadelor evolutive, si in repaus psihic si fizic, in restul timpului.

Regimul alimentar va inlatura toate alimentele iritante, laptele, glutenul, legumele si fructele bogate in celuloza. Va fi bogat din punct de vedere caloric, avind continut suficient de proteine si vitamine. Se recomanda supe de zarzavat cu gris, orez, oua moi, brinza de vaci, unt proaspat, carne fiarta sau la gratar, peste slab, sucuri de fructe, dulciuri putin concentrate, cartofi putini, piureuri de dovlecei, morcovi, suficienta sare si, la nevoie, adaos de clorura de potasiu.

Tratamentul medicamentos consta in corticoterapie, derivati de sulfsalazina si imunodepresoare. Tratamentul local prevede clisme medicamentoase, care pot contine: prednison 10 mg/clisma, salazopirina – 2 g, Dermatol, tanin, vitamine, tinctura de opiu, antispastice.
Se mai recomanda radioterapia antiinflamatorie.

Tratamentul chirurgical
este aplicat din ce in ce mai des. Indicatiile interventiei chirurgicale sint urmatoarele: perforatia, colectazia, hemoragiile abundente si repetate, extinderea leziunilor in inaltime pe colon si extinderea ulceratiilor in profunzime.

Nota pentru articolul «Rectocolita ulcero-hemoragica»:3.50/ 5 (4 voturi)

6 comentarii pentru articolul “Rectocolita ulcero-hemoragica”

  1. S**e**a**el spune:

    BUNA SUNT DIN HD AM ACEASTA BOALA DIN 2001 DACA VREA CINEVA SA VORBIM DE ACEASTA BOALA 0751507810


    1. S**i**t**19 spune:

      SI EU SUNT TOT DIN HD SI AM ACESTA BOALA DE 3LUNI.LA CE MEDIC AI FOST?


      1. T**o**r**by spune:

        salut si eu sunt diagnosticat cu aceaias boala.si m`am tratat la doctoru Dr.Dumitru Eugen din Constanta


        1. T**o**r**by spune:

          daca vrey sa vorbim mai multeee intra p id meu.tiron_rugby


  2. A**ni spune:

    eu am de 2 ani aceasta  boala  si nu stiu ce sa fac 


    1. S**i**t**19 spune:

      ce tratament ai luat pana acum?ai avut pusee in 2ani,cum s.au manifestat??


Lasa un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicata. Campurile marcate sunt obligatorii *



Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comentarii online. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Mentine-te
sanatos
in fiecare luna

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Politica de confidentialitate