Revista care te menține sănătos

Primul ajutor

Primul ajutor in caz de septicemie

1 martie 2008
Share

Termenul de septicemie se refera la o infectie grava a organismului, caracterizata de prezenta in sange a unor germeni patogeni. Septicemia este caracterizata de patrunderea in sange a unui numar mare de patogeni proveniti dintr-un focar (zona unde se regaseste o concentratie importanta de bacterii patogene). Aceasta boala este astfel susceptibila sa creeze focare secundare care se vor multiplica intr-un mod aparent sau nu.

Conditiile care favorizeaza aparitia septicemiei sunt:
Interventiile chirurgicale si alte gesturi instrumentare de diagnostic sau tratament (endoscopie, endourologie, cateterism vascular, traheostomie etc.) cu nerespectarea conditiilor de asepsie si antisepsie; Starile de imunosupresie (citostatice, radioterapie etc.); Tarele organice (diabet, deficite nutritionale etc.); Prezenta unui focar septic cunoscut sau criptogenic; Selectarea unei flore foarte virulente; Utilizarea preoperatorie de materiale heterologe (materiale de sinteza, proteze osoase sau articulare, proteze vasculare din materiale plastice – se impun reinterventii precoce de eliminare a lor); Nerespectarea normelor sanitare in spitale.

Formele infectiei

Septicemia bacteriana (bacteriemia) este o forma insidioasa de septicemie, caracterizata prin prezenta bacteriilor in sange, fara ca acestea sa produca simptome evidente sau specifice, cel putin la inceput. In esenta, in bacteriemie se observa doar prezenta in sange a unor germeni patogeni viabili de origine bacteriana. Aceasta stare poate conduce sau nu spre o septicemie propriu-zisa. Septicopiemia desemneaza o stare de septicemie carcterizata prin prezenta in sange a germenilor piogeni. Aceasta forma a bolii este insotita de abcese in diferite tesuturi si organe (abcese multiple). Piemia este o stare de septicemie caracterizata prin prezenta in sange a puroiului. O alta forma a septicemiei este toxemia, prin care se intelege prezenta in sange, intr-o cantitate mare, a toxinelor bacteriene.
Simptomele septicemiei
Simptomatic, septicemia se exteriorizeaza prin febra ridicata si printr-o stare generala deteriorata. In septicemie au de suferit si alte organe, in special inima, ficatul si rinichii. Afectiunea poate fi fatala (duce la moarte in 50% din cazuri) in lipsa unui tratament prompt si adecvat cu asocieri antibiotice. Principiile cu actiune antibiotica din plante actioneaza prea lent si cu o energie diminuata in raport cu inmultirea masiva a germenilor din fluxul sanguin.

Analizele medicale necesare
Diagnosticul de septicemie este pus, in general, dupa ce sunt parcurse o serie de investigatii medicale, cum ar fi explorari bacteriologice (recoltari de produse biologice pentru bacterioscopie directa si culturi cu antibiograme). Examenul fundamental consta in efectuarea de hemoculturi: se recolteaza sange din vene, artere sau maduva, cu repetare saptamanala, considerandu-se focar sterilizat daca se vor obtine minimum doua hemoculturi negative la interval de 7 zile, sub tratament antibiotic. Un diagnostic pozitiv si de certitudine implica focar septic, semne clinice si hemoculturi pozitive.

Tratament

Fiind o infectie grava a organismului, septicemia implica si un tratament adecvat in cazul diagnosticului pozitiv. Tratamentul profilactic se refera la tratamentul corect al plagilor si al afectiunilor valvulare si respectarea riguroasa a principiilor de asepsie si antisepsie in cursul oricarei manevre invazive. In serviciul de terapie intensiva, tratamentul curativ este realizat de catre o echipa complexa cu structura interdisciplinara: reanimator – chirurg, infectionist, internist, cardiolog, neurolog etc. In cazul depistarii de focare infectioase localizate, se va impune desfiintarea acestora prin evacuare, lavaj/toaleta locala si drenaj corect. In cazurile grave, se recurge si la sacrificarea organului afectat (splenectomie etc.).

Text: Alina Gavril

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.