Primul ajutor

Primul ajutor in caz de leziuni produse de frig

luni, 23 noiembrie 2009
Share

Leziunile produse de frig sunt foarte frecvente la persoanele care lucreaza iarna in aer liber sau la cei care practica sporturi de iarna (schiori, alpinisti), fiind expusi la frig timp indelungat. Aceste leziuni pot fi cauzatoare de moarte daca sunt asociate cu hipotermie sau cu suprainfectia ranilor.

Degeraturile reprezinta leziuni produse de frig, ce determina modificari ale tesuturilor, fiind accentuate de deshidratare si de lipsa de oxigen la nivelul celulelor.

Intepaturi, furnicaturi, dureri, arsuri
Semnele pe care le acuza o persoana cu degeraturi sunt: senzatia de raceala, intepaturi, furnicaturi in zona afectata, dureri, arsuri sau chiar senzatia ca regiunea respectiva este strabatuta de curent electric. Alte simptome sunt: transpiratie excesiva, hiperemie (roseata intensa a zonelor afectate), pete albastrui sau decolorarea tegumentelor, cangrena, necroza tegumentelor.

Obrajii, mainile si picioarele, cele mai afectate zone
Cele mai afectate zone sunt obrajii, nasul, urechile, degetele de la maini sau picioare. In functie de gravitatea degeraturilor, acestea se impart in urmatoarele grade:
Gradul I: roseata pielii, umflaturi, deficit de sensibilitate;
Gradul II: eritem, umflaturi, basicute cu lichid;
Gradul III: basicute cu lichid sangvinolent;
Gradul IV: leziuni care afecteaza muschii, tendoanele si oasele.

Complicatii
Complicatiile pe termen lung ale degeraturilor sunt: amorteli si furnicaturi in extremitati, coloratia anormala a tegumentelor (violacee – spasm al vaselor sangvine), osteoporoza, atrofie, “dureri fantoma” in extremitatile amputate. Majoritatea victimelor sunt barbati, deoarece acestia lucreaza mai mult timp in mediul exterior.

Factori predispozanti
Expunerea indelungata la frig, varste extreme, lipsa unui adapost;
Abuz de nicotina, alcool sau medicamente vaso-active;
Oboseala, stres, depresie imunitara;
Imbracaminte inadecvata sau prea stramta;
Infectii, ateroscleroza, artrita, diabet, afectiuni ale tiroidei.

Primul ajutor
Controlul functiilor vitale – bataile inimii, respiratia;
Inlocuirea hainelor ude cu imbracaminte uscata si calda, pentru a limita pierderea suplimentara de caldura;
Inceperea reincalzirii ariilor afectate cat de repede posibil, daca nu mai exista riscul reexpunerii acestora la frig;
Daca zona degerata este o extremitate, aceasta se poate infasura pe timpul transportului la spital. Nu se administreaza alcool sau sedative, care pot accentua pierderea de caldura si afecta functiile vitale;
Salvatorul trebuie sa duca persoana in cauza intr-un loc calduros, pentru restabilirea temperaturii corporale.

Explorari paraclinice in degeraturi

In cazul acestor leziuni produse de frig, sunt necesare investigatii suplimentare. Printre acestea:
Analize care sa depisteze complicatiile: infectii, afectarea ficatului;
Scintigrafie cu Technetiu 99 pentru a determina profunzimea afectarii tesuturilor;
Radiografie pentru depistarea unor fracturi sau dislocari ale ligamentelor, sau evaluarea unor complicatii in timp, cum ar fi osteomielita;
Arteriografia, pentru vizualizarea arterelor mari.

Text: Dr. Valentin Popescu,
Medic primar medicina de urgenta
Centrul Medical Medicover

Nota pentru articolul «Primul ajutor in caz de leziuni produse de frig»:5.00/ 5 (2 voturi)
tonica
2017-05-11T15:40:10+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena