Revista care te menține sănătos

Afecțiuni ale sistemului osos

Preveniti durerile reumatismale cu tratamente balneoclimaterice

Dr. Georgiana Tache, medic primar recuperare medicală (Centrokinetic), cadru didactic universitar UMF „Carol Davila”, consilier nutriție metabolic balance (Nutriscence)
10 septembrie 2010
Share

O modalitate profilactica eficienta, dar si terapeutica a bolilor reumatismale o reprezinta cura balneoclimaterica. Sindromul dureros aflat in legatura cu bolile reumatismale, dar si cel disfunctional, caracterizat prin limitarea miscarilor si scaderea mobilitatii articulare, beneficiaza de ameliorare daca urmam in anotimpurile de tranzit, asa cum sunt primavara si toamna, cure balneoclimaterice.

Aceste cure asigura intretinerea functionala a aparatelor si sistemelor intregului organism, nu doar recuperarea medicala a anumitor afectiuni deja diagnosticate, precum boala reumatismala.

 

Romania are cel mai mare potential balneoclimateric

In majoritatea tarilor europene, tratamentele bazate pe metode naturale castiga increderea unui segment din ce in ce mai mare de populatie. Romania este tara cu cel mai mare potential balneoclimateric, fapt care ar trebui sa constituie un argument solid pentru ca populatia sa solicite, iar medicii sa recomande statiunile de acest gen in locul unui tratament medicamentos.Avand in vedere acest aspect, este de la sine inteles ca o astfel de cura balneoclimaterica poate deveni o modalitate profilactica, dar si terapeutica, de prima linie sau adjuvanta metodelor terapeutice clasice.

 

Tratamentele balneare, eficiente pentru persoanele sedentare

In primul rand, tratamentele balneare sunt cele mai indicate in afectiunile generate de sedentarism, caracterizat prin diminuarea masei musculare, reducerea capacitatii de efort si de termoreglare sau adaptare la mediu a organismului, si cresterea in greutate prin acumularea in exces a tesutului adipos.

Sedentarismul reprezinta un important factor de risc pentru aparitia mai multor boli, precum tulburarile posturale la nivelul coloanei vertebrale si al membrelor inferioare, cu evolutie treptata catre afectiuni reumatismale degenerative ale articulatiilor si tesuturilor periarticulare.

 

Metoda profilactica indicata atat tinerilor, cat si varstnicilor

Pornind de la cele aratate, se poate spune ca, incepand cu varsta de 50 de ani, cura balneara devine o necesitate. Pentru prevenirea imbolnavirilor, recomandata in special persoanelor tinere, sanatoase, curele balneare reprezinta o modalitate de calire sau de ameliorare a functiilor de baza ale organismului, diminuate de stres, cum sunt termoreglarea, functia metabolica, functia imunologica, capacitatea de adaptare la efort si altele. Curele balneare profilactice sunt bazate in special pe proceduri terapeutice in care accentul se pune pe utilizarea de factori termici contrastanti, terapia prin miscare, diete si crenoterapia cu apa minerala.

 

Durata unei cure balneare pentru reumatism este de 18-20 de zile

Profilaxia recidivelor este utila dupa rezolvarea problemelor din fazele acute sau clinice ale bolii, prin corectarea unor modificari functionale restante, modularea mecanismelor de reglare si poate contribui la evitarea recidivelor in bolile cronice, precum cele reumatismale, cardiovasculare, digestive, metabolice.

Durata unei cure balneare este de 18-20 de zile, timp in care se poate vorbi de aplicarea unui complex de metode cu efecte dovedite stiintific, efectuate ritmic, intr-un context ambiental diferit de cel de resedinta.

 

Curele balneare pot reduce durerile reumatismale

Prin urmare, putem preveni durerile reumatismale ce pot aparea la inceputul sezonului rece prin curele balneoclimaterice. Astfel, se poate asigura profilaxia bolilor reumatismale la persoanele predispuse, se poate realiza prevenirea recaderilor sau aparitia durerilor reumatismale si se poate asigura un plan terapeutic de viitor care sa diminueze suferinta algica sau disfunctionala aflata in legatura cu boala reumatismala.

 

Dr. Georgiana-Ozana Tache,

Medic primar recuperare medical,

Doctor in stiinte medicale,

Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca,

Medical Care – Centrul de Recuperare Medicala,

[email protected],

0723.626.289, 021/233.97.27

#tags   \   ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.