Revista care te menține sănătos

Știri

Peste 600.000 de romani sufera de boli reumatice

12 octombrie 2017
Share

boli-reumatice

Conform ultimelor statistici, bolile reumatice afecteaza tot mai multe persoane active (tineri si chiar copii). In acest moment, aproximativ 3% dintre romani au fost diagnosticati cu una dintre cele peste 200 de forme de boli reumatice.

Cele mai frecvente sunt poliartrita reumatoida, spondiloartrita si artropatia psoriazica, anunta un comunicat de presa remis redactiei, cu ocazia Zilei Mondiale de Lupta impotriva Artritelor, ce are loc, in fiecare an, pe data de 12 octombrie. La nivel european, mai mult de 120 de milioane de oameni sunt afectati de boli reumatice, de altfel cele mai frecvente boli cronice din Europa.

Diagnosticul precoce este esential pentru un tratament corespunzator

Liga Romana contra Reumatismului, Societatea Romana de Reumatologie si Societatea Romana de Reumatologie Pediatrica atentioneaza ca principala problema este diagnosticarea tarzie a bolilor reumatice sau chiar nediagnosticarea lor. Datele furnizate de specialisti arata ca aceste boli pot afecta capacitatea de a munci si duc chiar la absente de la locul de munca. Ingrijorator este faptul ca aproximativ 2.000 de copii au fost diagnosticati cu artrita juvenila, o boala autoimuna care, netratata corespunzator, poate afecta cresterea si dezvoltarea corecta a celor mici.

Pe de alta parte, durerea de spate de tip inflamator este o problema frecventa cu care se confrunta pacientii romani, afectand una din cinci persoane. Debuteaza in jurul varstei de 40 de ani si este caracterizata prin durere progresiva, ce se amelioreaza daca pacientul se misca. Durata de stabilire a unui diagnostic poate ajunge pana la 10 ani, situatie in care bolnavul poate suferi leziuni ce nu pot fi vindecate si care ii vor afecta rutina zilnica. Asadar, prezentarea la medic de la primele simptome este extrem de importanta pentru un tratament eficient.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.