Psihologia familiei

Personalitatea multipla, cale de evadare din suferinta

marti, 10 martie 2009
Share

Subiect incitant pentru psihiatri, dar si pentru scenaristii de film, tulburarea personalitatii multiple suscita de ani buni dispute aprinse. In literatura de specialitate, tulburarea de personalitate multipla a fost inlocuita cu denumirea de “tulburare de identitate disociata”, existand credinta ca nu pot fi gasite dovezi clare care sa ateste ca intreaga personalitate a unui individ poate fi scindata.

Tulburarea disociativa de identitate reprezinta existenta intr-un singur individ a mai multe identitati distincte sau personalitati care alterneaza in controlarea comportamentului. In general, fiecare personalitate are numele si varsta sa si un set specific de amintiri si comportamente caracteristice. In majoritatea cazurilor, exista o identitate primara care poarta numele individului, fiind pasiva si dependenta. Identitatile alternative au de obicei trasaturi care contrasteaza cu identitatea primara, de exemplu: ostile, dominante si autodistructive. In unele cazuri, personalitatile pot fi diferite din punctul de vedere al unor caracteristici, cum ar fi: scrisul de mana, vocea, aptitudinile artistice sau atletice si cunoasterea unei limbi straine. Identitatea primara nu este adesea constienta de experientele celorlalte identitati. Importanta este dignosticarea corecta si tratarea. In caz contrar, boala se poate agrava.

Fuga de amintirile dureroase
Multi teoreticieni cred ca aceasta tulburare se dezvolta ca un mijloc de aparare impotriva experientelor traumatice din copilarie: viol, abuz sexual din partea parintilor, violenta fizica in familie. Prin acest proces disociativ, gandurile, sentimentele, amintirile si perceptiile experientei traumatizante pot fi separate psihologic, astfel incat copilul sa functioneze ca si cand trauma nu s-ar fi intamplat. Copilul se adapteaza la problemele dureroase prin crearea unei alte personalitati care sa se ocupe de dificultati. In cazul in care copilul este abuzat in mod grav si in repetate randuri, aceasta metoda conduce in timp la identitati disociative in care numai una dintre personalitatile suplimentare este constienta de abuz, iar celelalte nu au amintiri despre suferinta. Pentru a dezvolta aceasta boala, este insa nevoie de o predispozitie a individului. Nu orice persoana care traverseaza o perioada traumatica dezvolta o forma de tulburare disociativa de identitate. Mai mult, se poate vorbi de o predispozitie biologic mostenita pentru disociere.

Cum recunoastem boala
Exista semne clinice care indica ipoteza unei personalitati multiple:
•Bolnavul raporteaza existenta unor “goluri” de memorie;
•Bolnavului i se descriu de catre alte persoane intamplari in care a fost implicat si de care nu isi aduce aminte;
•Persoana in cauza este recunoscuta de altele straine, care i se adreseaza utilizand un alt nume;
•Modificari notabile in comportamentul bolnavului semnalate de observatori directi, alta personalitate (alte personalitati) apar in cursul hipnozei;
•Utilizarea pronumelui “noi” referitor la propria persoana;
•Cefalee pronuntata;
•Descoperirea de scrieri, desene, articole de imbracaminte intre posesiile bolnavului, dar pe care acesta nu le recunoaste ca fiind ale sale;
•Halucinatii auditive, sub forma de voci “venite din interior”.
Persoanele cu tulburare disociata pot trece prin oricare dintre urmatoarele simptome: depresie, schimbari de dispozitie, tulburari de somn (insomnie, cosmaruri si somnambulism), atacuri de panica si fobii (flashback-uri), abuz de alcool si droguri, compulsii si ritualuri, simptome psihotice (inclusiv halucinatii auditive si vizuale) si tulburari de alimentatie. In plus, persoanele cu tulburari disociative pot prezenta transe si “experiente in afara corpului”. Unii bolnavi au chiar o tendinta spre persecutia propriei persoane, violenta sau automutilare.

Tratamentul, un greu necesar
Tulburarile disociative raspund eficient atat la psihoterapia individuala, cat si la alte modalitati de tratament, inclusiv medicatia, hipnoterapia si terapiile complementare, cum ar fi terapia prin arta sau terapia prin miscare. De fapt, comparandu-le cu alte tulburari psihiatrice severe, tulburarile disociative au sanse mari de vindecare daca se aplica si se respecta tratamentul corespunzator. Tratamentul este de lunga durata, intensiv si, de cele mai multe ori, foarte dureros, intrucat implica reamintirea si recuperarea experientelor traumatice disociate. Sansele de vindecare sunt insa mai mari, deoarece pacientul nu sufera de probleme ale diferitelor functii psihice si are astfel sanse sa raspunda corect la tratamentul aplicat.

Dincolo de discutiile intelectuale ale teoreticienilor, atata vreme cat in spitale se prezinta permanent persoane cu tulburari de identitate, boala trebuie luata in serios de societate, iar bolnavii trebuie tratati cu respect si intelegere de cei din jur.

Text: Alina Rancu Iliescu, psiholog practicant
Telefon: 0749.998.686

Nota pentru articolul «Personalitatea multipla, cale de evadare din suferinta»:3.67/ 5 (3 voturi)
tonica
2009-03-10T00:00:00+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena