Revista care te menține sănătos

Stomatologie

Pasta de dinti si bolile periodontale

6 septembrie 2011
Share

Gingivita, numita de multe ori si boala periodontala, reprezinta o afectiune care debuteaza cu inmultirea bacteriilor in cavitatea bucala si progreseaza, daca nu este tratata corect, pana la pierderea dintilor, din cauza distrugerii tesutului care inconjoara dintele. In stadiile incipiente ale gingivitei, bacteriile se inmultesc si formeaza placa bacteriana care produce inflamarea gingiilor. Acestea devin rosii, umflate si sangereaza usor la periajul dentar.

Daca nu este tratata, gingivita evolueaza spre periodontita, iar gingiile se indeparteaza de dinti, formand mici spatii (asemenea unor buzunare), in care se acumuleaza resturi alimentare, ce se infecteaza. Acest lucru duce la mobilizarea dintilor, care incep sa cada.

Care sunt factorii cauzali ai bolii periodontale?

Pe primul loc se situeaza placa dentara, urmata de:

• Modificarile hormonale, cum sunt cele care apar in timpul graviditatii, pubertatii, menopauzei, ciclului menstrual;

• Alte boli care interfereaza cu sistemul imunitar: cancerul, diabetul zaharat, SIDA. Nu numai diabetul este un factor de risc pentru boala periodontala. Si aceasta poate agrava evolutia diabetului.

• Medicamentele pot afecta sanatatea orala prin scaderea fluxului salivar, cu efect protector asupra dintilor si gingiilor;

• Fumatul poate avea ca rezultat scaderea capacitatii de reparare tisulara;

• Igiena dentara deficitara, reprezentata de lipsa periajului zilnic si neutilizarea atei dentare;

• Istoricul familial de boli dentare.

In ultimii ani, au fost efectuate multe studii care au descoperit o legatura cauzala intre bolile gingiilor si alte afectiuni ca accidentele vasculare cerebrale si bolile cardiace. Nu numai diabetul este un factor de risc pentru boala periodontala. Si aceasta, la randul ei, poate agrava evolutia diabetului.

Sangerarea gingiilor in timpul periajului, primul semn

Boala periodontala poate progresa fara durere, avand doar cateva semne subtile care pot ridica suspiciunea de boala: sangerarea gingiilor in timpul periajului dentar, gingii rosii, umflate, prezenta permanenta a unei respiratii urat mirositoare si, in final, pierderea dintilor. Medicul dentist este singurul care poate stabili diagnosticul si poate determina progresia bolii. In anumite situatii, se recomanda efectuarea unei radiografii pentru a identifica eventualele distrugeri osoase.

Boala periodontala poate fi reversibila daca se practica tratamentul corect al placii bacteriene. Acesta consta in curatarea profesionala a dintilor cel putin de doua ori pe an, periajul dentar zilnic cu pasta de dinti si folosirea zilnica a atei dentare.

Exista mai multe tipuri de tratament

Scopul tratamentului este de a controla infectia, de a reatasa dintii sanatosi de gingie si de a stopa progresia bolii. Modalitatea de tratament depinde de stadiul bolii, de raspunsul la tratamentele anterioare si de starea generala a organismului. Optiunile terapeutice variaza de la terapii non-chirurgicale, care controleaza cresterea bacteriilor, la terapii chirurgicale, ce incearca sa repare tesuturile gingivale distruse.

Tratamentul medicamentos vs. tratamentul chirurgical

Tratamentele medicamentoase includ prescrierea unei ape de gura antibacteriene, a unui gel cu antibiotic care este introdus de catre medic in „buzunarul” format intre dinte si gingie, a unor antibiotice sub forma de capsule sau tablete care se inghit. Tratamentul chirurgical poate fi necesar daca tratamentul medicamentos nu da rezultate. Se efectueaza de catre medicul dentist incizii la nivelul gingiilor pentru a curata depozitele de tartru. Ulterior, gingiile sunt suturate in jurul dintelui. In cazurile mai grave, se pot utiliza grefe osoase sau tisulare pentru a stimula cresterea tesuturilor distruse.

Ce ne recomanda specialistul?

Alte interventii care scad riscul, severitatea si viteza evolutiei bolii sunt: incetarea fumatului (fumatorii au un risc de 7 ori mai mare de a dezvolta boala periodontala decat nefumatorii); reducerea stresului (are efect negativ asupra imunitatii); adoptarea unei diete echilibrate, bogata in antioxidanti, vitaminele E si C.

Dr. Camelia Diaconu,

Medic primar medicina interna,

Spitalul Judetean Ilfov,

Asist. Univ. UMF „Carol Davila”,

Doctor in medicina

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.