Revista care te menține sănătos

Dermatologie

Operatii estetice necesare pentru sanatate

25 februarie 2012
Share

Operatiile estetice nu se fac doar pentru infrumusetare, ci si in scop terapeutic, sustine Sorin Nae, medic primar chirurgie plastica si estetica. Potrivit acestuia, cu ajutorul lor se pot rezolva afectiuni suparatoare sau care vor duce in viitor la probleme de sanatate.

In categoria operatiilor estetice necesare pentru sanatate se inscriu: sanii prea mari –disproportionati sau asimetrici, cicatrizarea defectuoasa a ranilor sau a arsurilor, un nas traumatizat, pierderile masive in greutate, degetele taiate sau pleoapele cazute.

„Sunt multi pacienti care nu realizeaza ca prin rezolvarea unei asemenea afectiuni pot avea o viata mai buna. In aceste cazuri, nu mai este vorba doar de imbunatatirea aspectului fizic, ci de rezolvarea unei reale probleme de sanatate”, a precizat dr. Sorin Nae.

Sanii foarte mari si grei creeaza probleme la nivelul coloanei vertebrale

De exemplu, sanii foarte mari si grei pot produce probleme la nivelul coloanei vertebrale. In plus, desi este greu de crezut, la aceste paciente pot aparea si probleme cutanate la nivelul umerilor, precum si sub sani. Tot in cadrul operatiilor estetice necesare sunt incadrate interventiile de reconstructie mamara la pacientele care au suferit extirparea sanului in urma unui cancer sau la cele operate pentru malformatii, infectii grave, arsuri sau asimetria sanilor.

Cicatrizarea defectuoasa a unor rani sau arsuri la gat, gura, pleoape sau la nivelul  extremitatilor (maini, coate, umeri, picioare, glezne, genunchi) poate perturba sever mobilitatea segmentului afectat. In aceste cazuri, sunt recomandate operatiile reconstructive, de obicei cu ajutorul unui grefe de piele luata din alta parte a corpului.

Nasul cu sechele posttraumatice produce tulburari de respiratie

In alte cazuri, reconstructia degetelor pierdute in accidente este deosebit de necesara din punct de vedere al recuperarii functionalitatii mainii, iar un nas cu sechele posttraumatice, la care oasele nu s-au sudat in pozitia corecta, poate produce tulburari de respiratie.

Procedurile chirurgicale pentru persoanele obeze, menite sa duca la scaderea in greutate, pot cauza iritatii sau eroziuni ale tegumentului, dar si probleme de functionalitate, pacientul neputand sa duca o viata normala.

Pleoapele superioare, care atarna foarte mult si obstructioneaza vederea, precum si cele inferioare, care pot atarna spre obraz sau se pot intoarce in interior si este posibil sa irite globul ocular cu genele sunt alte cazuri care necesita interventii estetice corectoare.

Text: Cristina Ionescu

Sursa: Dr. Sorin Nae,

Medic primar chirurgie plastica si estetica,

www.drsorinnae.ro

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.