
Menopauza trebuie privita si acceptata ca o etapa normala in viata unei femei, care se instaleaza odata cu incetarea functiilor ovariene, urmata de scaderea secretiei hormonilor sexuali feminini (estrogen si progesteron) si incetarea definitiva a menstruatiei (naturala sau consecutiva unor interventii chirurgicale).
Putem spune ca menopauza s-a instalat dupa absenta menstruatiei timp de 12 luni, in mod normal in jurul varstei de 50 de ani. In ultimii ani, insa, doamnele se confrunta cu o menopauza prematura, de multe ori favorizata de stres, cure drastice de slabire, fumat, consum crescut de alcool, obezitate. Ca o consecinta a dezechilibrului neurohormonal indus de menopauza si produs prin incetarea functiei ovariene, apar tulburarile neurovegetative: bufeuri (valuri de caldura), insomnii, hiperexcitabilitate, palpitatii, chiar slabirea memoriei, nervozitate. Odata cu incetarea secretiei de estrogeni si progesteron pot aparea osteoporoza, depresia etc.
Simptome suparatoare
Exista femei la care menopauza se instaleaza fara tulburari fizice sau psiho-emotionale deosebite. Alte femei, insa, se pot confrunta cu o simptomatologie variata, uneori destul de zgomotoasa, cu impact negativ asupra calitatii vietii: tulburari ale dispozitiei afective (nervozitate, anxietate, irascibilitate, depresie), bufeuri cu transpiratii (accentuate noaptea), migrene, tulburari ale comportamentului alimentar, uscaciune vaginala etc. De aceea, este foarte important sa incercam sa prevenim aparitia acestor tulburari inca din perioada tineretii, prin adoptarea unui stil de viata sanatos, adica renuntarea la obiceiurile nocive – fumat, alcool in exces, bauturi din comert, alimente rafinate, produse de patiserie si dulciuri din comert, mancare de tip fast-food si, nu in ultimul rand, sedentarismul.
Alimentatia, aliat pretios
Femeile aflate la menopauza ar trebui sa adopte o alimentatie bazata pe legume cu frunze verzi (spanac, broccoli, Stevia, loboda, varza), fructe crude si uscate (deshidratate), seminte si fructe oleaginoase, quinoa, hrisca, orez integral, preparate de soia fermentata, peste (somon, cod, hering, macrou, sardine, ton), oua de tara, lactate naturale (branza de capra, lapte batut, iaurt, sana, kefir), ulei de masline presat la rece, fasole, mazare, linte, ceapa, usturoi. Sa nu uitam de importanta unei hidratari corecte, inclusiv consumul de ceai verde.
Menopauza: ce modificari provoaca la nivelul pielii
Ajutoare naturale
Doamnele care se confrunta cu simptomele neplacute ale menopauzei pot urma o terapie cu suplimente care contin extracte pe baza de soia sau din plante precum lemn-dulce, pueraria lobata, trifoi rosu, marar, salvie – toate contin fitoestrogeni, adica estrogeni de natura vegetala. Ele ajuta la diminuarea simptomatologiei specifice, in special bufeuri, insomnii. Conditia este ca tratamentul sa fie recomandat si supravegheat de un medic apifitoterapeut. Se pot utiliza si extracte din: Angelica sinensis, cu rol de stimulare a secretiei hormonale; Vitex agnus pentru echilibrare la nivelul axului hipotalamo-hipofizo-gonadal; cohos negru, ce reduce transpiratiile si bufeurile.
Plante cu efect calmant si antidepresiv
In prezenta starilor de agitatie, nervozitate si depresive se pot utiliza extracte de Rhodiola rosea (cu rol adaptogen, ajutand la adaptarea noilor conditii de stres generate de simptomele menopauzei), lavanda (efect antistres marcant), sunatoare (actiune antidepresiva), talpa-gastei si paducel (in prezenta palpitatiilor si tulburarilor de ritm cardiac). Puteti folosi cu incredere tinctura din talpa-gastei, administrata cate 30 de picaturi, de doua ori pe zi si o data seara la culcare, preferabil in infuzie de flori de tei. Paducelul este indicat si in bufeuri, insomnie, iritabilitate, zgomote in urechi. Se foloseste infuzia preparata din o lingurita de planta la un litru de apa; se beau una-doua cani pe zi, pe parcursul unei zile si ultima, seara la culcare, 20 de zile pe luna. Se mai recomanda tinctura de paducel, cate 10-15 picaturi, de trei ori pe zi.Salvia potoleste transpiratia excesiva si agitatia).
Deosebit de benefica este si gemoterapia cu extracte din zmeur, merisor, sequoia, rozmarin, mur, in cure de 3-6 luni. Sa nu uitam de masajul terapeutic, reflexoterapie si aromoterapie cu ulei esential de lavanda, de portocal si bergamota, care relaxeaza, calmeaza, echilibreaza din punct de vedere energetic si psiho-emotional.