Infectiile micotice sau micozele sunt afectiuni provocate de fungi (ciuperci) microscopice de diferite specii. Acestea sunt prezente, in mod obisnuit, in organismul uman (piele, mucoase) si devin periculoase, in general, pentru sanatate abia in momentul in care au parte de conditiile propice pentru a se inmulti necontrolat. Gestionarea infectiilor micotice este importanta, intrucat, in lipsa unui management adecvat, micozele fie dispar cu dificultate, fie reapar frecvent.
Infectiile micotice sunt declansate de microorganisme variate, divizate, in linii mari, in levuri si mucegaiuri, de regula, netransmisibile. Cel mai des, pielea este afectata de o infectie micotica, insa comune sunt si micozele pulmonare, in urma aspiratiei din aer a unor fungi care gasesc, ulterior, mediul propice pentru a se inmulti.
Factori de risc si cauze ale infectiilor micotice
Ciupercile se regasesc, in mod obisnuit, pe piele, in mucoase, nas, gura, urechi, intestine, organe genitale etc. sau sunt aspirate din mediul inconjurator, insa nu creeaza probleme decat atunci cand sistemul imunitar este slabit. Asadar, factorii de risc pentru instalarea infectiilor micotice includ:
- Administrarea de medicamente imunosupresoare (chimioterapice, corticosteroizi, medicamente care impiedica respingerea unui transplant – precum azatioprina, metotrexat si ciclosporina etc.)
- Boli grave si/sau cronice (diabet, SIDA, cancer, insuficienta renala, BPOC, emfizem pulmonar, arsuri pe o suprafata mare a corpului s.a.)
- Varsta inaintata
- Varsta mica
- Administrarea pe termen lung de antibiotice etc.
Tipuri de infectii micotice
Infectiile micotice sunt descrise, deseori, ca oportuniste sau primare si pot afecta o anumita zona a corpului (localizate) sau intregul organism (sistemice). O infectie micotica oportunista (mucormicoza, aspergilioza s.a.) „profita” de sistemul imunitar slabit si poate fi extrem de periculoasa, raspandindu-se cu repeziciune la alte organe si punand in pericol viata.
La fel de periculoasa pentru sanatate este si infectia micotica primara, precum blastomicoza si histoplasmoza, atunci cand se raspandeste la nivelul intregului organism. Riscul consta in faptul ca acest tip de infectie este frecvent diagnosticata tarziu, dupa ce a evoluat silentios de-a lungul mai multor luni, chiar ani, si isi face simtita prezenta, potential agresiv, cand sistemul imun slabeste.
Cel mai putin problematice sunt infectiile micotice localizate, care apar, de exemplu, in urma administrarii de antibiotice. Aici intra infectiile cu fungi precum Candida albicans, localizate la nivelul organelor genitale, cavitatii orale, axilelor, unghiilor s.a., dar si cu fungi din genul Malassezia, care afecteaza zonele seboreice ale corpului (scalp, frunte, nas si zona sprancenelor) si genereaza, dupa caz, matreata si/sau dermatita seboreica.
Tratamentul infectiilor micotice
Tratamentul infectiilor micotice presupune administrarea de medicamente antifungice (fungicide – care distrug ciupercile – sau fungistatice – care le incentinesc considerabil rata de inmultire). In functie de tipul si localizarea infectiei micotice, aceste medicamente pot fi orale, topice sau administrate intravenos. Acestea includ amfotericina B, fluconazol, ketokonazol, clotrimazol, nistatina, itraconazol.
De asemenea, o gestionare eficienta a bolii subiacente, dar si intarirea sistemului imunitar sunt esentiale pentru a evita recurentele infectiilor micotice si/sau a le reduce durata si severitatea.
Dana Saporan
