Revista care te menține sănătos

Afecțiuni ale pielii

Matreata, mancarimi, piele sensibila? Poate fi dermatita seboreica

5 ianuarie 2022
Share

Surmenajul, stresul cronic, poluarea, situatiile care asociaza un grad ridicat de anxietate, depresia pot declansa un puseu de dermatita seboreica. Aceasta poate afecta atat pielea fetei, cat si pielea capului. Ceea ce, de regula, poarta numele de „matreata” este, frecvent, o forma de dermatita seboreica.

Un lucru mai putin cunoscut este urmatorul: ceea ce numim, uzual, „coji de lapte” la nou-nascut este, de fapt, tot o forma de dermatita seboreica. In general, dermatita seboreica se dezvolta in regiunile bogate in glande sebacee: zona centrofaciala, pielea scalpului, regiunea mediotoracica. Manifestarile clinice includ aparitia de macule si placi eritematoase, cu descuamare mai mult sau mai putin importanta si prurit (mancarime), dar variabil. In plus, pielea fetei este sensibila si usor iritabila.

Din ce cauza apare dermatita seboreica?

In aparitia dermatitei seboreice, un rol important este jucat de proliferarea excesiva a unei levuri comensale, numita Pityrosporum ovale, ce induce o reactie imuno-inflamatoare a pielii, tradusa clinic prin aparitia aspectului de eczema. Un alt factor etiologic este diminuarea activitatii unei enzime, numita delta-6 desaturaza, ce duce la un deficit local de acid gamma-linolenic (Omega-6).

Consultati dermatologul pentru a exclude alte eruptii!

Inainte de inceperea tratamentului, este utila o vizita la dermatolog, pentru a exclude alte eruptii (de exemplu, psoriazisul, pentru dermatita seboreica a pielii capului sau dermatita de contact, rozaceea, pentru dermatita seboreica de la nivelul fetei). Diferentierea de acneea rozacee este deosebit de importanta, tratamentul fiind diferit. Chiar anumite tratamente utile in dermatita seboreica pot agrava rozaceea. O dermatita seboreica foarte rezistenta la tratament si recidivanta poate anunta, uneori, o infectie HIV.

Cum ingrijim fata afectata de dermatita seboreica

Recomandam intotdeauna produse blande de curatare, de tip lapte hidratant calmant sau apa micelara, niciodata sapun, deoarece acesta poate accentua/induce reactia iritativa locala. O crema hidratanta de tip „pentru piele sensibila/intoleranta” este necesara daca se asociaza senzatia de piele care „tine”. Exista si creme hidratante de tip dermatocosmetic care contin, in plus, substante active in caz de dermatita seboreica (de exemplu, crotamitonul).

Ce aplicam cand „nimic nu functioneaza”

Pe cat posibil, evitati corticoterapia locala la nivelul fetei, din cauza riscurilor bine-cunoscute (corticodependenta, eruptii acneiforme, acnee rozacee de tip iatrogen etc.). In schimb, pot fi benefice antifungicele locale (creme pe baza de ciclopiroxolamina, ketoconazol etc.) care reduc proliferarea levurii implicate, dar si preparatele locale pe baza de litiu. Pentru dermatita seboreica a scalpului, tratamentul este, de obicei, sub forma unui sampon antimatreata (si/sau solutii de tip „leave-in” sau masti).

Atunci cand samponul nu reuseste sa controleze dermatita, puteti adauga produse decapante si calmante pe baza de acid salicilic, gudron sau corticoizi. Tratamentul local cu corticoizi trebuie sa fie discontinuu si, ideal, monitorizat de un dermatolog. De multe ori, in plin puseu de dermatita, ajungem la medic si, cu ajutorul acestuia, reusim sa controlam criza. Insa la fel de important este tratamentul de intretinere ulterior, deoarece acesta scade rata recidivelor.

Sfatul specialistuluires-dermatita seboreica

Indiferent de denumirea comerciala, verificati intotdeauna prezenta substantelor active eficiente in dermatita seboreica, eventual concentratia lor. Cateva exemple: zinc pirition, ciclopiroxolamina, disulfura de seleniu, ketoconazol, climbazol.

Persoanele care suspecteaza ca ar avea dermatita seboreica trebuie sa se adreseze dermatologului pentru un diagnostic corect si sa nu apeleze la niciun „leac” de la cunostinte sau din ce au auzit, urmand, dupa stabilirea diagnosticului, tratamentul prescris.

Dr. Madalina Caraivan

Medic specialist dermato-venerologie

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.