Preeclampsia este o complicaţie a sarcinii caracterizată prin tensiune arterială crescută și semne de deteriorare a altor organe, cel mai adesea ficat și rinichi
Preeclampsia afectează între 2% și 8% din sarcinile la nivel mondial și apare rar înainte de săptămâna 20 de sarcină. Majoritatea cazurilor apar între 24 și 26 de săptămâni sau spre sfârșitul perioadei de gestație, majoritatea gravidelor prezentând doar simptome ușoare. Totuși, aceste date nu trebuie să ne inducă în eroare înspre a aborda preeclampsia cu superficialitate, având în vedere că agravarea acestei boli poate duce la complicații severe și chiar la decesul fătului sau al mamei.
Preeclampsia, simptome
În general, cu cât preeclampsia se dezvoltă mai devreme în sarcină, cu atât aceasta va fi mai severă până la finalul acesteia. Așadar, medicii obstetricieni acorda mare atenție la semnele și simptomele timpurii ale preeclampsiei în procesul de monitorizare a gravidelor:
Tensiunea arterială crescută (hipertensiune arterială): TA > 140/90 mmHg sau mai mare, identificată în două ocazii, la distanță de cel puțin 4 ore, după 20 de săptămâni de gestație, la o femeie cu o tensiune arterială normală anterior.
Sau tensiune arterială de 160/100 mmHg sau mai mare. Hipertensiunea severă poate fi confirmată într-un interval scurt (de ordinul minutelor) pentru a facilita terapia antihipertensivă în timp util.
Împreună cu aceste valori ale tensiunii arteriale, se mai constată unul sau mai multe dintre următoarele semne și simptome de afectare altor organe: proteine în urină (rinichi); durere în cadranul superior drept sau durere epigastrică (ficat), edem pulmonar; de asemenea, pot avea loc modificări ale analizelor de sarcină, inclusiv sindrom hemolitic-uremic sau purpură trombotică trombocitopenică (o tulburare rară a coagulării sângelui).
Semne că preeclampsia s-a agravat
Pe măsură ce preeclampsia progresează, aceasta poate provoca:
- dureri de cap severe (cefalee severă);
- tulburări de vedere, cum ar fi estomparea sau vizualizarea luminilor intermitente (fotofobie);
- arsuri în bară, la nivelul stomacului;
- durere chiar sub coaste;
- greață sau vărsături;
- creșterea excesivă în greutate cauzată de retenția de lichide;
- senzație de rău;
- creșterea bruscă a edemului: umflarea picioarelor, gleznelor, feței și mâinilor.
Complicaţiile preeclampsiei
Având în vedere că preeclampsia se vindecă numai prin nașterea copilului, odată cu apariția primelor simptome se impune începerea imediată a administrării medicației care să țină sub control tensiunea arterială și să prevină instalarea complicațiilor grave, precum:
- convulsii (eclampsie)
- Sindromul HELLP (o tulburare combinată de coagulare a ficatului și a sângelui)
- accident vascular cerebral
- moarte fetală intrauterină
Deși aceste complicații sunt rare, trebuie să luăm în calcul și impactul pe care preeclampsia îl poate avea asupra copilului nenăscut. Principalul semn este creșterea lentă. Acest lucru este cauzat de o cantitate redusă de sânge care trece prin placentă către copil. Astfel, bebelușul în creștere primește mai puțin oxigen și mai puțini nutrienți decât ar trebui, ceea ce îi poate afecta dezvoltarea. Această situație poartă numele de restricție de creștere intrauterină.
Diabetul gestațional legat de calcificarea arterelor coronare
Ce se întâmplă după naștere
Starea pacientei se îmbunătățește, de obicei, imediat după nașterea bebelușului; însă, în unele cazuri, complicațiile se pot dezvolta câteva zile mai târziu. Pentru a monitoriza această situație, tensiunea arterială va trebui verificată în mod regulat după externarea din maternitate. Este posibil ca rezultatele acestor verificări să impună continuarea administrării tratamentului medicamentos timp de câteva săptămâni, pentru a ține sub control tensiunea arterială, până la normalizarea sa.
La 6-8 săptămâni de la naștere este recomandată o examinare postnatală pentru a verifica progresul pacientei în relație cu preeclampsia și a decide dacă tratamentul trebuie continuat sau poate fi suspendat în siguranță.
