Revista care te menține sănătos

Articulații și oase

Infiltratiile intraarticulare: intre alinare si regenerare

Dr. Alexandru Crintea, medic specialist ortopedie-traumatologie, , www.centrokinetic.ro, tel. 031.433.53.71
17 ianuarie 2022
Share
Infiltratiile intraarticulare: intre alinare si regenerare

Infiltratiile intraarticulare sunt proceduri adjuvante in tratamentul unor patologii articulare. Mai exact, sunt injectii efectuate in interiorul articulatiilor. Ele trebuie efectuate intr-un mediu steril, pentru a scadea riscul de infectie. In cazul infiltratiilor cu celule stem este nevoie de internare, procedura realizandu-se sub anestezie.

Cea mai frecventa patologie articulara in care se folosesc infiltratiile este artroza, in special gonartroza (deteriorarea articulatiei genunchiului). Leziunile de cartilaj la nivelul suprafetelor articulare, patologiile inflamatorii ale articulatiilor (artrite, guta), augmentarile intraarticulare, patologiile inflamatorii la nivelul anumitor tendoane, anumite situatii legate de lichidul sinovial sunt exemple in care se pot folosi infiltratiile intraarticulare.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Gelul emulsionat ArtroSuport, recomandat pentru reducerea rigidităţii musculare şi a durerilor reumatice acute.

Vindeca sau doar le amelioreaza?

Infiltratiile singure nu vindeca. Ele se folosesc ca adjuvante in cadrul unui tratament mai complex. Rolul lor poate fi simptomatic, cum ar fi in cazul artrozelor avansate, sau de augmentare si de grabire a efectului tratamentului, ori rol regenerativ in cazul infiltratiilor PRP (plasma imbogatita cu trombocite) sau cu celule stem.

Un exemplu destul de cunoscut sunt leziunile de menisc care pot beneficia de infiltratiile cu PRP pentru a grabi si a eficientiza vindecarea. De asemenea, dupa artroscopiile de genunchi se pot folosi infiltratiile cu acid hialuronic pentru a minimiza efectele postartroscopie. Grefele in cazul ligamentoplastiilor sunt „incorporate” mai bine cu ajutorul infiltratiilor PRP sau celule stem.

Ruptura de menisc: cauze, simptome, tratament

Cat de des le facem

Datorita infiltratiilor, persoanele cu artrite sau artroze scapa de curele indelungate cu antiinflamatoare orale. De asemenea, recuperarea dupa anumite proceduri chirurgicale poate fi mai usoara sau mai scurta cu ajutorul infiltratiilor. Frecventa cu care se efectueaza acestea depinde de afectiune si de gradul de afectare a articulatiei. In cazul gonartrozei, anumiti pacienti cu afectare medie pot reveni pentru infiltratii cu acid hialuronic si dupa un an sau un an si jumatate.

In principiu, daca infiltratiile cu acid hialuronic devin prea dese, respectiv la intervale de trei-patru luni, este un semn ca trebuie schimbat tratamentul. Frecventa infiltratiilor cu PRP depinde de gradul de afectare si de tipul de PRP (gradul de concentratie), dar de obicei sunt necesare pana la trei infiltratii. In cazul infiltratiilor cu celule stem, sunt necesare una sau doua infiltratii.

Durerea de genunchi: cum o puteti evita

Tipuri de infiltratii

Categoriile de infiltratii folosite cel mai frecvent sunt antiinflamatoare, vascoelastice sau regenerative. Infiltratiile antiinflamatoare se fac de obicei cu un corticosteroid (triamcinolona sau metilprednisolon) si un anestezic local (xilina). Infiltratiile vascoelastice contin acid hialuronic cu sau fara alti excipienti. Exista, insa, si preparate care contin acid hialuronic si triamcinolona, combinand beneficiile ambelor categorii.

Infiltratiile cu PRP folosesc sange autolog (adica de la pacient), care se centrifugheaza separand astfel componentele. Portiunea din sange care contine plasma si trombocite se introduce in articulatie. In cazul infiltratiilor cu celule stem acestea se recolteaza din maduva osoasa (tibie sau creasta iliaca) sau din stratul adipos abdominal.

Contraindicatii

In cazul infiltratiilor cu corticosteroizi exista contraindicatii absolute si relative. Contraindicatiile absolute sunt alergiile la substantele folosite, infectiile (sepsis), fractura recenta in zona de infiltratie (intarzie formarea de os), proteze articulare. Cazurile in care infiltratiile pot avea efecte secundare sunt diabetul zaharat (creste glicemia), riscul de sangerare crescut, pacienti imunosuprimati. In cazul infiltratiilor cu PRP sau celule stem, contraindicatia o reprezinta infectia locala sau a articulatiei respective.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.