Glanda suprarenală este o structură endocrină cu roluri esențiale în menținerea homeostaziei (a echilibrului intern) organismului. Prin hormonii secretați, participă activ la reglarea răspunsului la stres, la asigurarea proceselor metabolismului energetic, echilibrul hidroelectrolitic și, pe de altă parte, la menținerea funcțiilor sexuale. Glanda suprarenală secretă o gamă foarte variată de hormoni steroizi și catecolamine, care influențează și dictează diferite procese fiziologice. De-a lungul ultimelor decenii, progresele în imagistică și biologia moleculară au permis o mai bună descriere a leziunilor suprarenale, inclusiv a adenoamelor incidente și formelor de neoplazii.
Glanda suprarenală – descriere anatomică și localizare
Glandele suprarenale sunt două structuri mici, de aproximativ 4-6 grame fiecare. Se localizează retroperitoneal, deasupra polului superior al rinichilor (de unde și denumirea de „suprarenală”). Glanda suprarenală este înconjurată de un strat de grăsime perirenală și de fascia renală Gerota, care le conferă protecție suplimentară. Glanda suprarenală dreaptă are formă piramidală, fiind mai mică și mai compact, în timp ce glanda suprarenală stângă este ușor mai alungită, având o formă de semilună. Din punct de vedere histologic, glanda suprarenală este compusă din două regiuni distincte atât morfologic, cât și funcțional:
Glanda corticosuprarenală
Constituie aproximativ 80-90% din masa glandei și este subdivizată în trei zone:
- zona glomerulară (sintetizează aldosteron);
- zona fasciculată (sintetizează cortizol);
- zona reticulată (sintetizează androgeni).
Secreția glandei corticosuprarenale este dictată de corticotropina hipofizară, deși excepție face zona glomerulară, a cărei secreție este controlată de sistemul renină-angiotensină.
Glanda medulosuprarenală
Această parte din glanda suprarenală derivă, embriologic, din creasta neurală. Se află în centrul glandei și este compusă din celule cromafine specializate în secreția catecolaminelor, în special adrenalină. Secreția acesteia este controlată de sistemul nervos autonom.
Glanda suprarenală are o vascularizație bogată, asigurată de artere suprarenale superioare (care sunt ramuri ale arterei frenice inferioare), mijlocii (din aorta abdominală) și inferioare (ramuri din artera renală). Este important de reținut că glanda suprarenală are un drenaj venos asimetric – vena suprarenală dreaptă drenează direct în vena cavă inferioară, iar cea stângă în vena renală stângă –, aspect foarte important și relevant în chirurgia glandei suprarenale.
Glanda suprarenală – funcții și roluri în organism
Glanda suprarenală îndeplinește, prin hormonii pe care îi secretă, funcții foarte extinse, care au implicații asupra funcționării întregului organism. De fapt, funcția acesteia este determinată în principal de cele două componente majore. Cortexul suprarenalian este responsabil mai ales de sinteza hormonilor steroizi, care includ:
- mineralocorticoizii (în principal aldosteronul), produși în zona glomerulară, cu rol esențial în reglarea echilibrului sodiu/potasiu și a tensiunii arteriale prin acțiunea tubilor distali și a celor colectori renali;
- glucocorticoizi (principalul fiind cortizolul), produși în zona fasciculată, care îndeplinesc o serie de efecte pleiotrope asupra metabolismului glucidic, lipidic și proteic, și este implicat și în răspunsul „luptă-sau-fugi”;
- androgenii adrenali (precum dehidroepiandrosteronul – DHEA), produși în zona reticulată, contribuie la dezvoltarea caracterelor sexuale secundare, în special la femei.
Glanda suprarenală mai conține și o altă zonă, numită medulosuprarenală, care sintetizează așa-zisele catecolamine – adrenalina și noradrenalina – sub influența stimulării SNS (sistem nervos simpatic). Acești hormoni produși de glanda suprarenală au un rol central în răspunsul imediat la stres și situații stresante (reacția „luptă-sau-fugi”). Spre exemplu, eliberarea lor determină în majoritatea cazurilor creșterea frecvenței cardiace, dilatarea bronhiilor, vasoconstricție, precum și mobilizarea rezervelor energetice ale organismului.
Interacțiunea între axa hipotalamo-hipofizo-suprarenală (HPA) și sistemul nervos simpatic este cea care asigură o reglare fină a secreției hormonale realizată de glanda suprarenală. Prin astfel de mecanisme de feedback, răspunsul hormonal este constant adaptat în funcție de necesitățile fizologice – sau dictate în mod patologic, de anumite afecțiuni – ale organismului.
Glanda suprarenală – timpuri de tumori care se pot dezvolta la nivelul acesteia
Tumorile care se pot dezvolta la nivel de glandă suprarenală pot fi clasificate în funcție de care este originea lor histologică – zona corticală sau zona medulară –, caracterul funcțional (putând fi fie secretante, fie non-secretante), precum și în funcție de potențialul lor malign. Deseori sunt identificate formațiuni la nivelul glandei suprarenale – acestea, prin definiție, poartă denumirea de „incidentaloame suprarenaliene”, reprezentând formațiuni (deseori noduli) descoperite strict întâmplător (incidental) la examinări imagistice efectuate pentru glanda suprarenală. Astfel de formațiuni necesită evaluare ulterioară, în vederea identificării tipului și potențialului malign.
Adenomul adrenocortical
Este cea mai frecventă formațiune benignă corticală localizată în glanda suprarenală. De obicei, este non-secretantă. În cazurile în care este funcțonală, poate produce sindroame clinice precum sindromul Cushing (prin hipersecreție de cortizol), hiperaldosteronism primar (sindrom Conn) sau, mai rar, virilizare. Diagnosticul se bazează pe teste hormonale (screening hormonal pentru hipersecreție) și imagistică (CT/RMN cu caracteristici sugestive ale caracterului benign, adică dimensiuni sub 4 centimetri, densitate scăzută, wash-out – „spălare” – rapid).
Carcinomul adrenocortical
Este un tip rar de tumoră, dar agresiv, care se dezvoltă în glanda suprarenală. Are un prognostic rezervat, dependent de mai multe variabile. Se poate manifesta prin simptome de hipersecreție hormonală (în special sindrom Cushing sau virilizare) sau prin simptome de compresie locală, prin efectul mecanic al tumorii (presiune excesivă). Diagnosticul este sugerat de dimensiuni ce pot atinge peste 6 centimetri, aspect heterogen la imagistică, creștere rapidă și valori hormonale ridicate. Confirmarea diagnosticului necesită examen histopatologic, iar tratamentul este uzual chirurgical, urmat adesea de chimioterapie adjuvantă (mitotan).
Feocromocitomul
Este o tumoră care se dezvoltă în zona medulară (parte din glanda suprarenală) din celulele de la acest nivel (celulele cromafine). Se caracterizează prin hipersecreție de catecolamine. Printre manifestări se numără crizele paroxistice de hipertensiune, cefalee, palpitații frecvente, paloare și transpirații. Diagnosticul este susținut de determinarea fracțiilor de metanefrine urinare și/sau plasmatice, iar imagistica (RMN, CT) localizează leziunea. Tratamentul se face chirurgical și, în mod obligatoriu, este precedat de blocaj adrenergic preoperator (cu alfa-blocante).
Neuroblastomul
Este o tumoră malignă relativ frecventă în copilărie, originară din celulele crestei neurale (din care se formează, după cum s-a menționat, zona medulară a glandei suprarenale). Tipul acesta de tumoră se poate dezvolta în orice locație a sistemului nervos simpatic – cu toate acestea, se observă că glanda suprarenală este cea mai frecventă localizare. Se manifestă prin apariția unei mase abdominale, pierdere în greutate, dureri osoase sau sindroame paraneoplazice. Protocolul de diagnostic include dozarea acidului vanilmandelic (VMA) și homovanilic (HVA) în urină și imagistică, biopsie. Tratamentul este multimodal: chimioterapie, chirurgie și radioterapie.
Mielolipomul suprarenalian
Este o tumoră benignă care se dezvoltă în glanda suprarenală. Mielolipomul suprarenalian este compus din țesut adipos și hematopoietic, este de regulă non-secretant și descoperit incidental. De cele mai multe ori, mielolipomul este asimptomatic și rareori necesită intervenție de natură chirurgicală – cu excepția cazurilor în care există mase voluminoase (peste 6 centimetri) sau în cazul în care prezența mielolipomului duce la apariția simptomelor.
Tumorile suprarenale metastatice
Glanda suprarenală este un loc frecvent de metastazare, în special pentru cancerul renal, mamar și pulmonar. De asemenea, și melanomul poate da metastaze în glanda suprarenală. Majoritatea metastazelor sunt non-funcționale (non-secretante) și asimptomatice, dar pot deveni progresiv simptomatice prin compresie (efectul de masă manifestat de tumoră) sau prin inducerea stării de insuficiență suprarenaliană bilaterală. Diagnosticul este pus prin corelarea simptomelor care apar cu istoria oncologică a pacientului, investigațiile imagistice și, eventual, biopsia ghidată.
Foto: shutterstock.com
