Stiri

Fructele de merisor ar putea combate cancerul de colon

vineri, 21 august 2015
Share

Merisoarele ar putea combate cancerul de colon, o boala necrutatoare, sustin expertii. Cercetatorii au produs trei tipuri de pudra de merisoare pe baza extractelor din aceste fructe – una din fructe integrale, una care continea doar polifenolii din merisoare (substantele chimice), iar o a treia includea ceilalti compusi din merisoare, fara polifenoli.

Beneficiile merisoarelor

Extractele echivalente cu o lingura de merisoare pe zi au fost introduse in alimentatia soarecilor care sufereau de cancer de colon. Dupa 20 de saptamani, rozatoarelor carora li se administrase pudra obtinuta din fructe integrale prezentau doar jumatate din tumorile pe care le aveau la inceputul studiului. De asemenea, tumorile ramase erau mult mai mici. In plus, extractul de merisoare a redus si markerii specifici inflamatiei. Cercetatorii sustin ca aceleasi beneficii nu ar putea fi obtinute doar din consumul de suc de merisoare deoarece acesta nu contine anumite substante prezente doar in coaja fructului. Cercetari anterioare au demonstrat ca substantele derivate din extractul de merisoare erau capabile sa distruga selectiv tumorile cancerului de colon. Studiul a fost realizat de catre expertii de la Universitatea din Massachusetts, Statele Unite.

Ruxandra Dumitrescu

Sursa: Dailymail.co.uk

Nota pentru articolul «Fructele de merisor ar putea combate cancerul de colon»:5.00/ 5 (3 voturi)
tonica
2017-05-10T17:45:58+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena